Oral.De la bărbaţi la femei, de la actori şi personaje de film la politicieni, toată lumea are o părere despre sexul oral. Despre atât de controversatul şi intens discutatul ”sex oral”. Pe care chiar şi cei care nu-l practică îl etichetează într-un fel sau altul. (Iar cei care-l practică... parcă o fac rușinați). Iată - după ”Cosmopolitan” - cele mai amuzante și frumoase citate despre sex oral spuse de oameni celebri:
1. „Sexul oral este ca darul lui Dumnezeu pentru femei: ai orgasm fără teama de a rămâne însărcinată!” (Miranda Hobbes în „Sex and the City”)
2. „Clinton (n.r. – Bill Clinton) a minţit! Un bărbat poate uita unde îşi parchează maşina sau unde locuieşte, dar nu uită niciodată o partidă de sex oral, indiferent cât de proastă a fost” (Barbara Bush, soție de politician).
3. „Sexul oral este un mod minunat de a-ţi tonifia pomeţii” (Cynthia Heimel, scriitoare).
4. „Dacă ar fi să aleagă între un bărbat care le oferă flori şi unul care le oferă sex oral, cele mai multe femei – credeți-mă! - l-ar alege pe al doilea. În plus, este gratis. Apoi... sexul oral e imun la recesiune!” (Gabrielle Union, actriţă)
5. „Alăptatul în public? Unii spun că e OK, pentru că este ceva natural… Dar la fel e şi sexul oral, şi totuși nu văd pe nimeni făcându-l în public” (Adrianne Curry, fotomodel).
6. „Tinerii vin la mine şi mă întreabă ce ar trebui să facă dacă sunt presaţi, forțați să facă sex? Iar eu le spun: sexul oral e de o sută de ori mai sigur decât sexul vaginal. Dacă eşti într-o situaţie din care nu poţi scăpa decât făcând sex într-un fel sau altul, oferă-i un blow job și... astfel, scapă de el!” (Sharon Stone, actriţă)
7. „Puterea este aşa un afrodiziac! Poate că stai în genunchi în faţa bărbatului când îi faci sex oral, dar nu uita: tu îl ţii de testicule!” (Samantha Jones în „Sex and the City”)
8. „Cu siguranţă, chiar şi cel mai rău blow job este oricând mai bun decât, de exemplu, să adulmeci cel mai parfumat trandafir, să priveşti cel mai minunat apus, să auzi copiii râzând… Credeți-mă!” (Chuck Palahniuk, scriitor, laureat Nobel)
9. „Regret să spun că noi, cei de la FBI, nu avem încă puterea legală de a acţiona în cazuri referitoare la intimitatea oralo-genitală... decât dacă ea obstrucţionează în vreun fel comerţul interstatal. Cât de multe am ști, am afla...” (J. Edgar Hoover, primul director al FBI, 1957).
10. Nu fac niciodată sex oral. Mama m-a învăţat: ”Doar fetele urâte trebuie să îngenuncheze şi să facă lucruri din astea” (Paris Hilton - crezând, probabil, că nimeni nu a văzut sex tape-ul din 2003 cu ea şi Rick Salomon).
10. ”Pentru a-ţi găsi prinţul, trebuie să săruţi câţiva broscoi. Pe unii, chiar...” (Foxy Brown)
Așteptare.”Te-am așteptat cu-atâta resemnare / Să îmi aduci căpșuna cea mai mare, / Nu pe o tavă, ci în brațele gingașe / Ca de prunc fraged care plânge-n fașă / După a sânului De-a Pururea Fecioare, / Să-i sugă laptele întremător și sfânt. / N-ai mai venit. De-atuncea pe pământ / Și-n ceruri de-albăstreală te tot caut / Să mă apropii iar de trupul tău, precaut, / Pășind șoptit prin iarba ce-mi murmură / Că tu ești caldă, singură și mură / Și mă aștepți în paiele din șură / Să te iubesc cu-asupra de măsură, / Lăsându-ți amintire o răsură / Ce se deface-n patru moi petale / De dragoste înrourată-n dor și-n jale...” (Emil Brumaru)
Buci.1. Ora de „orientare profesională”, la clasa a XII-a. Diriginta: – Bulă, tu la ce vrei să dai? Bulă: – La buci, doamna dirigintă!
2. Dacă cineva ar relata cum că ar fi pupat pe buci pe altcineva, e de crezut că un auditoriu neavizat ar întâmpina informaţia cel puţin cu nedumerire, dacă nu şi cu ceva zâmbete, mai mult sau mai puţin stăpânite. Întrucât întâmplarea face ca, faţă de celelalte limbi romanice, în care vorbele devenite din cea originar latinească „bucca” au rămas să desemneze gura, româna a prins a se referi la alte părţi anatomice cărnoase, mai întâi învecinate, apoi mai îndepărtate (iar dintr-o perspectivă, chiar opuse). Până prin sec. XIX, „bucă” însemna şi la noi obraz sau falcă. Prin urmare, prin bucălat se înţelegea şi încă mai înţelegem un (încă drăgălaş) fălcos ori un prunc (sau copil) asemenea, grăsuţ. Într-un alt plan, pe alocuri, vorba s-a folosit în sens depreciativ pentru a indica un fătălău, un ins acuzat de-acum de a avea trăsături şi atitudini specifice femeilor. Însă ulterior s-a reţinut doar caracteristica părţii anatomice (cărnoasă, moale), ce a fost atribuită, treptat, feselor. Adesea, mai ales celor care se fac, prin dimensiuni, mai remarcate decât altele...” („Sensuri inter-zise”, ClementMedia.ro) Misoginism(extrem). O replică de un misoginism exagerat: asemănarea dintre un urs panda și o virgină: amândouă aceste ”specii” sunt pe cale de dispariție! Protestez, viguros: ursuleții panda sunt pe mâini bune!
Încă o dată.”Încă o data autobuzul acela de jucărie. Vopseaua aceea roșie / Care se cojește pe el. / Acea fustă albastră de copilă. Acea cameră, acea ușă albă. / O după-amiază. Oricare după-amiază. / Acea felie de tort, pe care am înjumătățit-o / când Eszter a împlinit trei ani. / Acele ouă de paști pe care le vopseai pentru mine. / Unde au dispărut? / Nu le mai găsesc. / Cu toate că le-am pus la loc sigur. / Pe cuvânt. / Am să le găsesc. Crede-mă. / Acel autobuz de jucărie. Încă o dată acel autobuz de jucărie. / Acea lapoviță. / Când am întârziat și a trebuit să mă aștepți. Acea lapoviță, / Încă o dată. / Aș fi acolo la șapte. La șapte fără cinci. / Poate că și tu ai venit mai devreme atunci. / Aceste cinci minute/ Pe care aș fi putut să le petrec cu tine. / A fi împreună cu tine / Cinci minute. A fi împreună cu tine un minut. / Acea călătorie de la Târgu Mureș, / Acel revelion. Încă o dată acel revelion. / Cireșele acelea, cartea aceea, acel joc de-a prinselea. / O plimbare prin cimitir, pe când nu era încă un mormânt lângă nuc. / Acel loc de lângă nuc, despre care nu se putea ști că acolo vei odihni. / Acea plimbare, acea panglică din păr. / Acel autobuz de jucărie încă o dată.” (Géza Szöcs)
Pervers.Copilul: Tată, tată... ce-i aia ‘‘pervers‘‘? Tata: - Taci și ajută-mă să-mi închei, naibii, sutienul!
Argument (ignorat). Tânărul șofer - nou angajat - al unei mașini mortuare se chinuie, disperat, să agațe, și el, o fată, pe stradă: – Heiii, păpușă… ce zici de o plimbărică? – În mașina aia?! sper că glumești! – Să glumesc? Păi, lumea moare ca să facă o tură cu limuzina asta! P.S. Junele uitase argumentul esențial pentru orice fată: - E și gratis, domnișoară! Niciun client nu mi-a plătit cursa!
Cântec de chef.”Mai adu-mi vin. / Singurătatea-mi îneacă gâtul ca un praf. / Şi să-mi aduci pe cel mai oacheş ţigan, de colo, din taraf, / Să beau cu el şi-apoi să-mi cânte. / Să-mi cânte mult, cu ochii-nchişi / Romanţe de pe vremea-n care fecioare anemice, blânde, / Plângeau iubiri aeriene sub floarea albilor caişi. / Ce negru eşti, ţigane, şi ce vioară veche... / Să nu-mi cânţi după note, să-mi cânţi după ureche / Şi să te-nalţi pe vârfuri cu fiecare notă / Şi ochii-nchişi tot timpul. Am bani străvechi, de aur... / Şi-s vesel, măi ţigane, căci semeni a balaur / Cu labele în ghete şi coada-n redingotă. / Tu ai iubit vreodată? de ce-ai iubit ţigane? / Avea ochi albi şi umezi ca miezul de castane / Şi buze ca măceaşa şi sânii tari ca piatra? / Şofran avea pe pielea întinsă pe obraji / Şi bani de fier cu toartă, în salbe, pe grumaji / Şi-n sânge focul aprig cu care creşte şatra? / Te-ai îmbătat ţigane, dacă începi să plângi, / Îţi tremură vioara căci simte cum o strângi / Şi-arcuşul ţi se-ndoaie, în mână, că-l frămânţi / De ce-ai iubit, ţigane? De ce nu vrei să mori? / Eu nu plâng. Bea ca mine şi spânzurăte-n zori... / Dar nu. Tu ai vioara şi tot mai poţi să cânţi.” (Tudor Mușatescu)