Cezar STRATON

Coca Cola.Dacă John Pemberton nu ar fi luat parte la Războiul Civil American, nu ar fi devenit dependent de morfină, iar noi nu am fi știut astăzi (din păcate sau din fericire, după preferințe) ce înseamnă Coca Cola! S-a născut la 8 iulie 1831. A absolvit Colegiul Medical Reformat din Georgia, iar în 1850 a primit licența de farmacist. După ce a fost rănit în Bătălia de la Columbus, a început să ia morfină pentru a-și calma durerile și a devenit, în scurt timp, dependent. Invenția Coca-Cola se datorează eforturilor lui John Pemberton de a scăpa de această dependență de morfină, printr-un alt preparat, mai ușor, mai ieftin... Dorind să scape de dependență, John a început să facă experiențe cu coca, planta din care s-a obținut cocaina mai târziu. El a mai încercat - asta a fost sclipirea lui de geniu! - diferite combinații cu mai multe ingrediente. În cele din urmă, a amestecat extractul de coca cu nuci kola, creând astfel siropul pentru Coca-Cola. Pemberton a fost convins că va avea mare succes. A umplut un borcan cu sirop și l-a dus la farmacia din apropiere, pentru a oferi niște mostre. Surpriză: pentru clienți, siropul a fost excelent. El calma, era și un fel de analgezic. Una dintre primele reclame la Coca-Cola a fost gândită pentru a promova valoarea medicinală – nicidecum răcoritoare! - a băuturii: „Pentru dureri de cap și extenuare”. La acea vreme, un pahar costa cinci cenți. La început, amestecul a fost pus pe piață drept „tonic pentru creier”, cu valoare medicinală. Apoi, când a ajuns pe piață la prețul de 5 cenți paharul, amestecul a fost vândut pur și simplu ca băutură răcoritoare. ”Se poate dilua în apă de izvor” – așa suna una din primele reclame din ziarele vremii. ”Mirosind” afacerea potențială, un pionier în domeniile marketingului și al publicității, Frank Mason Robinson, a inventat aliterația ”Coca-Cola”, un nume care combină principalele două ingrediente ale produsului. Astfel a fost înființată marca Coca-Cola. Dar, fiindcă nu putea renunța la morfină, Pemberton a continuat să fie dependent. Iar, pentru că alimentarea acestei dependențe costa bani, s-a pomenit aproape de faliment. Pentru a-și întreține familia (și dependența de morfină), a început să vândă, treptat – ca orice dependent de drog - drepturile asupra formulei sale, alături de părți din companie. Unii biografi ai lui susțin că el credea că creația lui avea să devină băutura națională, a Americii, cândva în viitor. Așa că a rămas în continuare proprietar al mărcii, dar într-o anumită tot mai limitată măsură. Spera - bietul, n.a. - să-i lase compania moștenire fiului său, Charley. Pemberton susținea în tribunal... că alte companii pot folosi formula, însă Charley, fiul său, era proprietarul denumirii de „Coca-Cola”. Doar că Charley – ca orice unic moștenitor grăbit - era interesat să obțină banii cât mai repede. Așa că, în 1888, cu scurt timp înainte de moartea sa, John Pemberton, alături de fiul său, a vândut ceea ce rămăsese din patentul lor magnatului Asa Candler. În august 1888, John Pemberton, bolnav de mai mulți ani, a murit de cancer la stomac. La vremea morții sale, bătrânul era falit și încă dependent de morfină. Mark Pendergrast este autorul cărții „Pentru Dumnezeu, țară și Coca-Cola – Istoria marii băuturi răcoritoare americane și a companiei care o fabrică”. Potrivit lui Pendergrast, Charley - fiul - a suferit și el din cauza abuzului de substanțe. Charley bea mult alcool, cheltuise averea lui taică-său, și se pare că era - și el – un mare consumator de opiu. De altfel, a murit la doar șase ani după tatăl său. Între timp, sub călăuzirea lui Asa Candler, - care a ”cumpărat” marca - compania Coca-Cola s-a transformat în imensa corporație Coca-Cola, devenind cel mai mare producător de băuturi răcoritoare din lume.

Ulei.În această posibilă ”istorie a grăsimilor culinare”, creșterea inexorabilă a folosirii untului, care a început în timpul Renașterii, s-a încheiat în ultimele decenii ale sec. XX. Prin urmare, el nu mai este considerat grăsimea de referință în bucătăria modernă. Acum este un ingredient pe care îl consumăm cu măsură. De acum înainte este preferat uleiul de măsline, a cărui imagine este legată de cea a bucătăriei sănătoase și ușoare, simbol al unui discurs dietetic și al unei diete mediteraneene încurajată de medicină. Aceste evoluții au avut loc într-o societate care nu mai percepe grăsimile ca având valori gastronomice; aceasta este o schimbare profundă care influențează și astăzi practicile culinare.

Pedeapsă.”O companie chineză a stârnit controverse pe internet după ce s-a aflat că și-a obligat angajații să mănânce ouă crude ca pedeapsă pentru că nu și-au îndeplinit sarcinile. Oamenii au calificat practica drept inumană, au avertizat împotriva pericolelor consumului de ouă crude și au cerut ca responsabilii să fie aduși în fața justiției. Între timp, reprezentanții companiei, al cărei nume încă nu a fost dezvăluit în presa chineză, nu au părut prea deranjați de reacțiile de respingere. Aceștia au susținut pur și simplu că mâncatul ouălor crude este stipulat clar în manualul angajaților. „Angajații sunt responsabili pentru rezultatele din procesul de vânzare, iar recompensele și pedepsele sunt, de asemenea, clar definite în procesul de implementare. Fără acestea, gestionarea zilnică este imposibilă”, a scris conducerea companiei într-un comunicat. Angajații care nu doresc să consume ouă crude drept pedeapsă pot opta în schimb să înghită un întreg tub de muștar. Chiar dacă sunt controversate, astfel de forme de pedeapsă nu sunt deloc neobișnuite în China. În urmă cu câțiva ani, o companie chineză care și-a obligat angajații să se târască pe stradă, pedeapsă pentru că au obținut rezultatele nesatisfăcătoare.” (incredibilia.ro).

Parfum.Pentru a-i seduce mai iute pe bărbaţi, mă parfumez cu noua marcă: „Interior de maşină nouă”. (Rita Rudner).

Parlamentar.Cetăţean învestit de alţi cetăţeni cu o misiune imposibilă: aceea de a rezolva probleme despre care el chiar... nu are habar.

Uvertură.Clipe de unică, grea senzualitate: să priveşti cum o femeie frumoasă, cu picioare lungi şi părul încă răvăşit după abia împărtăşitele îmbrăţişări, îmbracă lent, languros, ciorapii fini, clasici, din mătase... Această imagine – evident că istorică, evident că depășită (care femeie de azi mai are ciorapi fini...de mătase...ori, măcar un portjartier, în dauna ștrampilor... - ce ar putea fi, de fapt, „uvertura” unei noi cavalcade amoroase... ). Zic și eu... Nu trageți în pianist!