Cezar STRATON

Romani.Soldatul roman petrecea douăzeci de ani lungi, uneori mai mulți, departe de familia sa, de prietenii săi, de casa lui. El putea fi repartizat unei trupe staționate într-o țară cu un climat extrem, pe liniile de forturi care protejau Imperiul de populațiile inamice nordice sau puteau fi instalate la marginea deșertului african. Îngrijirea acestor bărbați și a moralului lor a fost o prioritate: numărul lor (160.000 de oameni la începutul Imperiului până la mai mult de 400.000 la începutul secolului al III-lea d. Hr.) a garantat securitatea Romei. Această viață a priori monotonă, împărțită între antrenamente, patrulări și diverse corvezi, a fost ”îndulcită” cu diverse divertismente, printre care vom aminti mai întâi corespondența personală, atât de bine ilustrată de tăblițele taberei auxiliare din Vindolanda (Chesterholm, Anglia) de pe peretele zidului lui Hadrian. La fel, în timp ce căsătoria a fost interzisă soldaților până în 197 d. Hr. AD, se pare că concubinele au fost tolerate și trăiau, împreună cu copiii lor, în clădiri care se învecinau cu forturile. Aceste mici aglomerări civile au inclus și cabarete, lupanare, locuri de divertisment și tot felul de magazine. În fortul în sine, soldatul avea acces la facilități sanitare bune, băi și latrine și, mai presus de toate, la o mâncare bogată și variată. O legiune (5.000 de oameni) a consumat 180 hl de grâu într-o săptămână, ca să nu mai vorbim de carne, pește, fructe și legume proaspete și uscate, ulei de măsline, brânză, vin. În timp ce sub Republică proviziile se procurau adesea la fața locului, în funcție de mișcarea trupelor, sub domnia lui Augustus, odată cu crearea unei armate profesioniste: legiunile și corpul de auxiliari, mutate la granițele Imperiului, erau alimentate, într-un flux continuu, de către stat. În Obergaden (Germania), săpăturile au arătat că, în momentul distrugerii și abandonării castrului, după retragerea trupelor romane spre Rin în anul 8 î.Hr. , legionarii au otrăvit fântânile aruncând acolo animale moarte, gunoi și excremente. Dintre rămășițele organice, au fost conservate datorită unui mediu umed și anaerob: semințe de smochine, de măsline și semințe de șofran, produse dintre cele mai rare și mai prețioase, aduse din regiuni la fel de îndepărtate ca nordul Germaniei. Ele mărturisesc calitatea dietei mediteraneene, oferită trupelor de elită ale Imperiului. Ambalajul în care au fost transportate alimentele este, de asemenea, o sursă de bază și oferă informații esențiale, dar inegale: amforele indestructibile din teracotă au fost bine studiate încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea și sunt acum bine cunoscute, dar alte recipiente, perisabile, utilizate și pentru transportul mărfurilor umede și lichide, sunt mai greu de înțeles: burduful din piele de oaie sau piele de capră și butoiul din lemn. După cum indică textele antice și iconografia, utilizarea burdufului pentru lichide a fost concentrată în Antichitate în jurul bazinului mediteraneean și în Orientul Apropiat, de unde era originar, în timp ce cea a butoiului, care provine din zona celtică, privește mai degrabă zonele împădurite ale Europei. Prezența burdufului este atestată în garnizoanele din deșertul estic egiptean, în timp ce în Vindolanda (Anglia), în ciuda numărului mare de obiecte din piele găsite la săpături, niciunul nu a fost identificat. Cu toate acestea, sute de butoaie au fost descoperite pe limesul Bretaniei, al Rinului și al Dunării, în interiorul puțurilor. În Vindolanda, în primele cinci etape ale amplasamentului (80-85/140 d.Hr.), butoaiele și-au găsit utilizarea finală sub formă de podea sau alte reutilizări, dar nu în gropi, ceea ce este excepțional.  Studiul lor, combinat cu cel al amforelor din aceleași niveluri arheologice, a adus lămuriri asupra utilizării recipientelor de toate dimensiunile. Dacă 85% din amfore conțin ulei de măsline din Baetica (o regiune care corespunde Andaluziei actuale) și constituie doar 20% din importurile de produse alimentare lichide, cantitățile transportate în alte tipuri de containere; vinul și oțetul (și probabil conservele de pește) ambalate în butoaie reprezintă 78% din volumul total importat, iar vinul în amfore numai 0,6%. Modelul a fost probabil același în Oberaden (Germania), unde aproape toate cele 350 de amfore conțin în principal ulei de măsline și sosuri de pește din provincia Bétique, dar și vin din Italia, Galia și insulele Mării Egee, alături de aproximativ 38 de butoaie care pot conține până la 1.300 litri de vin sau oțet. În taberele militare din nordul Galiei, de exemplu, se găsesc aproape doar amfore de vin italic. Nu putem reconstrui o posibilă utilizare a butoiului într-un context militar, dar putem, pe de altă parte, să încercăm să o facem pentru cea a burdufului de vin, deoarece în săpături nu apare niciun alt recipient pentru ulei de măsline. Mai târziu, în tabăra Classis de la Boulogne-sur-Mer, butoiul care poate fi luat în calcul atunci când se ia în considerare procentul scăzut de amfore de vin găsite. Se poate presupune chiar că aceste vinuri italice, galice și egeene, de calitate, păstrate în amfore, erau rezervate ofițerilor și că vinul în butoaie, mai grosier, era destinat grosului trupei. Oricum, o organizare perfectă!

Mister.În 1969, la aproape două decenii de la decesul, în închisoarea din Sighet, a soţului ei, marele istoric Constantin I.C. Brătianu (şeful, din 1934, al Partidului Liberal, ultimul vlăstar al glorioasei dinastii politice), văduva Adina Brătianu i-a scris – curajos? disperat? -  lui Ceauşescu, solicitând, cu demnitate, „o pensie cu care să pot trăi, deoarece pensia mea de 399 lei ce mi s-a acordat ca urmaşă, este insuficientă pentru a acoperi cheltuielile elementare de îngrijire a unei femei bătrâne și bolnave”. Nu vom şti niciodată ce l-a îndemnat pe Preşedintele Consiliului de Stat, Ceaușescu, să scrie, cu mâna lui, „ să i se dea pensie 2000 lei” (o sumă decentă, la acea vreme) pe cererea bătrânei doamne. Care adusese ca argumente în cele doar câteva rânduri aşezate pe hârtie cu o mână tremurândă: „mă văd nevoită să mă adresez Dvs., reamintindu-vă rolul soţului meu, decedat în condiţii pe care Dvs. le cunoaşteţi (sic!) în istoria Ţării, activitatea lui în slujba principiilor democratice, a demnităţii şi a libertăţilor româneşti”.