Cezar STRATON

Replică. O tipă mișto urcă în tramvai. Trei șmecherași din spatele ei se sfătuiesc, se hlizesc. Unul, ce se credea mai deștept, o abordează: – Domnișoară, ia de la noi 5 lei. Sunt doar o taxă, un dar pentru priveliștea minunaților tăi sâni, parte minunată a trupului tău zeiesc, pe care ne-ai oferit-o! Tipa, calmă, ia banii, îi pune în portofel, apoi zice: – Poftim 2 lei rest. Pentru handicapații mintal, fac reducere.

Delir.Medicul însoțit de suita sa se oprește la patul unui bolnav: - Cum se mai simte pacientul?, întreabă medicul. - Bine, zice că ar vrea să ajungă acasă, că îi e dor de nevastă…- Este clar, iar delirează! Nu-l externăm!

Eșec.„Ultima dată când am încercat să fac dragoste cu soția mea nu s-a întâmplat nimic. Nu a simțit mare lucru...Așa că i-am spus: «Care e problema, nici tu nu te poți gândi, atunci…la altcineva...la o vedetă...ori la colegul tău din liceu?»” (Rodney Dangerfield).

Folclor.Folclorul nostru e marcat de un subtil bun-simț, chiar când face aluzie la dorință, la sex. Iată câteva exemple. „La lelița sub catrință/ Este-un pui de veveriță/ Și la mine-n cioricași/ Este-un pui de iepuraș;/ Cum să facem mândră, noi,/ Să-ntâlnim puii-amândoi?”. Ori: „Mândrulița mea frumoasă!/ Face-te-aș picior de coasă;/ Ziua toată să cosesc/ Și noaptea să te iubesc!”. Sau: „Măi leliță, drept îți spui:/ Când te-oi prinde, jos te pui!/ Lăcățica să-ți descui,/ C-o cheiță și c-un cui!”. Nu.„Eu, într-o epigramă ce ție nu-ți plăcu,/ Am scris că nu-i femeie care să spună: Nu!/ Tu, Fabulla, făcându-mi în ciudă, dinadins,/ De trei ori până-acuma iubirea mi-ai respins./ Nu fi atât de aspră! Femeia, negreșit,/ E bine să reziste…, dar nu la nesfârșit!” (Martial).

Precauție.Să le cumperi soției și amantei același parfum, asta înseamnă să trăiești liniștit.

Limbă.Alexei Mateevici: „Limba noastră-i o comoară”. Miniștri și slugărei: „Limba noastră…ne omoară.” (Dumitru Monacu).

Memorie.Cea mai bună metodă de a ține minte ziua soției tale este să o uiți o dată…

Veveriță.Noi gândim adesea într-un mod asemănător cu mersul veveriței: din idee în altă idee, de pe o creangă pe alta, fără a ne da seama că, de fapt, am sărit dintr-un arbore în altul.

Izvor. ”Femeia este ca un izvor. Ai să spui: ei, ce e un izvor? Nimic, îl vezi numai când ți-e sete, și pe urmă, după ce bei, treci pe lângă el.” (Marin Preda). Învățare. Nu știm să iubim. Abia la bătrânețe începem să învățăm. Poate că și de asta ne lasă Dumnezeu să îmbătrânim. Junețe. „Sindromul Demi Moore” – ori Cameron Diaz (care au iubiți cu 15, respectiv 8 ani mai tineri ca ele) – pare a le fi influențat și pe englezoaice: două treimi dintre femeile întrebate sunt de părere că tinerii sunt mai buni la pat, iar un sfert dintre ele au recunoscut că au gustat această experiență. Tendința este generală și de înțeles: femeile de azi sunt independente moral și financiar și sunt înclinate să caute și să prețuiască plăcerea înaintea securității date de căsnicia „clasică”. Bravo lor, femeilor!

Kinshasa. În capitala Rep. Congo, criteriile frumuseții și șarmului feminin sunt cu totul opuse celor euroatlantice: doamnele și domnișoarele ciocolatii fac eforturi și cheltuieli notabile pentru a dobândi un posterior de dimensiuni remarcabile. „Neagră, grasă și frumoasă” – am putea parodia vechiul nostru șablon rural. Acolo, tabletele de îngrășat rapid sunt la fel de bine vândute ca acelea pentru slăbit, în Occident. Aș îndrăzni să avansez – prin similitudine cu amintitul nostru dicton – o explicație: identitatea validată de conștiința și memoria publică (dintr-o regiune a foametei, lipsurilor și bolilor) dintre sănătate, prosperitate, frumusețe – pe de o parte – și masa corporală, adipozitatea fesieră, pe de alta, e acolo ca un semn de prosperitate, de siguranță...

Femei.”Femeile sunt incredibile! Tu nu spui nimic, și ele înțeleg totul. Tu spui totul și ele nu înțeleg nimic...” (Johnny Deep).

Arbore.1. Sfaturi de la un arbore: stai cât mai drept, nu-ți uita rădăcinile, bea cât mai multă apă, admiră priveliștea. 2. Singurătatea nu e un sentiment atât de rău. E ca liniștea în care se cufundă un copac după ce păsările și-au luat zborul de pe ramurile lui.” (Haruki Murakami).

Arboricid.Când soția lui a pus să fie tăiat un ulm – la care politicianul ținea – de pe proprietatea lor din Chartwell, Churchill a afirmat: „Clemmie, te-ai făcut vinovată de arboricid!”. Lingviștii britanici consideră că el este creatorul termenului, alături de alte expresii care i se atribuie.

Aritmetică(relativistă). Cât face 1+1 ? Matematicianul: Doi.

Fizicianul: Poate doi (?). Contabilul: Cât vrei să facă? Avocatul: Ne înțelegem noi la sfârșit… Psihologul: Ai vrea să vorbim despre obsesia ta de a aduna numere identice?

Corsete. În graba trimiterii la Moscova a tezaurului Băncii Naționale – de teamă că Puterile Centrale vor ocupa Moldova – nu numai oficialitățile, ci și multe persoane particulare au insistat să li se primească bunurile, spre a fi astfel salvate. I. G. Duca va scrie că nu l-a putut refuza pe Vasile Morțun, care a trimis colecția sa de tablouri, iar George Enescu a venit la gară cu o lădiță în care pusese primele partituri compuse de el. Regina Maria și-a depus toate bijuteriile, iar alte doamne „cu pile” și-au împachetat pantofii, rochii, pălării și chiar ciorapi, corsete, chiloți și combinezoane, spre a fi în siguranță până la sfârșitul războiului. O consecință hazlie: în 1935, sovieticii ne-au restituit (următorul act de „bunăvoință”, mai mult simbolic, aveau să-l facă în 1956), odată cu osemintele lui Dimitrie Cantemir și câteva sute de lăzi cu bancnote false, tipărite în vremea războiului la Moscova și alte documente fără mare importanță, cu excepția unor acte bisericești mai valoroase. Ziarul „Curentul” avea să publice fotografii ale unor „haine de cocotă” găsite în câteva din lăzi. Evident că nicio cocotă – pardon, nicio cucoană din high-life-ul anului 1917 – nu și-a mai revendicat desuurile atât de prețuite cu două decenii înainte...

Amintiri.” De ce oare, cu cât ceasurile, zilele și anii se înmulțesc asupra lui, cu atât mai mult omul se uită în urma sa și, din căutătură în căutătură, se oprește cu plăcere la cele mai depărtate aduceri aminte, aducerile aminte ale tinereții și ale copilăriei...Vântul ce bătea atunci, lacrimile ce se vărsau, se uită și din zilele trecute a rămas în închipuire un soare de-a pururea cu raza strălucitoare și un miros neșters...Are dreptate aducerea aminte: nimica nu poate fi pentru om mai frumos decât trecutul, căci trecutul e tinerețea și tinerețea este fericire!...” (Alecu Russo – Amintiri)