Cezar STRATON

Folclor. Superbă alăturare într-un vers popular, a lui Eros şi Thanatos, a iubirii şi a morţii: „Maica zis-a că mă scoate / De la câte, de la toate, / De la două nu mă poate: / De la mândră, de la moarte”. (C.V. Tudor).

Obiceiuri.După cinste și ospăț, nunul cel mare aprinde lumânările și le pune pe masă, apoi numește pe un gospodar bun de gură, care cunoaște bine pe fiecare nuntaș, ca să ”strige în pahar dulce”. Acestuia i se leagă mâna cu un ștergar și i se zice: vornic sau vornicel. Așa începe ”pripoiul”. Oaspeții care vin la pripoiu se numesc pripoieni. Vornicul vestește pripoienilor suma dăruită și continuă cu închinarea paharelor, zicând: ”Cu două paharele / Dulși, di miere / Și-o kilă de la Odobești / La pungă să ti gândești / Și la tineri să li dăruiești: / Macar o hârtie / De câte-o mie / Că-i ușoară la purtat / Și nu-i grea la numărat!” La cinstirea paharului dulce, ”pripoienii”, fiind cu chef, cântă: ”Paharel cu floricele / Cum te-ar be buzele mele / Cele mici și subțârele / Ca și dunga la podele. / Câtă lume-i pe sub soare / Nu-i ca mândra-amăgitoare / Și crâșma de-nșelătoare. / Crâșma te-nșală să bei, / Mândra te-nghie s-o iei. / Sus paharul până-n pod / Că mai este-un poloboc / Sus paharul până-n grindă / Mai este-o balercă-n tindă. / Holercuță cu chiperi / Nu te beu de azi, de ieri.” (...) A doua zi dimineață, adică luni, mergeau nunii cei mari, cu scripcari, de-i sculau pe miri. Nuna cea mare o îmbrăca pe mireasă în cămeșă nouă și ”îi făcea cârpa”. Dacă mireasa a fost cinstită, se aducea soacra (mama miresei) cu scripcari și se punea la masă, să șadă pe o perină moale, prinsă în cornuri cu țâgaie roșie, iar dacă nu, atunci i se punea sub șezut o ragilă (unealtă de dărăcit – n.a.) – și se cinstea cu un pahar spart la fund. Cu timpul, acest obiceiu a fost cu totul părăsit.” (A. Bilețchi-Oprișanu, ”Din comorile neamului nostru”, Cernăuți, 1930).

Jocul hazardului. O femeie vine la preot şi se plânge că soţul o înşală. Preotul îi spune: - Nu cred una ca asta, el este un om aşa de  cumsecade... – Da, părinte, aşa pare, dar... am dovada, şi scoate din geantă o pereche de chiloţi de damă. - Am să-l chem şi am să discut cu el, spune preotul, apoi luă chiloţii în semn de dovadă şi îi puse în buzunar. Când preotul ajunge acasă, copilul îi cere bani pentru o îngheţată. Aflat deja la masă, preotul îşi roagă nevasta: - Maria, umblă te rog în haina mea, parcă aveam nişte mărunt. Se duce Maria, bagă mâna în buzunarul hainei şi când colo găseşte chiloţii! Îi ia, apoi se apropie de soţ şi-l sărută: - Nu ştiam, dragule, că mă iubeşti atât de tare încât să umbli cu chiloţii mei la tine!

Emancipare.Emanciparea femeilor era criticată în unele publicaţii de la mijlocul secolului al XIX-lea. Gazeta „Albina românească”, din 1841, le recomanda femeilor să fie mai supuse faţă de soţii lor. „Numele de femee au ieşit din modă şi nu se aude alta decât damă sau cucoană. Aşadar nu femeile, ci damele, merg călare, gioacă bileard, fumigă ţigare, cetesc gazete şi disbat politica lumei, în vreme când copiii lor cei mici, torsul, ţesutul, legumele şi paserile se povăţuesc de mâni străine, pe care plătesc sărmanii barbaţi cu a lor sudoare amară. Ambiţia cea deşartă a unor asemene femei este mai puternică decât dragostea cea naturală către barbaţii lor, căci această dragoste se sâmte fericită în supunerea nemărginită şi în împărţirea povarei ce are a purta un cap de familie”, scriau autorii articolului „Emanţipaţia (disrobirea) femeilor”, potrivit ”tiparituriromanesti.wordpress.com.”

Drum.Un preot vede o prostituată în stradă, și-i zice: - Știi că ești pe un drum greșit? - Știu! Nu prea trece mai nimeni pe-aici!

Burți.În fața unei grădinițe se plimba un domn, de vreun sfert de oră. O educatoare, văzându-l, îl întreabă: – Așteptați un copil, domnule? – Nu, așa sunt eu... mai gras!

Frumoasă.”Ce tânără și veselă erai / Îmi aminteai de îngerii din rai / Cumplit de albi și de frumoși trecând / Cum numai razele subțiri prin gând / De-abia întrezărită te pierdeam / Ascunsă după câte-un fruct rotund pe-un ram / Și nu puteam să mi te-apropii iar / Cu brațu-ntins ciuntit de minutar / Ci așteptam și iarăși mă rugam / Pân’ se-nchegau izvoarele sub ram / Din care blând și din amurg țâșnit / Să-ți soarb-un cerb bătrân trupu-nflorit… / Erai atât de frumoasă / Mereu mă temeam să nu pleci / Lăsându-mi în palida casă / Dulapuri pustii, pereţi reci / Şi-o apă în cana adâncă / Încet putrezind pân’ la miez / Din care de-abia mai mănâncă / La ora cumplitei amiezi / Cu gura lui grea de matasă / Un înger slugarnic pe veci / Erai atât de frumoasă / Mereu mă temeam să nu pleci.” (Emil Brumaru)

Bani. Dl Itzic o sună pe dna Goldstein: – Alo, sărut-mâna, ce mai faceți? – Ce să fac, sunt singură, soțul e pe teren de-o lună… – Atunci, poate îmi permiteți să trec pe la dvs, bem o cafeluță, apoi... facem amor… – Vai, domnule Itzic, credeți că sunt o prostituată? – Da’ cine a pomenit de bani?

Cochetărie. "Aici, cu toate acestea, mă acaparează o amintire amară. Mă aflam într-o zi foarte comod așezat la masă alături de drăguța doamnă M...d, și mă bucuram în sinea mea de o femeie atât de încântătoare, când, întorcându-se dintr-o dată spre mine, îmi spuse „în sănătatea dvs.!". Am început imediat o frază cu întorsături pline de grație; dar n-am terminat-o; căci cocheta a zis, îndreptându-se către vecinul său din stânga: „Să ciocnim...!" Au ciocnit și această trecere bruscă mi-a apărut ca o perfidie, care mi-a făcut în suflet o rană pe care ani mulți n-au reușit să o vindece încă." (Jean Anthelme Brillat-Savarin)

ANAF.Într-o firmă oarecare intră hoţi mascaţi: – Acesta este un jaf! Contabila, uşurată: – Vai, ce m-am speriat! Am crezut că e Garda Financiară!

Doamne fereşte!(în proverbele româneşti). Să te ferească Dumnezeu de: 1. Fată de popă şi de moşie lângă cale; 2. De judecata femeiască şi de bătaia prostului; 3. De ţigan turcit şi de român boierit; 4. De boierul nou şi de cerşetorul vechi; 5. De ce-i străin în casă; 6. De omul căruia toate-i plac; 7. De bătaia muierii, a ciungului şi şchiopului, de puşca chiorului şi de fapta mutului şi a surdului.