Cezar STRATON

Vârstă.„Nu e o cochetărie sau o prefăcătorie: eu știu că sunt o femeie bătrână, dar în mine trăiește o femeie tânără! Asta o simțeam încă de dinainte de opera­ție, dar o simt și acum la fel de intens. De-asta, con­tinui să port tocuri, să mă preocup de hai­nele frumoase, de aspectul meu…Îmi face plăcere să mă simt frumoasă, îmi face plăcere ca unei femei tinere! Repet: deși știu bine că sunt o femeie bătrână și îmi respect vârsta, în mine tră­iește încă... o femeie tâ­nără!” (Marina Voica).

Bunic."Marele personaj al satului şi al copilăriei mele a fost bunicul meu. De bunicul mă leagă prima mea amintire pe baltă, pe când nu aveam mai mult de 4 ani. Era într-o dimineaţă, soarele ieşise de mult pe cer, iar eu dor­meam dus, când m-a trezit un clipocit de apă. Mi-am crăpat ochii, m-am uitat în jur, apoi m-am frecat la ochi, crezând că visez: eram în mijlocul Deltei, în lotcă, înfofolit într-o pătură, alături de bunicul meu. Ieşise la pescuit şi nu a mai aşteptat să mă trezesc, m-a luat cu el aşa, dor­mind. Ţinea foarte mult la mine, eram ne­potul lui preferat, şi cred că, într-un fel, cumva ritualic, îşi dorise să fie el primul care mă scoa­te cu lotca pe baltă. E o emoţie uriaşă în amintirea ace­lei dimineţi, reţin perfect fiecare detaliu, de la lu­mina orbitoare a soarelui şi zarva păsărilor, şi reţin exact şi locul acela în care m-am trezit, locul în care îi plăcea bunicului să pescuiască, undeva în partea dinspre Obre­tin, la mila 18. Şi mai avea bunicul ceva aparte: era şi un bun cunoscător al plantelor din Deltă şi al leacu­rilor populare. Oamenii îl vedeau ca pe un fel de vraci şi apelau la doftoriile lui când se simţeau rău şi nu găseau leac pentru durerile lor. Mai cu seamă ier­nile, când tot satul era izolat, leacurile bunicului făceau adevărate minuni." (Ivan Patzachin, într-un interviu pentru "Formula AS" din 2013).

Republica Moldova rămâne țara cu cea mai mare densitate a podgoriilor din întreaga lume – 3,44 hectare la 100 de locuitori. Pe o suprafață de 74200 de hectare sunt plantate soiuri tehnice, dintre care 48230 hectare sunt populate cu soiuri albe și 25970 hectare – soiuri roșii. În Registrul Vitivinicol sunt înregistrate 199 de vinării, dintre care 68 sunt proprietari de podgorii. Astfel, vinăriile au în proprietate 36% din suprafața totală cultivată cu viță-de-vie tehnică, fiecărei revenindu-i, în medie, 220 hectare de podgorii. În total, Uniunea Europeană avea în 2020 peste 2,2 milioane de exploataţii viticole care cultivau 3,2 milioane de hectare de viţă de vie, echivalentul a 45% din suprafaţa mondială cultivată cu viţă de vie. Pentru comparație, în Republica Moldova sunt 133 mii hectare de podgorii de viță-de-vie sau 1,8 din suprafața la nivel mondial, informează Agroexpert. Spania, Franţa şi Italia regrupează trei sferturi (74,9%) din suprafaţa cultivată cu viţă de vie în UE şi aproximativ două cincimi (38,7%) din exploataţiile viticole din UE, arată datele Eurostat.

Șoricel.Foc de simpatic jucătorul de rugby din Africa de Sud, care acum e la Dinamo! Întrebat ce-i place la noi, după zece ani de ședere în România, a declarat că-i place cum se taie porcul, cum se pârlește și, mai ales, îi place să mănânce ”șoricelul”! Diminutivul ăsta la șoric e demențial! (C. Mihul).

Cărți. Potrivit raportului Eurostat, - ce nu poate fi acuzat de manipulare, deoarece Eurostat este o simplă bază statistică, operând cu datele oferite de fiecare din țările UE, 93,5% dintre conaționalii mei români nu cumpără nici măcar o carte pe an. Drept urmare avem și cele mai puține librării pe cap de locuitor. Potrivit Eurostat, doar 6,5 la sută dintre români cumpără cel puțin o carte nouă pe an. De aici, rezultă că în România doar 1,1 milioane de români dau/ dădeau niscai bani pe cartea tipărită – cifră exagerată, deoarece se raportează la populația ”statistică” - veche  - și falsă! - a României, cea din anii 1990, când încă nu emigraseră masiv românașii în Vest! Dintre aceștia, ce fain... majoritatea cumpărătorilor de cărți (70%) sunt femei. Vivent les femmes! Ca mame, bunici etc. ele cumpără cărți pentru nepoți. Dar cred că și pentru ele, pentru plăcerea lor. Deci, 18 milioane și jumătate dintre români nu cumpără nici măcar o carte pe an. Vânzările încep să crească – dar foarte timid - abia la începutul toamnei, în lunile septembrie și octombrie, când încep școlile și facultățile și ”italienii” din Cajvana ori ”spaniolii” din Marginea le cumpără, probabil, cărți școlare și rechizite copiilor  - puțini - lăsați aici, în grija bunicilor. Altfel zis: doar unul din 20 de români a intrat într-o librărie, - nu-i musai librărie... că acum, știți... sunt cărți valoroase și pe tarabele de ziare... P.S: Mai grav: am văzut, la buncăre, între blocuri, biblioteci întregi aruncate la gunoi. Aam mai salvat ce-am putut, dar ca ”salvator de cărți” am găsit, la gunoi, și niște cărți pe care scria, pe pagina de gardă: ”se acordă premiul 3 elevului X-ulescu”, din clasa a 4-a primară”. Ei bine, cum naiba, măcar această carte-premiu nu te-a emoționat, domnule (azi, ok), american, canadian, ca să n-o lași să ajungă la gunoi, odată cu apartamentul părinților tăi, vândut... zevzecule!? Puteai măcar rupe acea pagină, nu!? PS. Gata.. Că am luat-o razna! În fond, cui i-ar păsa de cărți!? Iertare tuturor.

Tocuri (cui). 1. O fi adevărat că ele au fost inventate de o femeie mignonă, sătulă să fie sărutată, amical, copilăreşte (deci non-erotic) doar pe frunte? Oricum, îmi place explicaţia... 2. Dacă tocurile foarte înalte ar fi fost chiar atât de elegante, de sexy cum le apreciază unii (şi nu în primul rând foarte incomode), bărbaţii le-ar fi purtat încă. Să ne amintim că Regele Soare le folosea la un mod chiar exagerat, alături de toţi nobilii Europei. Atunci de ce s-au răzgândit, rezervându-le femeilor? O spune o femeie. Care, cu siguranţă, urăşte tocurile cui, atât de apreciate de multe din congenerele ei... Dintre care peste 70% poartă incomodele „cuie” deoarece ele se simt, astfel, mult mai încrezătoare în sine.