Cezar STRATON

Reguli. Iată acum 10 reguli pentru neveste, datând din 1923. An în care ”Societatea de asistență juridică” din New York a publicat următoarea listă de reguli. 1. Nu fiți risipitoare. Nimic nu atrage cu mai multă tărie un bărbat decât perspectiva independenței economice. 2. Păstrați casa curată. Nimic nu este mai reconfortant pentru ochii lui obosiți de muncă decât vederea unei case frumos aranjate. 3. Nu vă permiteți să deveniți neatractivă: o soție șleampătă face soțul nepăsător. 4. Nu primiți atenții de la alți bărbați. Adesea soții sunt geloși, iar unii sunt suspicioși fără motiv. Nu alimentați situația. Atențiile amicale din partea altora pot fi primite într-un spirit de nevinovăție perfectă. Dar când vin din partea unei persoane care se amestecă în viețile altora, ele se denaturează și adesea devin un delict. 5. Nu respinge disciplina rezonabilă aplicată de către tată copiilor. Mamele nu ar trebui să presupună că toate pedepsele pe care un tată le aplică unui copil sunt severe și nejustificate. 6. Nu petreceți prea mult timp cu mama dumneavoastră. Dacă veți proceda așa, veți putea încet, încet, să petreceți prea puțin timp acasă. 7. Nu acceptați sfaturi de la vecini și nu vă stresați prea mult familia. Gândiți singură. Faceți un plan pentru rezolvarea problemelor casei. Și în toate problemele cereți părerea soțului. 8. Nu vă discreditați soțul. 9. Zâmbiți. Fiți atentă la detalii. Deseori, o soție indiferentă este înlocuită de o amantă fierbinte. 10. Fiți plină de tact. Fiți feminină. Bărbații, în ultimă instanță, sunt doar copii mari. Nu îi deranjează să îi lingușiți, dar nu suportă constrângerea. Feminitatea îi atrage și îi captivează. Masculinitatea unei femei le repugnă.

Cântec naiv.”Iubiții sunt îngeri lăsați/În pauză ca să se joace./Ferindu-se, doi cate doi/De lume, de-o vreme încoace,/Aripile lin își desprind/Din bumbi...și cu coapsele pline/Și ochii aproape închiși/Petrec într-o dulce rușine.” (Emil Brumaru).

Deziluzie.(De amant – prea - politizat). Aseară - scrie un ”junior” politic - am avut o cină romantică, cu o tipă superbă. După cină, m-a invitat la ea. Șampania era la rece, muzica în surdină. Am dansat, am degustat ceva frișcă și niscai căpșuni, cum se poartă acum... Apoi, șoapte la ureche, mângâieri, atingeri calde. După o oră și o sticlă de șampanie, ea m-a rugat să o scuz. S-a dus în baie, a făcut un duș și apoi a ieșit doar într-o pereche de bikinei roșii, minusculi, și cu o rochiță de satin, foarte scurtă, care îi punea în valoare fesele, sânii, picioarele lungi și pielea bronzată, catifelată... Rochița era roșie, de un roșu intens. Prea intens! Asta – politic vorbind – m-a enervat, brusc! Atunci, pur și simplu, eu – ca un liberal ce sunt - că și acum mă ia cu călduri, vă întreb: ea nu ar fi trebuit să aibă măcar chiloțeii galbeni... conform steagului partidului nostru? Să ne aliem, să ajungem și noi la un ”compromis”!? Sângele îmi fierbea în vine! Și de una... și de alta, mă rog. Un strop de sudoare mi se prelingea de pe gât pe piept... Ce să fac!? I -am zis, demn: - Tu- ți gura mă-tii de ....! Și am plecat, trântind ușa! Acum, mă întreb: ea o fi fost pcr-istă, ori psd-istă? Ori... Oricum, e trop tard...

Totoaba.Pescuitul peștelui totoaba a fost inițial important pentru dezvoltarea comunităților mexicane din statele Sonora și Baja California. Cu toate acestea, în timp s-a răspândit ideea că vezica înotătoare a acestui animal poate trata diverse boli. Acest lucru a atras imediat pescadoarele asiatice. Pentru medicina tradițională chineză, vezica înotătoare a peștelui totoaba are proprietăți vindecătoare și afrodiziace. Cu toate acestea, niciun studiu științific nu a demonstrat aceste presupuse calități. În plus, aceeași parte a peștelui este apreciată ca aliment gourmet în mai multe țări asiatice. Toată această exploatare ilegală a adus specia totoaba în pericol de dispariție, așa cum indică lista roșie a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN). Problema nu se limitează la această specie, deoarece au fost observate și alte animale prinse în plasele destinate exclusiv capturării acestui pește. Cazul cel mai alarmant este cel al vacilor de mare, cetacee endemice din Mexic aflate în mare pericol de dispariție. Eforturile de protejare a totoaba durează de câteva decenii. În anii 1970, au fost stabilite diferite zone de refugiu, iar în anii 1990 a fost interzisă utilizarea plasei în aceste zone.

Testament.O superbă poezie inedită, de Miron Radu Paraschivescu (el o numise, prudent, ”prefață”)...”Bătrân, în fine, să-mi mai fac iluzii/Despre ce-a fost ori cum putea să fie,/Scăpat de optative și gerunzii/Și tolănit în dulcea-mi sindrofie/A viselor, de-acuma înainte/Nepăsător de se-mplinesc vreodată,/Ori...aburite numai în cuvinte,/Dispar ca orice oaste ,degradată,/Sătulă să mai lupte și să moară/Încerc nebănuita voluptate/A tocului uitat în călimară./Atâtea mori de vânt ce, asaltate/De mine-au fost cândva...și ele-mi lasă/Acele brațe lungi și rășchirate,/În cruce potolită...peste casă./Străinul mi-e amic, dușmanul-i – frate./Invidii, râvne-n mine stau să moară/Și toamna, aurită și amară,/ Aceste vorbe adunate-n șire/Îmi pâlpâie ca frunza ce-și coboară/Vopselele din frunza-n desfrunzire/Spre a-și piti paleta în pământ,/Așa cum...de prin turle părăsite/Cad cioburi de vitralii ce-au răsfrânt/Din ochi mirați de prunc și blânzi, de vite,/Cîndva...de mult... lumina întru Duhul Sfânt.”

Turcia.Majoritatea preparatelor din Orientul Mijlociu care astăzi sunt cunoscute și savurate în toată lumea au origini în Imperiul Otoman. Preparate cum sunt tabouleh sau kebab au intrat atât de mult în obișnuința culinară a culturilor din vest, încât nimeni nu mai dă importanță originilor acestora. Să nu uităm că în anii lui de glorie, Imperiul Otoman s-a întins în Asia, Europa de Est și Orientul Mijlociu. Toate țările care au fost la un moment dat sub ocupație otomană au preluat și asimilat elemente din această cultură. Așa se face că bucătăria unor țări precum Libanul, Serbia și Grecia are puternice influențe turcești. Un indicator al acestui fapt e reprezentat și de similaritățile preparatelor din țările orientale. Există foarte multe ingrediente comune și moduri de pregătire asemănătoare. Un exemplu este scrierea și pronunțarea cuvântului „Baclava”, scrisă și pronunțată Baklava în majoritatea țărilor arabe, dar scrisă și pronunțată Baklawa în Liban. Gustul e cam același pentru toate popoarele. Alte elemente comune ale acestor țări moștenite de la otomani sunt deserturile cu miere, folosirea frunzelor de viță de vie, carnea de miel, preparatele pe bază de vinete, pilaful de orez, sarmalele, fisticul, uleiul de măsline sau iaurtul. Multe dintre cele enumerate sunt specifice și bucătăriei românești (mai ales) din sudul țării. Nu pot decât să ne bucure aceste influențe, care majoritatea compun ”dieta mediteraneeană”, cea mai sănătoasă și răspândită din lume.