Cezar STRATON

Bucătăreală(tradițională). ”Cerealele fierte au început să se gătească la noi  odată cu apariția vaselor de lut. Tot existența vaselor de lut a făcut posibilă apariția primei rețete de prăjitură, adică coliva, ce provine din cuvântul grec Korruba. Apariția râșnițelor de piatră ce măcinau cerealele a făcut posibilă dezvoltarea rețetelor de turte, ce se coceau pe lespezi fierbinți. Turtele gătite în fel și chip au dus încet spre primele rețete de pâine. Prima rețetă de prăjitură datează tot din perioada apariției râșnițelor de piatră. Vorbim de rețeta de turtă dulce, ce conținea făină măcinată mare, lapte, ouă, miere, stafide, nuci și alune. Termenul de bucătărie ca încăpere a ajuns pe teritoriul dacic prin intermediul romanilor. Până la acel moment dacii găteau doar afară. Unul dintre cele mai vechi feluri de mâncare este sloiul. Provine din Evul Mediu și era o mâncare ciobănească preparată în special de ciobanii care practicau transhumanța. Se făcea din carne de ovine fiartă în puțină apă cu condimente. Odată fiartă, se așeza în oale de lut (obligatoriu de lut). Peste ea se turna seul ce se topea separat. Carnea pregătită în acest fel se conserva mult timp și putea fi transportată pe distanțe foarte lungi. Se consuma - după aducerea porumbului în Europa -  cu mămăligă.” (Veronica Ilieș).

Curiozitate.1. Nevastă- mea susţine în mod greşit că eu sunt prea curios. Cel puțin aşa scrie în jurnalul ei secret... 2. „Întocmai cum cititorii înrăiţi sunt foarte curioşi să citească noile cărţi, fie ele şi proaste, aşa şi un bărbat care a iubit multe femei frumoase ajunge, într-un final, să fie curios în privința femeilor urâte, pe care le consideră ceva nou, provocator...” (Casanova) 3. „Curiozitatea îi împinge pe unii să descopere America şi pe alţii să asculte la uşă, ori să pândească prin gaura cheii.” (Eca de Queiros) 4. În mod clasic, se credea că femeile sunt mai curioase, mai  atrase de fețele bărbaților, iar aceștia din urmă de părțile intime ale femeilor. Un recent studiu referitor la tendințele de concentrare a privirii pe care le manifestă bărbații și femeile la vederea unor fotografii explicit sexuale infirmă renumita prejudecată. Bărbații – ca să vezi!? - preferă să privească chipurile femeilor, iar acestea, zonele intime ale bărbaților. O surpriză şi mai mare a fost faptul că femeile se uită mai mult timp decât bărbații la fotografiile în care bărbații întrețin raporturi sexuale cu femei. 5. Curiozitatea e salvatoare:  excită dorința, o stimulează mai bine decât amintirea plăcerilor trăite. 6. Aș dori să-l cunosc pe omul care a inventat sexul şi să văd la ce mai lucrează în prezent. (Anonim) 7. Curiozitate (tardivă). Un inginer curios îl întreabă pe directorul închisorii unde urma să fie executat pe scaunul electric: Cum funcționează? Directorul: Ai nițică răbdare, te vom pune îndată…la curent. Curvar. Oriunde vede muiere / Parcă îl lipești cu miere. (Folclor).

Dilemă.”Mă zbat între două ”porunci” existențiale: ”Adună bani albi pentru zile negre”, pe de o parte, și ”Nu trăiești decât o dată”, pe de alta.” Așa glăsuiește o postare citită pe Facebook. Dilema o rezolvă, cred eu, o zicere francofonă – postată, drept comentariu, de un alt internaut : ”Ton dernier pantalon” (adică acela de la costumul de - pardon! - înmormântare)...n-a pas de poches!. Că, la ce anume ți-ar (mai) folosi buzunarele, când stai întins pe năsălie !? Rezon!

Diplomat.– Bulă, ce înseamnă să fii diplomat? – Să te gândeşti de două ori înainte să nu spui nimic…

Celestă.”Îngerul grijuliu și răbdător,/Deasupra casei noastre stoarce-un nor,/Să fim curați cînd tăvălim în pat amor,/Spălându-ne de izurile prea fierbinți/Ce pînă și serafi-i scot din minți/Și să avem cearceafuri afânate/Dacă te-așezi pe burtă sau pe spate/Sau pe o parte și-uneori în cap/Ca tot mai pe-ndelete să încap/În taina ce din zori mi-o tot șopteai,/De-am fost cu biciul alungați din rai/Fiindcă izvoarele din jur cloceau dulci spume/Ce se scurgeau, la margini, peste lume,/Pe dealuri, prin văioage și livede.../Dar asta nu se vede, ci se crede,/Căci nimeni fix la Domnul nu accede!” (Emil Brumaru).

Alcool, caviar și… ortodoxie.”O mărturie vie și extrem de interesantă despre o decizie care avea să se dovedească hotărâtoare inclusiv în geopolitica actuală vine din partea călugărului Nestor (1056 – 1114) și a cronicii sale. Mai precis, de la momentul în care Vladimir Sviatoslavici cel Mare (958 – 1015), prinț al Rusiei kievene, a luat decizia înlăturării păgânismului slav și a adoptării uneia dintre marile religii ale vremii. Însă nu era nicidecum o hotărâre ușoară, mai ales că ambasadori din toate centrele religioase insistau ca Vladimir să facă o alegere în acest sens. Pe de altă parte, Vladimir cunoștea obiceiurile și plăcerile poporului său, (dar și ale sale) - mai ales aplecarea spre băutură! - , iar acestea nu puteau fi  trecute ușor cu vederea. După o consfătuire cu boierii săi, în anul 987, prințul a trimis emisari care să obțină informațiile necesare despre credințele religioase. Prima întrevedere a avut-o cu emisarul care studiase Islamul. De la acesta afla că musulmanii sunt „foarte triști” și, mai important, interzic consumul de băuturi alcoolice și al cărnii de porc. Erau două motive care au făcut imposibilă orice șansă de adoptare a acestei religii de către kieveni („Băutura este bucuria noastră zilnică, a tuturor rușilor. Noi nu putem exista fără această plăcere” – remarca Vladimir cu această ocazie). Iudaismul a fost și el refuzat. În fond, evreii aveau cam aceleași tabuuri ca și musulmanii. Mai rămâneau două opțiuni, creștinismul de tip roman sau cel bizantin. Romanii posteau însă prea mult, în viziunea emisarilor săi, în timp ce creștinii de la Constantinopol, deși posteau și ei, aveau dezlegări la pește în timpul postului, așa că rușii ar fi putut să se înfrupte cu caviar chiar și atunci. Un an mai târziu, în anul 988, Vladimir se căsătorea cu Ana, sora împăratului bizantin Vasile al II-lea, și poruncea tuturor locuitorilor din Rusia kieveană să renunțe la păgânism și să îmbrățișeze noua religie ortodoxă.” (stiinta si tehnica.com). P. S. Zdravuite!

Încornorat. ”Nu vi se pare ciudat că acest cuvânt – încornorat – nu are feminin!? ” (Jules Renard, Jurnal)