Cezar STRATON

Înșeuare/înșelare.Acum, un pasaj din cartea (Sorin Stati, ”Cuvinte romînești”, 1964). Despre omonime (cuvinte cu aceeași formă, dar cu sensuri diferite ). Nici azi - scrie S.S. (1964) - nu s-a rezolvat ”conflictul” dintre omonimele ”a înșela” (a amăgi) și ”a înșela” (a pune șeaua pe un animal de călărie). S.S. citează chiar o poezie de secol XIX (din colecția Jarnik-Bârseanu): ”Înșală-ți bade, murgul / Ce ne-o duce ca vântul, etc”. Azi, în loc de a ”înșela”, cu vechiul său înțeles, îl folosim pe ”a înșeua”. Iar a înșela... e altceva.” P.S. Nu mă pot abține să comentez: omonimele astea două nu-s chiar despărțite: despre un bărbat condus de nevastă... se zice ”a pus șeaua pe el”... Deci l-a înșeuat, nu? Acu, dacă l-o fi (și) înșelat, nu doar înșeuat... fiecare cuplu știe (ori tot satul?). Treaba lor!

Concorde.O călătorie transatlantică cu revoluționarul avion ”Concorde” oferea pasagerilor nu doar senzații noi, deosebite, ci și plăceri culinare speciale. Iată meniul unui dejun a la carte, la bordul vremelnicei aeronave. În această listă, la loc de cinste se află – cum altfel? – caviarul, trufele ori brânzeturile franțuzești de lux. Evident că prețul unei asemenea ”aventuri” nu era la îndemâna oricui! Meniu: Caviar Osciètre, Medalioane de homar breton, Fondue de roșii și ciuperci, Sos grecesc cu trufe sau pui de Landes cu pastă de castane, trufe negre și foie gras de rață, Mere confiate, Tartar de legume și plante proaspete, File de biban de mare la grătar, cu praz alb și țelină fondantă, Sos american de corali sau mignon de vițel de lapte, cu ciuperci și trufe negre Périgord, Legume de sezon în bucăți frumoase prăjite la tigaie sau Legume gratinate cu sosuri diferite, Baby spanac în unt de alune de pădure, Brânză Brie de Meaux umplută cu trufe negre, Aspic de ananas și fructe exotice cu arome de citrice și mentă proaspătă.

Brânza Roquefort.Roquefortul este (conform Wikipedia) o brânză franceză din lapte de oaie, cu pastă cu mucegai. Se produce în sudul Franței și în special în comuna Roquefort-sur-Soulzon, al cărei nume îl poartă. Aceasta este produsă din lapte care provine exclusiv de oaie din rasa Lacaune. Laptele este încălzit la 28-34°C, închegat și coagulat, apoi este tăiat, bătut, scurs și pus în forme pentru o a doua scurgere. Formele de brânză sunt sărate și perforate cu ace pentru o bună circulație a aerului. Brânzeturi Roquefort AOP sunt maturate exclusiv în pivnițe specifice pe teritoriul satului Roquefort, denumite „fleurines”. Produsul finit se prezintă sub forma unui cilindru, cu greutatea între 2 și 3 kg. Pasta este de culoarea fildeșului, cu mucegai albastru (Penicillium Roqueforti) distribuit uniform. Are un conținut minim de substanță uscată de 55% și un conținut minim de grăsime de 52%. Roquefortul a fost menționat pentru prima dată în secolul al XI-lea. Legenda spune că în timpul unei călătorii, Carol cel Mare  (Charlemagne) gustă un soi nou de brânză, având grijă să scoată înainte din ea mucegaiul. Gazda lui îi explică politicos că astfel se lipsește de ce-i mai bun: împăratul este extaziat și decide să o transforme în brânza sa preferată. Astfel începe gloria perenă a acestui sortiment. În secolul al XV-lea, regele Carol al VII-lea al Franței le-a acordat monopolul de maturare locuitorilor din Roquefort. În anul 1925, a devenit prima brânză protejată de o denumire de origine controlată (AOC) în Franța. Denumirea a fost extinsă la nivelul internațional în 1951. Producția de Roquefort AOP era de 19.000 tone în anul 2005.

Gustări... de lux.”Le foie gras”. Fabricarea lui ia avânt începând cu sec. XVIII, în zona dintre Aquitania și Alsacia. Gătit cu condimente sau alcool, pateul din rațe ori gâște hrănite forțat este nelipsit de la mesele festive, în special de Crăciun și de Anul Nou. Trufele. Savoarea subtilă a trufei, această ciupercă discretă, rară și bine ascunsă se disimulează în spatele unui aspect fizic ingrat, neîmbietor. Fiartă sau coaptă, în sosuri ori ca garnitură, trufa a devenit foarte apreciată la festinurile celor bogați și puternici încă din sec. XIV. De câțiva ani, trufele au început să fie căutate și la noi, făcând adesea obiectul unor acte de braconaj – cu ajutorul unor câini antrenați în acest scop – care sunt pedepsite de lege.

Arta culinară(între noutate și tradiție). Revoluția industrială ne-a adus cuptorul din fontă: cu vatra sa interioară, a permis gătitul controlat, executarea simultană a diferitelor preparate și repetarea exactă a acelorași rețete. Gazul și electricitatea - în așteptarea modernei plite cu inducție - dau naștere la noi modele de aragaze. Cămara este urmată de cutie cu gheață, frigider și congelator. Acum, putem găti orice produs indiferent de sezon! Influența calendarului, a anotimpurilor asupra obiceiurilor alimentare nu mai există. La fel ca moda, gătitul trece prin cicluri ...și reciclări! Mâncărurilor grele, „la nouvelle cuisine” preferă sobrietatea amestecată cu îndrăzneala: șoc de culori și arome, texturi contrastante, gătite pe jumătate, paste asortate de legume, piure de cartofi, foietaje, un mariaj între lux și stilul rustic - ca în „salata nebună", din foie gras și fasole verde... crocantă. Apoi noua bucătărie s-a plictisit de "crocant", preferând ”moalele”. Lejeritatea vine din influența bucătăriei japoneze, asiatice: sunt promovate gustul crud, original, prospețimea ingredientelor, esteticul prezentărilor... Internaționalizarea și industrializarea bucătăriei ar putea, așadar, amenința identitatea culinară națională? Nicidecum.  Dimpotrivă, ca o reacție, felurile locale și alte „specialități regionale”, chiar și rețetele vechi și uitate, din secolele trecute, nu au fost niciodată atât de bine prețuite ca azi! Tradiție sau invenție? Este o chestiune de subtil echilibru...

Feluri. Ospătarul: - Am limbă fiartă, ficat prăjit și picioare de porc. Clientul: - Nu mă interesează suferințele dumitale! Mie adu-mi un sandviș cu brânză și un pahar cu lapte.

Femei.Toată lumea se învârte în jurul femeilor. Când se naște un băiat, lumea întreabă: cum se simte mama? Când se însoară, toți exclamă: ce frumoasă e mireasa! Când moare, toți își pun întrebarea: ”Oare cât i-o fi lăsat nevestei!?”

Întrebare (feminină). Cum e mai bine: să iubeşti sau să fii iubită? Eu, una, prefer prima ipostază, deşi este cea mai riscantă dintre cele două. Dar ...cel puțin, tu eşti cea care alegi.