Cezar STRATON

Țuică.E clar că ţuica asta are / Efecte afrodisiace / Că, după două-trei pahare / Chiar şi nevastă-mea îmi place! (V. Vajoga)

Sărut.,,Arcul din sprâncene doare / Şi-ţi aduce-un chip ciudat: / Ca un înger în păcat, / Ochi imenși de vrăjitoare, / Uşurateco, te-ador, / O, nebună pasiune! / Preot în devoţiune / Spre păgânul său amor. / Crângul şi pustiu-n jind / Pletelor miresme-adună, / Capul tău e o furtună / Peste haine călărind, / Şi mă farmeci cu-nserări / Nimfă caldă-ntunecoasă, / Trupul: candelă duioasă / Parfumată-n dezmierdări. / Cu puteri ca lenea-ţi vie / Nu-s licori să o întreacă: / O, sărut, o, gură fragă / Care și pe morţi învie! / Coapsele îndrăgostite / Către sânii dulci se cer; / Perne-n patul de mister / Sunt răsfăţuri şi ispite. / Uneori, pentru-a învinge / Furia-ți vuind adine, / Dai săruturi care plâng / Muşcăturilor din sânge; / Şi mă sfâşii, o, nebună, / Râsul tău cu gheare dulci, / Apoi, blândă, ochiu-ţi culci / Peste mine, ca o lună." (Charles Baudelaire)

Cenzură (feminină). Inutilă... Unei femei – foarte geloase, excesiv de geloase! - i s-a ivit ocazia să verifice telefonul soțului. În lista de contacte, ea a găsit trei numere care i-au trezit suspiciuni, înregistrate ca ”cea mai blândă atingere”, ”lacrimi drăguțe” și ”stăpâna visurilor mele”. Femeia, într-o criză de gelozie, s-a apucat să apeleze pe rând aceste nume suspecte. S-a dovedit că numărul ”cea mai blândă atingere” îi aparținea mamei soțului ei. În spatele numărului ”lacrimi drăguțe” era sora sa. Când a apelat persoana înregistrată ca ”stăpâna visurilor mele”, a auzit cum îi sună propriul telefon. Femeia a izbucnit în plâns, din cauza remușcărilor, pentru că nu a avut încredere în soțul ei. Ca să-și repare greșeala femeia a mers la bancă, și-a retras toți banii din cont și i-a oferit soțului. Când a povestit despre această întâmplare mamei soțului său, femeia emoționată s-a dus să-i cumpere fiului său un ceas de aur. Când sora lui a aflat despre cele întâmplate, i-a dăruit fratelui o motocicletă foarte scumpă, pe care și-o dorea de mult. Bărbatul a fost foarte emoționat de această atitudine a femeilor dragi din viața lui și chiar a lăcrimat puțin... nu prea mult! Mai târziu el a adunat toate darurile, a plecat de la soție și s-a căsătorit cu cea care în telefonul său era înregistrată ca ”Vasile–electricianul”. No comment... la vita e bella!

Vis vegetal. ”Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea să cresc / lângă fereastra ta, te-aş auzi / şi-n voie te-aş privi întreaga zi. / M-aş apuca şi iarna să-nfloresc, / ca sa te bucuri. Păsările cele mai mândre-ar face cuib pe creanga mea, / şi nopţile mi-ar da cercei de stele, / pe care, ca pe frunze, ţi le-aş da. / Prin geamul larg deschis, de-atâtea ori / m-aş apleca uşoară, să-ţi sărut / când părul ce pe frunte ţi-a căzut, / când buzele, cu buze moi de flori. / Spre toamnă m-aş juca, zvârlindu-ţi mere / şi foi de aur roşu prin odaie, / cu-a ramurilor tânără putere / ţi-aş apăra obloanele de ploaie. / Și, cine ştie, poate că într-o seară / de primăvară, când va fi şi lună, / făcându-mă femeie să fiu iară. / Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz / genunchiul ud de frunze şi pământ, / cu părul încă doldora de vânt, / cu rouă şi cu lună pe obraz, / eu ţi-aş sări în casă, şi senină / (uitând de-atâta vreme să vorbesc), / cu câte-un cuib în fiecare mână / întinsă, aş începe să zâmbesc.” (Magda Isanos)

Madrigal.”Proverbul zice, pe femeie / Să n-o atingi nici cu o floare; / Dar nu vorbeşte de săruturi / Şi nu vorbeşte... de fecioare!” (Cincinat Pavelescu)

Datoria.”Are zece ani de cer... / Nici să numere nu ştie, / Dar îmi dă... pe datorie, / Mii de sărutări, de-i cer. / - Dar plăteşti?! întreabă blândă / Cu doi ochi ca doi castani... / - Însutit şi cu dobândă, / Însă peste... zece ani.” (poligramă de Gotthold Ephraim Lessing)

Pețitori.”Se mustrează două fete / Pă la noi, pă sub părete / Să mustrează două fete. / Una-i hâdă şi găzdacă, / Una-i mândră şi săracă. / Cea găzdac-aşa zicea: / - Pă mine, badea mă ia; / Îmi dă tata patru boi / Ş-o turmă mare de oi; / Şi măicuţa-mi dă o vacă / Ş-o holdă nesecerată. / Cea săracă-aşa zicea: / - Pă mine, badea, mă ia, / Nu-mi dă badea ochii mei / Păntru patru boi de-ai tăi; / Nu-mi dă badea guriţa / Păntru tătă turma ta.” (culegător: Tache Papahagi - de la Maria Bozai, 19 ani, Hărniceşti, 1920, Ţara Maramureşului)

Păstorisme.Vinul i-l procura lui Caragiale un podgorean (strămoșul Suzanei Gâdea de mai târziu, n.a.). Cuvântul ,,aperitiv” vine de la latinescul ,,aperire”, a deschide, și denumea băuturile spirtoase, importate sau indigene, care însoțeau gustările, compuse în special din mezeluri și brânzeturi. Francezii, mai simandicoși, numeau această minune ,,hors d’oeuvre”, îndeletnicirea care preceda masa de prânz, mult mai consistentă, prin întindere și prin cantitate. Până să meargă în marile restaurante bucureștene de pe Lipscani, Obor, Calea Victoriei, Parcul Herăstrău sau Piața Unirii, bucureștenii făceau cunoscuta haltă de ajustare în câteva bodegi celebre, precum ,,Tripcovici”, ,,Dragomir”, ,,Ciobanu”, ,,Babeș”. Nu putem să amintim numele lui Păstorel fără să zăbovim, măcar o clipă, asupra cozonacilor săi dreptcredincioși, conservatori și tradiționaliști. ,,Où sont cozonacii d’antan!”, exclamă iubitorii acestor minuni culinare, izgonite, în zilele noastre, prin cofetării și depersonalizate. ,,Voi sunteți din neamul nostru? / Prăjitură de cârpaci! / I-e rușine gospodinei / Să vă zică cozonaci!” Bărbat inteligent și agreabil, în multe dintre textele sale, Păstorel Teodoreanu își făcuse obiceiul de a răspunde scrisorilor venite de la doamne și domnișoare. Astfel, pe o doamnă care se plângea că soțul o amenință cu divorțul, o sfătuiește că nu vizitele la coafor îi vor salva căsnicia, ci, mai degrabă, o altă bucătăreasă. Alteia îi atrage atenția că face o mare greșeală disprețuind cartoful pentru simplul motiv că esteticește lasă mult de dorit. ,,Nici nu știți cât de susceptibil și de pedant poate să fie un cartof”, îi deschidea ochii grațioasei sale prietene necunoscute. (Și prozatorul Ioan Groșan era foarte prudent cu această legumă care, în unicitatea ei, de a nu fi mâncată decât prăjită, fiartă sau coaptă, ascunde multe mistere.) (Paul Suditu)

Despre dragoste.„Dacă dragoste nu e, nimic nu e“. „Nu ne-am sinchisi de nefericirea noastră dacă nu ar exista fericirea celorlalţi“. „Primejdia în care se află un bărbat care iubeşte total o femeie seamănă cu aceea a unui om care a atins un fir de înaltă tensiune şi care dacă nu se zbate, dacă instinctul nu l-a ajutat să se smulgă în chiar clipa când a fost zgâlţâit, moare agăţat acolo fără scăpare“. „O femeie poate să ierte orice, în afară de faptul să nu-ţi pese de ea“ .  „Viaţa unui om e un nesfârşit şir de erori“. „O viaţă glorioasă are adesea un sfârşit tragic“. „Dragostea pentru o femeie nu ne fortifică, ci, aliată cu timpul, ne mănâncă viaţa“. „Fiinţa umană nu s-a născut ca să scrie literatură, să picteze sau să facă muzică. Dar în mod bizar s-a descoperit cu timpul că fără artă omul trăieşte urât, îşi duce viaţa în întuneric şi moare în întuneric“ (Convorbiri cu Marin Preda). "Nu îți cere niciodată iertare pentru sentimentele pe care le afișezi. Atunci când faci acest lucru tu îți ceri practic iertare pentru adevărul din tine”. ”Și puțini oameni au puterea să pună în palma altcuiva emoții, într-o lume plină de măști și suflete goale. Sunt puține lacrimi sincere pe pământ” (Marin Preda, „Cel mai iubit dintre pământeni“)

Foto. Într-un sat unguresc din Ardeal locuia un fotograf român care făcea poze şi portrete, dar cam nereuşite, pentru că ba ieşeau de la jumătate în jos, ba cu ochii roşii, ba cine ştie cum… Aşa i se şi dusese vestea în zonă!… Într-o zi vin la el două unguroaice, mamă şi fiică, pentru a-şi face ceva portrete de trimis rudelor din Ungaria. Mama zice: Bune ziua, domnu’ foto! Vinit noi la dumnevostre se foteţi la noi… Pe mine rog foteţi în picioare, iar pe fata rog foteţi în fund… Numa che rughem noi la dumnevostre foteţi la noi aşa ca să iese ochii bine la noi!…