Cezar STRATON

Bere.1. Deoarece în civilizațiile greacă și romană vinul era băutura preferată, pentru a denumi spumoasa licoare din malț și hamei s-a recurs la un împrumut din civilizațiile vecine, latinescul „cerevisia” (devenit în spaniolă „cerveza”) fiind un termen celtic. Celții stabiliți în Galia erau mari consumatori de bere, pe care o beau – scrie Cezar – din mari coarne de bour, același mitic animal dispărut de câteva veacuri din pădurile Europei care a inspirat legenda întemeierii Moldovei și stema ei. Și pe care mulți îl confundă, greșit, cu zimbrul. Românescul „bere” este preluat din germ. „bier”, adaptat din infinitivul verbului „a bea”. În aromână termenul vine din italiană: „birra”. 2. O dovadă că Dumnezeu ne iubește și vrea să fim fericiți. (Benjamin Franklin). 3. Expresia „luna de miere” nu avea, la origine, sensul actual, ce trimite la irepetabilele delicii consecutive „nopții nunții”. Mai mult, ea are mai mult legătură cu berea – un recunoscut anafrodiziac! – decât cu nectarul produs de albine: în anticul Babilon, tatăl miresei oferea ginerelui bere amestecată cu miere timp de exact o lună după ziua căsătoriei. Spre deosebire de Occident, la noi s-a pierdut tradiția „berii mănăstirești”, deși se pare că vechimea producerii ei coboară până la Alexandru cel Bun, sub domnia căruia catolicismul încerca să se impună în Moldova. Pe la 1646, un călător străin scria că în munții de lângă Tg. Trotuș (Bacău), „biserica catolică are 2 jugăre de vie și o căldare mare pentru fiertu băuturii cervisia (bere)”. Acerba concurență dintre marii producători de bere are rădăcini în Evul Mediu: regele ceh Venceslas a poruncit ca toți cei care exportă hamei să fie spânzurați fără judecată. Celebra marcă „Gambrinus” evocă numele unui rege din Flandra (sec. VIII), considerat inventatorul popularei băuturi. Încă una și mă duc: berea la cutie apare în 1935, iar producția și inovația tehnologică (la fel ca și în cazul conservelor) vor fi puternic impulsionate de războiul mondial. Fie, băiete, parcă mai merge o „halbă”: pe la 1867, berea autohtonă nu reușise încă să convingă un public obișnuit cu vinul și rachiul. Iată o mărturie: „bere se face multă, dar nu e bună, oamenii nu prea o beau, în schimb fabricile de bere fac drojdii bune pentru dospit cozonacii”... Ultima „gulerată”: însuși George Washington deținea o făbricuță de bere și nu prididea să laude virtuțile acestei băuturi. Oare dacă ar fi produs înghețată ar fi existat riscul ca America să arate ca România de astăzi?

Răsfăț.”Să ne răsfățăm cu un desert desuet, decadent: pepene umplut. Taie capul unui pepene galben sau al unui cantalup. Scoate toate semințele și crestează-i bine miezul cât de jos, cu o lingură de argint (ca să nu se înnegrească). Apoi, taie în felii, piersici, zarzăre, prune, banane, portocale, struguri, caise, mai adaugă fragi, coacăze, zmeură, mici bucățele din miezul altui pepene galben sau numai o parte din aceste fructe cât și migdale proaspete curățate și tăiate. Adaugă zahăr pisat și kirsch sau alt lichior. Umple pepenele cu acest amestec, pune capacul și așază la gheață. Variantă: practic, se face un fel de „zuppa inglese”, folosind pepenele pe post de castron. Se poate servi împreună cu pișcoturi sau pandișpan.” (Dan- Silviu Boerescu)

Bragă (1).”Adio Braga, trăiască Cola! Braga era la mare căutare în zonele din sud ale țării, unde simigeriile se întreceau în arta de a pofti bucureșteanul să ude covrigii sau dulciurile cu bragă. Ce era braga? Simplu, ieftin și tradițional: O fiertură de mei măcinat (de porumb ori de secară) ușor tulbure și de consistența unui nectar dulce-acrișor, cu o firavă urmă de alcool. Care va să zică, ieftin ca...braga - cu cinci parale te pricopseai cu o cană de bragă și dulciuri asortate- și la modă. Pe cartea ei de vizită mai scria: băutură răcoritoare cu gust acrișor și miros specific, o variantă de consum agreabil pentru un buzunar mai strâmt, o băutură bună de păcălit sărăcia. Eficient antidot contra caniculei, licoarea era un produs perisabil, care trebuie ținut obligatoriu la gheață pentru că nu rezista mai mult de 48 de ore. De aceea se păstra în butoaie din lemn, umplute cu gheață, care aveau înăuntru bidoane din aluminiu cu canea. Cine era bragagiu și cum vindea "Braaaggga reeeeceeee"? Vânzătorii de bragă, dar și de zaharicale orientale erau turci, albanezi, aromâni, bulgari și armeni care purtau într-o mână tava dulce și în cealaltă o doniță cu bragă răcită, în care rostogoleau un bulgăre de gheață. Totuși, umbla vorba că braga are o istorie respectabilă și a fost preparată încă de traci, deci nu are numai rădăcini orientale. Femeile trace făceau turte de mei, murături, fierturi din felurite rădăcini și verdețuri și au fost inventatoarele mai multor produse fermentate printre care borșul și …braga! Fabricarea ei a fost preluată ca tradiție și rețetă de unele făbricuțe socialiste, dar și de urmașii celor cu șalvari și fes. Așa că în Constanța a existat până nu demult o fabrică de bragă, care a capitulat însă sub asediul sucurilor la plic,  la dozator, Cico și mai nou a altor arome si culori. (metropotam.ro)

Cumpătare.”Sarea-i bună la hiertură,/Însă nu peste măsură.” (Antonn Pann, ”Despre vorbire”).

Salată ”amoroasă”.”Numele acestui fel de mâncare – ce fain sună: ”perlele emirului” – vine de la contrastul cromatic – și gustativ, cred, că eu  n-am încercat-o, încă, deși sunt tare tentat s-o fac (n.a.) – dintre culoarea și gustul portocalelor și cea a măslinelor negre. Rețeta: 4 portocale mari, 2 cepe dulci (?), tăiate feliuțe foarte subțiri, 50 g de măsline negre, fără sâmburi, tăiate și ele, mărunt, ulei de măsline, suc stors dintr-o lămâie. Curățați bine coaja portocalelor, tăiați-le în rondele subțiri și puneți-le într-un castron.  Adăugați feliile de ceapă și măslinele. Țineți compoziția la frigider timp de minim 2-3 ore înainte de a o servi, persoanei iubite (și uimite, cred, oricum impresionată de combinația asta inedită - n.a.). Condimentați cu ulei, piper și suc de lămâie, după gust.” (Simona Fasuleo, ”Povestioare și rețete culinare”)