Cezar STRATON

Autostrăzi. Știți cât era lungimea drumurilor pietruite – unele sunt circulabile și azi – construite de Roma Antică la vremea maximei ei puteri, adică prin sec. II-III? Circa 180 de mii de km! Cam ca rețeaua europeană actuală de autostrăzi principale! Uimitor!

Grabă. „Din grabă și superficialitate subestimăm puterea unei întâlniri fericite, a unui surâs, a unui cuvânt bun, a unei urechi care se apleacă pentru a te asculta cu simpatie, valoarea intrinsecă a celei mai mici atenții primite sau dăruite. Iar toate acestea – și fiecare în parte – au puterea de a schimba o viață, o existență, un destin uman.” (L. Buscaglia)

Grabă.„E chiar revoltător: astăzi chiar și cele mai urâte fete nu izbutesc să ajungă virgine la altar.” (G. Wolinski)

Himeră. „Drama căsătoriei din dragoste este că ea ar vrea să normalizeze excepționalul, să facă din excepțional regula, să transforme iubirea, conform vechiului crez evanghelic, într-o valoare a valorilor, într-un etalon de aur al moralității. Toată dificultatea vine din faptul că nu poți să afirmi nimic despre iubire fără să afirmi, în același timp, și contrariul. Cuvântul «iubire» este redutabil și fascinant prin aceea că este un cuvânt-valiză: el desemnează abnegația și totodată egoismul, dorința puternică și totodată sublimarea, capriciul și totodată constanța. Reprezintă, în același timp, pariul de a instala eternitatea în timp, totalitatea forțelor care rezistă la uzură și la uitare, dar și arderea instantanee a simțurilor și a sufletelor. Este dorința de incandescență și totodată voința de permanență, iar amândouă sunt la fel de adevărate. A judeca un cuplu doar în funcție de pasiunea amoroasă înseamnă a-l condamna la insuficiență, înseamnă a le spune celor doi amanți: nu iubiți cum trebuie, pentru că nu știți nimic despre emoțiile care vă sufocă, nu știți nimic și trebuie să învățați din nou totul. Înseamnă a-i favoriza pe profesorii care corectează, pe cei însărcinați să ne îndrepte sentimentele dezinvolte. Pentru a repara legăturile noastre imperfecte, ei ne imploră să insuflăm încă și mai multă pasiune vieților noastre; pentru a vindeca boala, ei recomandă, deci, ca pacientului să i se injecteze și mai multă otravă. E ca și cum ai vrea să stingi un incendiu turnând peste el benzină! Îndemnând la dezacord, acești specialiști, antrenori, terapeuți, care «gestionează crize», oferă rețete care odinioară aparțineau înțelepciunii populare: faceți concesii, vorbiți între voi, fiți atent cu celălalt, surprindeți-l prin mici gesturi. Predica moralizatoare se ia la întrecere cu locul comun. Iubirea intensă și fidelă pe care aceștia o propovăduiesc i-ar ruina dacă, din întâmplare, ea s-ar realiza, tot așa cum dentiștii și medicii ar dispărea, dacă n-ar mai fi boli și carii. Priviți acest vis actual: totul într-unul, totul sau nimic. Într-o singură ființă trebuie să se regăsească totalitatea aspirațiilor noastre, dar ea poate fi înlăturată dacă nu își îndeplinește această misiune. Nebunia stă în faptul de a voi să armonizezi totul, sufletul și erotismul, educația copiilor și reușita socială, efervescența și traiul împreună pe termen lung. Cuplurile noastre nu mor din pricina egoismului sau a materialismului, ele sunt distruse de un eroism fatal, de o prea vastă idee despre ele însele. Se rănesc lovindu-se de această viziune grandioasă, ca niște prizonieri care ar încerca să urce un gard de sârmă ghimpată. Fiecare femeie trebuie să fie, în același timp, mamă, târfă, prietenă și luptătoare ambițioasă, fiecare bărbat trebuie să fie, în același timp, tată, amant, soț și un permanent câștigător: vai de cei care nu îndeplinesc aceste condiții! Motivelor invocate în mod tradițional pentru a explica nefericirea conjugală – uzura survenită odată cu trecerea timpului, oboseala trupurilor – trebuie să le adăugăm o substanță toxică, cât se poate de contemporană: ambițiile nemăsurate. Cuplul naufragiază ca o barcă supraîncărcată: el vrea să-și mențină rangul, să rămână pe culmile pasiunii și totodată să se ocupe de treburile curente. Fie-vă milă de el!” (Pascal Bruckner, „Căsătoria din dragoste. Oare mai există?”).

Hoție.„Hoții îți cer banii sau viața; femeile le vor pe amândouă.”  (Samuel Butler)

Hrană.“Dragostea este la fel de importantă precum mâncarea. Dar nu hrănește.” (Gabriel Garcia Marquez)

Hulubi.„Îi compătimesc pe porumbei: ei se împreunează numai primăvara.” (Ninon de Lenclos)

Hunting.  Dacă oameni necunoscuți te invită la vânătoare, întreabă mai întâi care va fi rolul tău!

Libidinos.Intrată într-un magazin, o femeie este întrebată de vânzător, pe un ton libidinos: „Ce dorește, oare, domnița?”. Răspuns: – Domnița ar dori un Martini și un bărbat adevărat, cu care să facă un sex sălbatic. Dar tu, băiete, de prost ce ești...dă-mi o pâine de pe raftul din dreapta!

Macho. Un macho se urcă primul în barca de salvare a corabiei pe cale de a se scufunda. Avertizat de căpitanul indignat că la bord se află încă multe femei, bărbatul îl întreabă, candid: chiar crezi că ăsta e cel mai bun moment pentru sex!?

Matrimonială. „Un tânăr inteligent, oficier în reservă, etate 29 ani, cu un venit fix anual de 3000 coroane, avere privată 6000 coroane, și care va moșteni 10-15 mii coroane în lipsa cunoștinței directe, își caută pe această cale soția vieții. El caută o româncă frumoasă, cultă, cu viață și onoare nepătate, gospodară, fără caprițuri și pretențiuni, căreia-i place viața la țară și posedă în numerar măcar 600 coroane, precum și moșie și mobile pentru 4 odăi. Referință principală: cât de puțin ca să știe a căzni pianul, dar cu atât mai bine învârti lingura în oală. Numai ofertele la care sunt alăturate și poze vor fi luate în considerațiune. Cel mai profund secret se asigură. Ofertele sunt a se adresa la administrația acestei foi sub devisa: «Ce agonisește bărbatul femeia să știe a cruța»”.

Măritată. O doamnă mai „coaptă” face dragoste cu un student. „Ai terminat?” întreabă femeia. „Nu, sunt abia în anul IV, mai am masteratul”...

Melci.Bărbații sunt ca melcii: le cresc coarne, se târâie și cred că sunt stăpânii casei.

Memoria. E aidoma acelor valize vechi, din podul casei: înghesuim acolo o mulțime de lucruri care nu ne folosesc la nimic.