Cezar STRATON

Testament.O superbă poezie inedită, de Miron Radu Paraschivescu (el o numise, prudent, ”prefață”)... ”Bătrân, în fine, să-mi mai fac iluzii / Despre ce-a fost ori cum putea să fie, / Scăpat de optative și gerunzii / Și tolănit în dulcea-mi sindrofie / A viselor, de-acuma înainte / Nepăsător de se-mplinesc vreodată, / Ori... aburite numai în cuvinte, / Dispar ca orice oaste, degradată, / Sătulă să mai lupte și să moară / Încerc nebănuita voluptate / A tocului uitat în călimară. / Atâtea mori de vânt ce, asaltate / De mine-au fost cândva... și ele-mi lasă / Acele brațe lungi și rășchirate, / În cruce potolită... peste casă. / Străinul mi-e amic, dușmanul-i – frate. / Invidii, râvne-n mine stau să moară / Și toamna, aurită și amară, / Aceste vorbe adunate-n șire / Îmi pâlpâie ca frunza ce-și coboară / Vopselele din frunza-n desfrunzire / Spre a-și piti paleta în pământ, / Așa cum... de prin turle părăsite / Cad cioburi de vitralii ce-au răsfrânt / Din ochi mirați de prunc și blânzi, de vite, / Cândva... demult... lumina întru Duhul Sfânt.”

Plachie.Plachia de pește rămâne o mâncare de bază în sudul României, acolo unde Dunărea, lacurile, iazurile și bălțile oferă „materie primă” din belșug! Rețetă veche din 1934. Ingrediente: crap ori alt peşte, untdelemn pentru prăjit, încă alt untdelemn pentru sos, 3 cepe felii, 3 linguri bulion de roşii, ceva pătrunjel verde tocat, sare, piper, puţină apă, măsline, rotocoale subţiri de lămâie. Mod de preparare: peştele curăţat, spălat, tăiat bucăţi, pe care le sărăm, se lasă să stea la odihnă o oră. Zvântăm feliile de peşte, dăm prin făină şi le frigem în untdelemn încins. Le scoatem. În untdelemnul rămas şi încă puţin untdelemn încins facem sos într’o cratiţă: rumenim cepele felii şi adăugăm vreo 3 linguri de bulion de roşii, ceva pătrunjel verde tocat, sare, piper şi puţină apă să dea câteva clocote; adăugăm peştele fript şi trecem cratiţa la cuptor, să fiarbă peştele cam 1/4 oră, să nu se fărâme, dar să fie fiert. Mâncarea trebuie scăzută. O dăm la masă rece, garnisită cu măsline şi rotocoale subţiri de lămâie.”

Confesiuni.”Ni se desprinde vag din amintire / o vară prăbuşită sub castani / şi-un iarmaroc romantic de potire / adăpostind isolde şi tristani. // dantele moi de galben în derută / cad peste vârsta zidurilor lungi / când grea de aur toamna îmi sărută / pustiile armuri de nibelungi. // şi-n roşu blând îmi leagănă un flaut / acorduri vechi de abur efemer / abia desprins dintr-un poem de Plaut / sau dintr-un imn războinic de Homer. // adun confesiuni sub tâmpla stângă, / sub tâmpla dreaptă cerul boreal / trecând uşor cu sufletul pe lângă / acest sărut din toamnă, ireal.” (George Ţărnea)

Foie gras.Apărătorii animalelor stigmatizează hrănirea forțată a gâștelor și rațelor. Unele state o interzic. Din necunoașterea fiziologiei păsărilor, se ignoră că, de fapt, hrănirea forțată reproduce o practică naturală premergătoare migrațiilor sezoniere ale păsărilor. În excelenta și scurta sa rubrică despre foie gras, Norman Kolpas îi enumeră pe cei care ar dori să ni-l interzică: Kate Winslet, Ralph Fiennes, Thandiwe Newton, Ricky Gervais și regretatul Roger Moore, precum și statul California, care a adoptat o lege în 2019 care interzice producerea și vânzarea acestuia. De ce le pasă multora de ceva atât de nesemnificativ precum producerea și consumul acestei delicatese gustoase, cu o tradiție de o mie de ani? Există, desigur, un semn de ”luptă de clasă” în susținerea interzicerii acesteia, alături de caviar și alte delicii ”pentru cei bogați și gurmanzi”. Însă principalul argument al activiștilor anti-foie gras este că producția sa fac să sufere rațele și gâștele, ceea ce este imoral. Argumentul este pur și simplu greșit, la fel ca și judecata etică care decurge din el. Am fost martor la hrănirea forțată a rațelor și nu este în niciun caz abuz asupra animalelor. (books.fr)

Scorțișoară.Ulei de scorțișoară. Uleiul de scorțișoară ajută la digestie. Adăugați câteva picături în apă sau într-un smoothie. Uleiul de scorțișoară este eficient și împotriva ciupercii unghiilor. Câteva picături pot fi aplicate direct pe unghia afectată sau pot fi amestecate cu o cremă pentru piele și apoi masate pe unghie. Ceai de scorțișoară. Ceaiul de scorțișoară poate ajuta la răceli, dureri de cap, probleme digestive și crampe menstruale. Turnați 250 ml apă fierbinte peste un baton de scorțișoară și o linguriță de miere. Lăsați la infuzat zece minute. Apă de gură. Pentru o apă de gură antiseptică, fierbeți 200 ml apă, apoi adăugați în ea câte o linguriță de cuișoare întregi și scorțișoară măcinată. Luați vasul de pe foc, lăsați fiertura să stea 10 minute, apoi adăugați 4 picături de ulei esențial de mentă. Filtrați, îmbuteliați și păstrați la loc răcoros.

Picioci.Farmacistul Antoine Parmentier are meritul de a-i propune regelui Ludovic al XVI-lea ca o soluţie salvatoare cultivarea cartofului. Parmentier a apelat la o simplă strategie, pentru a convinge oamenii să-l încerce. A pus ca plantaţia să fie foarte bine păzită de soldaţii regelui. Tot acest scenariu a stârnit instantaneu curiozitatea şi interesul populaţiei, iar când au avut prilejul, ţăranii au dat buzna către „fructul oprit”, după cum afirmă Costel Vânătoru. În Transilvania pentru a da un exemplu pozitiv și însuflețitor, Samuel von Brukenthal începe din anul 1776 cultivarea de cartofi pe suprafețele sale experimentale din Avrig. Era o altă lucrare de pionierat în Transilvania. În primă fază, chiar dacă foamea lovea din greu, cartoful nu a fost agreat de locuitori din mediul rural. Samuel von Brukenthal este cel care se regăsește astfel în tradiția lui Frederic al II-lea al Prusiei, care își câștigase merite deosebite prin cultivarea cartofului în teritoriile sale, sau chiar a Mariei Tereza, care acorda culturii de cartof o atenție deosebită. Treptat însă cartoful a reușit să se impună ca aliment și ca o garanție împotriva perioadelor de foamete. Mai târziu, după moartea Baronului Brukenthal, se cunoaște faptul că în 1814 însuși Vasile Moga, primul episcop ortodox de origine română al Ardealului, cu sediul la Sibiu, în timpul administrației habsburgice, poruncește preoților ortodocși să îndemne oamenii ”ca de la primăvară să semene picioici (din maghiară pityóka)”.