Cezar STRATON

Iapă.Un lingvist amator – de aici și rezerva, prudența subsemnatului – susține că „văduvă” ar proveni din cuvântul sanscrit „vadawa”, care înseamnă „iapă”. Aș avea cel puțin trei argumente – evident, subiective, disparate – în sprijinul acestei presupuneri: primul este strict lingvistic (arhaismul românesc „vădană”, e ciudat de apropiat de presupusa, bănuita origine sanscrită). Al doilea se nutrește din realitatea istorică: longevitatea  femeilor a fost și este superioară celei masculine, bărbații fiind secerați de războaie, boli, efortul de a asigura traiul și securitatea familiei. În fine – aici e doar o impresie, o emoție de cititor/cinefil – îmi amintesc de ura, patima, pofta reprimată și, în final, plăcerea cu care bărbații frustrați ai unei comunități conservatoare și izolate (cea cretană) au jertfit-o, în public, ritual, pe „iapa” focoasă, devenită văduvă. Sacrificiu – cumva ritual -  magistral redat în neuitatul film „Zorba” (rol magistral jucat dacă – nu greșesc? –  de Irene Papas.

Iarbă.Dacă voi abandona tutunul și voi fuma doar „iarbă”,  înseamnă oare că am ales varianta ecologică, morală, vegetariană?

Man.1. Bărbații sunt ca vinul. Cu vremea, cei buni se ameliorează, iar cei răi se înăcresc. 2. ~ (at work). Sintagmă celebră, dificil de tradus. Să încercăm: bărbatul în acțiune, bărbatul ca actant, ca activ, prin tot ce l-ar putea defini, esențial... Că, de fapt, suntem atât de simpli, de asemănători... În adolescență, visăm iubire, dorim să pipăim, să posedăm o femeie... Ideea de femeie...Apoi o avem, le avem... Și ne petrecem toată viața în cam același „ciclu” cotidian, mensual, anual, care ar putea, într-un fel, explica formula „man at work”: sex, muncă, joc (de cărți, ori doar de privit, pasiv, la fotbal), alcool, apoi somn... Iar mâine, o luăm de la capăt... Dacă eliminăm termenul „muncă” (job) – adică obligația, condiția de „sclav social” – ne va rămâne, curată, formula dorită, rețeta de viață a majorității masculilor contemporani... Un cerc închis, automatic... Definit, autoironic, de franțuji, prin formula „bulot, bistro, dodo” (slujbă, crâșmă, somnic...). O ecuație absurdă, definind crezul – unul esențial banal, simplist (dar tocmai prin aceasta atât de bine speculat, fructificat ( de politicieni) – unor ființe  naive și stupide: bărbații...

Rechin.Chiar nu mai știu unde am citit, dar mi-a plăcut: mai bine trăiești un an ca un rechin, decât un secol ca o scoică...

Rețetă.Un „guru” al sexologiei moderne, dezinhibate – Grub Smith pre al său celebru nume – mă lasă cu gura căscată când răspunde astfel miilor de bărbați care-l întreabă cu glas tremurat cam care s-a dovedit a fi cea mai bună metodă pentru a garanta fidelitatea unei femei:   „O să reproduc aici sfatul care li se dă tradițional tinerilor însurăței din Yorkshire: «Ține-o bine regulată și prost încălțată, prost îmbrăcată... și n-o să calce strâmb». Bun, bun, că nu e prea greu (cel puțin pentru condiția a doua), dar ele or fi de acord să se mulțumească cu (doar) atâta? După știința mea, mă cam îndoiesc.. Și nu mă refer la pantofi... Tanti(„Ene, pe la gene”). „Dacă aș fi în stare – dar încă nu sunt! – să elimin orice bărbat din viața și din dormitorul meu, m-aș simți tare mândră de mine: ei ne folosesc trupul ca pe un somnifer ecologic, ca pe o „tanti Ene, pe la gene”. Ne posedă grăbiți, apoi, în cinci minute – uitând până și să ne sărute, ca pe copii, de noapte bună! – se întorc pe o parte și adorm buștean...” (Tony Braxton, cântăreață celebră).

Masculi.Toți creveții se nasc masculi, iar o parte din ei devin femele la maturitate. De ce oare la bărbați se întâmplă taman pe dos?

Masochism.Georges Sand obișnuia să exclame, amintindu-și de furtunoasa ei legătură sentimentală cu Chopin: „Doamne, ce timpuri fericite au fost! Eram atât de nefericită!”. Cu aceeași nostalgie masochistă,  nu senzuală, ci supus- umilă... tot mai mulți români evocă epoca Ceaușescu.

Masochist.Masochistul care dormitează în fiecare din noi începe să se trezească încă din ziua căsătoriei.

Lăutar. Profesionist – tradițional -scuze! Țigan...enfin...rom – al muzicii, atestat de la 1599, când viorile lăutarilor ”bruneți”,  însoțeau convoiul unui Mihai Viteazul la intrarea sa triumfală în Alba Iulia. Virtuozii alăutei erau, în Evul Mediu, subiectul unui comerț de lux între curțile boierești și domnești. În secolul XIV, prețul unui lăutar bun era comparabil, cumva,  cu milioanele de euro plătite azi pentru transferul unui fotbalist de top: între 1000-4000 de aspri! Era o adevărată avere costul unui scripcar țigan (pleonasm, scuze!) dacă notăm că haraciul plătit Porții de Mircea cel Bătrân fusese de 3000 de aspri pe an. Vechimea prețuitei îndeletniciri, altoită pe firea veselă, dar și „orientată” – să nu zic oportunistă – a românului, a inspirat în vreme expresii cu sensuri morale puțin onorante, de vreme ce ele vizează înșelarea, cu prețul lingușirii de tip oriental, a celor puternici: a cânta în strună, a cobzări, a ține hangul, a te țigăni pentru un ciubuc etc. CE păcat că și azi... avem prea mulți ”cântăreți în strună”... Oportuniști de conjunctură...

Târg.Cel mai avantajos târg pe care l-ai putea propune inamicilor tăi ar fi: dacă vor continua să spună minciuni despre tine, vei începe să spui adevărul despre ei.