Cezar STRATON

Dacă.”Dacă vei vrea să mă iubești/Și să m-aștepți numai pe mine/Ți-aș face un palat din cești/Pline...cu miere de albine. //Și ți-aș aduce un motan/De dimineață ca să-ți spele/Sânii de optsprezece ani/Și pletele pân-la podele.//Și ți-aș tocmi un crin la uși/Să te sărute pe picioare/Și-un gramofon cu gălbenuș/Pentru de-amor și...de mâncare.” (Emil Brumaru).

Exagerări (medicale). Cică o partida de sex echivalează cu 8 km de alergare! Hai să fim serioși: cine dracu’ aleargă 8 km în 120 de secunde?!

Purcel la cuptor(”Bucătăria Balkaniei”). E nevoie de un singur godăcel pentru oricâți cavaleri, oricum nu-i feliu temelie ci numai fudulie, fiecine apucă o ciosvârtă și-i firitisesc părinții și bucătăria. Se mai rostuiesc:  200 grame carne de vită, 200 grame ciuperci comestibile, 200 grame unt de vacă, 20 grame piper negru măcinat (Piper nigrum), 30 grame  cimbru adevărat (Thymus vulgaris). Purcelul se pârlește la flacără iute, se eviscerează, se spală bine pe dinafară și pe dinăuntru. Se scot oasele, interiorul se presară bine cu sare, cimbru și piper. Se umple burta cu umplutura din carne tocată de vițel, cu ciuperci amestecată. Se coase tăietura, se leagă totul cu sfoară dându-i-se formă pe cât posibil cea inițială și se unge cu unt pe întreagă suprafața. Se așează în tava încăpătoare, unsă cu unt, se toarnă deasupra unt topit și se introduce în cuptorul încins. Din când în când se unge cu sosul din tavă și se mai presară cu piper, cimbru și sare. La final, se scoate tavă din cuptor, se îndepărtează sforile și se ornează tipsia de adus la masă. Obicinuit, se adaugă diverse ierburi: gulii, morcovi, fasole verde, mazăre ori conopidă. Iar vinul...vinul roșu se cere a fi la aceeași înălțime!

Biblie.Biblia conține peste 500 de citate despre vin, numit „sângele strugurilor” (Geneza 49:11) sau „sângele ciorchinilor” (Deuteronom 32:14)” . Cartea Sfântă se mișcă – despre vin - între noțiunile binelui și ale răului. În funcție de paragraf, beția este uneori negativă, alteori e pozitivă, așa  cum este și parabola uimitoare a lui Lot și a fiicelor sale!

Supă.(Supa nohailor, cu pepene galben (Bucătăria Balkaniei). Este supa cu grăbire, pentru rasboinicii nohai: un pepene galben de Turkestan, nu foarte copt, 2 cepe mari, 200 grame seu de oaie sau unt de vacă, 10 grame piper negru măcinat, 10 grame sare de mare  și o lipie. Se desface pepenele, se taie în bucățele și se asvârle în oala cu apă de pe foc. Cepele, tăiate rotocoale, se rumenesc în unt fierbinte, peste care se strivesc bucățile de pepene fiert. Se adaugă sarea și piperul, amestecând încontinuu, cu o lingură de lemn. Totul se duce în oala ce a fiert bucățile de pepene galben și se mai dă un clocot. (comentator.ro).

Lobodă. Cunoașteți expresia "a trece ca vodă prin lobodă"? Surprinzător, sensul primar al expresiei nu are legătură nici cu loboda (plantă folosită la prepararea diverselor mâncăruri arhaice) şi nici cu vreun voievod, ci se referă la un obicei feudal ale cărui caracteristici lingvistice au fost alterate până la reformularea/deformarea sensului. Potrivit profesorului de limba română Armand Ionescu, sensul iniţial al expresiei (confirmat de altfel şi  în ”Dicţionarul Explicativ al Limbii Române” – DEX) este „a umbla fără grijă, de obicei dându-ţi importanţă”, însă loboda şi Vodă sunt scoşi din ecuaţie. „Zicătoarea pare a fi pornit din Ardeal, prin Evul Mediu, când iobagii de acolo erau siliţi la robotă, adică la muncă în folosul stăpânului feudal. Acestui stăpân românii îi mai spuneau şi domn. Cu alte cuvinte, a trece ca domnul prin lobodă însemna a nu avea grijile iobagilor, a nu fi presat de obligaţii către feudal”, spune profesorul.

Relativitate.”Nimic nu este bătut în cuie.” (Iisus din Nazareth).

Caviar.La o recepţie, Bulă gustă pentru prima oară în viaţa lui din caviar. - Chelner, îi spuse el, să ştiţi că dulceaţa dumneavoastră de afine are gust de peşte! Un mini-eseu despre polisemia, bogăția limbii noastre, cea  română!  Rahat. Am ”recuperat” acest text mai vechi, despre ”rahat”. Un cuvânt atât de complex la noi, aflat între deliciul acestui desert...și înjurătură. Este, de fapt, un omagiu profesorului C. Voinescu - un etimolog inegalabil. ”Negustorii din Levant și Constantinopol, dar și fanarioții, au adus în secolele XVII-XVIII, în Țările Române, odată cu nugaua, braga, baclavaua, și...rahatul. Asupra căruia DOOM2 ne atrage insistent atenția că formele sale duble de plural, rahaturi și rahați, au noime - sensuri -  total diferite. Turcescul ”rahat”, ori lokum, produs încă de prin secolul al XV-lea din miere, melasă și făină, și azi foarte popular în Balcani, în diversele sale variante moderne, (cu fistic, migdale sau nuci), este rânduit, la masă, după cafeaua la ibric. Cuvântul își schimbă, însă, tâlcul uneori,  la români... într-o zicere neaoșă, când din el vrem ”să facem bici” sau când vrem să-l facem chiar ”praf”, pentru a exprima zădărnicia unui demers. De aceea ”rahaturi” e pluralul și pentru produsul de cofetărie, dar și pentru sensul de lucruri lipsite de importanță, în timp ce ”rahați”, ok...desemnează urmele insalubre de pe trotuare ale câinilor plimbați în lesă de stăpâni nepăsători. Cu sensul său propriu îl întâlnim la Nicolae Gane: ”Mă duse, domnița, în camera cu merinde, unde ședeau grămădite pe polițe cutii cu rahat și șiraguri întregi de smochine.” (C. Voinescu)