Cezar STRATON

Ciurica.”Stranie sărbătoare în cultura noastră populară: Ciurica sau Ziua Femeii. Iată ce se spunea, acum o sută și ceva de ani, despre ziua de 15 iulie: „Ziua când bat femeile pe bărbați”; „femeile cred că au și ele ziua lor pentru a bate pe bărbați”; „o femeie povestea că până a nu ține această sărbătoare, în toate zilele era bătută de bărbat. Îndată ce a început a o ține, nici «cârc» nu mai zice (bărbatul)”; „în ziua de Ciurica femeile să ciuruie boabe de porumb prin curte și să-i ia de păr pe bărbați și să-i bată, ca să le meargă bine tot anul”. Departe de noi gândul de a le îndemna pe neveste să-și „altoiască” bărbații, însă citatele de mai sus ne aruncă, să recunoaștem, într-o lume în care, dincolo de mult discutatul matriarhat și de recenta mișcare feministă, se pare că femeile căsătorite aveau un statut special. Numele sărbătorii de pe 15 iulie, Ciurica, e o derivare de la numele Sfântului Mucenic Chiric sau o compunere între Chiric și numele mamei sale, Iulita, sfinții venerați de creștinii ortodocși în această zi. Sărbătoarea mai era numită în popor și Cirica, Chiric Șchiopul sau Ciric (ultimul nume fiind o posibilă explicație pentru numele cartierului ieșean și a zonei de agrement din preajma Iașilor!). În general, nimeni nu muncea deloc, existând superstiția că cei care lucrau pe 15 iulie erau...ciuruiți în bătaie tot anul. Nu întâmplător, numele Ciurică a ajuns să însemne și „bătaie”. Cert e că de ziua Ciuricii nevestele aveau o mare libertate de mișcare, ele fiind practic stăpânele bărbaților, putându-le porunci aproape orice. E adevărat, cei mai mulți bărbați căutau să le intre în voie nevestelor, însă existau și dintre aceia care se fereau sau chiar se ascundeau de neveste! Unii bărbați judecau însă preventiv, administrându-le nevestelor, cu câteva zile înainte de Ciurica, o bătaie bună, gândind că acestea nu vor îndrăzni să ridice mâna asupra lor pe 15 iulie. Exista, totuși, o piedică în calea acestei bătăi preventive: în timp, nu știm cine, a făcut ca femeile să nu mai știe cu exactitate în ce zi din intervalul 15-17 iulie cade Ciurica! Unii etnologi au văzut în Ciurica patroana unei confrerii feminine deosebit de puternice, patroana oferind inițiatelor forța necesară pentru a lupta cu armele bărbaților într-o societate masculinizată ce a înlocuit ipotetica societate matriarhală. Ținută în fiecare an pe 15 iulie (sau în preajma acestei zile, în cadrul ciclului numit Circovii de Vară sau ai Marinei!), sărbătoarea coboară parcă dintr-o altă lume. Nevestelor tentate să o țină așa cum o țineau înaintașele lor le sugerăm tact, măsură și înțelepciune! O altă sugestie îi privește pe ambii soți: nu vă certați de Ciurica căci, se zice prin popor, vă veți certa în tot restul anului!” (T.R.).  

Aripi.Iubito, fii gentilă, urcă-n pod/ și vezi dacă mai sunt acolo/ aripile mele alea vechi,/ cu care zburam/ peste acoperișul Bibliotecii Universitare,/ d'anțărț.../ Dacă-s mâncate de molii,/ ori, tocate de vecine intrigate/ ("de ce numai unii să aibă aripi?"),/ lasă-le-n sărăcie!...// Acum, întinde-ți larg mâinile:/ aspiră-mă, tandru!/ Ce bine se plutește cu tine!/ și ce cald țin sânii tăi,/ dimineața!... ("Despre aripi", Bogdan Ulmu).

Ovrei.„O dată au vrut și ovreii să plece la seceră cu românii. Dar s-a întâmplat să fie sâmbătă.” (Folclor).

Rochie.”Cea mai mare dovadă de dragoste pe care o femeie o poate da amantului ei iubit e să nu îi spună, acestuia, în ”acele” momente: „Bagă de seamă să nu îmi mototolești rochia!”, mai ales dacă rochia e nouă. Deoarece o rochie nouă e un motiv de siguranță mai mare, pentru orice femeie, decât se crede de obicei. (T. Gautier). P.S. Super!

Fidelitate.– Sunt căsătorit de 20 de ani și mereu îndrăgostit de aceeași femeie. – Mi se pare un lucru admirabil! – Dar și periculos. Dacă află nevastă-mea, mă omoară!  

Pețit. Floarea stă în glastră; băiatul trebuie să umble să și-o aleagă. Fata nu trebuie să bată cărările băiatului, ci băiatul să dea peste ea. Și apoi, voi trebuie mai întâi de toate să știți să prețuiți femeia foarte mult. Ea este o creație a lui Dumnezeu extraordinară. Vă dați seama ce putere are o femeie să te scoată dintr-o stare amărâtă. Faptul că un bărbat știe că acasă are parte de o iubire desăvârșită îl face să muncească, să câștige războaiele, să-și rezolve problemele. (Părintele Arsenie Papacioc).

Mânie.”Ira furor brevis est” - spune Horațiu in Epistole. Se pare însă că această maximă are o vârstă mai înaintată, deoarece Cicero, în Tusculane (IV, 23) precizează: “Iram bene Ennius initium dixit insaniae” (Bine a spus Ennius, că furia e începutul nebuniei). Or, Ennius a fost unul dintre cei mai vechi poeți latini și a trăit cu două sute de ani înaintea lui Horațiu. La rândul lui, a împrumutat probabil zicala de la greci, el fiind născut în Grecia. Dar dacă paternitatea expresiei e controversată, în schimb i se cunosc precis “urmașii”. Unul dintre ei: sfatul lui Shakespeare din piesa “A douăsprezecea noapte” (act. IV, sc. 1); “Let thy fair wisdom, not thy passion, sway!” (Dă ascultare înțelepciunii, nu mâniei tale!). Alt “urmaș”: proverbul nostru ”Omul la mânie, cade-n nebunie…”

Aspirină.Soțul intră seara în dormitor cu două aspirine și un pahar cu apă. Soția întreabă: – Asta pentru ce mai e? – Pentru durerea ta de cap! – Dar nu mă doare capul! – Aha, te-am prins!

Vise. – Părinte, te-am visat azi noapte. – Ei, se poate, fata tatii, se poate…– Păi, se făcea că ai venit la noi și Ion nu era acasă…– Ei, se poate, fata tatii, se poate…– Și, părinte, se făcea că am mers în pat…– Ei, se poate, fata tatii, se poate…– Și, părinte, se făcea că la plecare mi-ai dat 200 lei…– Ei, vise, taică, vise!