Ghindă.Se știe că în vremurile de război, foamete și criză, cafeaua a fost înlocuită cu produse obținute din prăjirea cicorii și a ghindelor de stejar uscate, sau a diferitelor cereale ca orzul, malțul, secara ori năutul. Cititorii mai în vârstă își amintesc, desigur, de ”nechezolul” vremurilor – sperăm! – trecute, o denumire dovedind încă o dată harul românilor de a face haz de necaz. Am găsit pe internet un site interesant – dedicat naturii înconjurătoare și foloaselor pe care aceasta ni le poate oferi. Citez câteva pasaje din inedita postare: ”Într-un roman - despre război - am descoperit că poți mânca ghinde. Două surori sunt blocate în casa lor din pădure, pentru o perioadă nedeterminată. Panica se instalează în oraș din cauza unei pandemii și a unei crize economice. Așa că decid să deconecteze totul: telefon, televizor, computer. Și să trăiască independent cu câțiva copaci, păsări, plante, <făcând cu> ceea ce găsesc să mănânce. Această poveste este ficțiune. Un roman publicat în 2017… pe care l-am citit cu mult înainte de sosirea Covid: <Dans la forêt>. Chiar dacă este doar o carte, nu pot să nu mă gândesc că lumea noastră de astăzi seamănă cu cea a acestor două surori. Pe de o parte, frica, boala, incertitudinea, oboseala orașului. Pe de altă parte, o speranță oarecum nebună: aceea de a reînvia cu și prin natură. Această propoziție mi-a pus un purice în ureche: Ghindele au gust de pământ și nuci, ca niște castane mici, puțin mai aspre. Crudă, nu este comestibilă. Prima dată, fierbeți-le 15 minute întregi în apă. Apa devine maronie, ceea ce este un semn bun: taninurile au dispărut. Este o încântare. Le puteţi usca înainte de a le transforma în faină, care se păstrează mai ușor. Unii le coc la cuptor, 45 de minute la 150 de grade, până devin maro auriu. Măcinați-le într-o pulbere cu o râșniță de cafea și folosiți pulberea ca înlocuitor de cafea. Indicele lor glicemic este foarte scăzut. Sunt fără gluten. Sunt super satisfăcătoare. Acestea sunt concentrate de fosfor (314 mg/100g) și potasiu (712 mg/100g). În loc de paste, faceți aprovizionare cu ghinde. Dar iată: ghinda de stejar a dispărut complet din alimentația noastră. În timp ce generații întregi de strămoși ai noștri au supraviețuit datorită lor. Despre asta vreau să vă vorbesc, de fapt.
Deziluzie.Într-o zi, președintele țării anunță că nu se va mai munci decât miercurea. Mulțimea este – firesc – în extaz! Din public se aude, totuși, o voce: - În fiecare miercuri!?
Ghinion.- Ajutor, ajutor, strigă un bărbat legat de un copac, cu pantalonii în vine! Tocmai atunci trecea pe acolo pădurarul local, care-l întreabă ce a pățit. Omul explică: - Eram pe munte, după ciuperci! Deodată, doi bărbați m-au atacat, m-au legat de copacul ăsta și... m-au violat! La care, pădurarul, calm, îi spune: - Ei drăguță... mă tem că pentru azi, nu-i singurul tău ghinion! P.S. A se lua ca o glumă... nu cred că avem pădurari pervertiți... Dar... imaginați-vă ce ar fi pățit bietul turist dacă-l dibuia vreun urs în călduri – că tot e la modă Moș Martin – și nu pădurarul... Eu zic că oricum... a fost un norocos... la o adică...
Bigamie.Judecătorul: - Ești vinovat de bigamie și condamnat la doi ani de închisoare, fără drept de recurs! Și te rog să fii mai grav... pe măsura momentului! Acum te-ai găsit să râzi!? – Mă iertați, dom judecător... dar mi-a fost teamă că o să mă achitați...
Vele. Nevastă-mea a venit azi din curte și îmi spune: – Îmi lipsesc trei perechi de chiloți de pe sârmă! – Știu, copiii vecinilor i-au luat, ieri, îi răspund eu. – Și de ce naiba i-au luat? – Se jucau de-a pirații și-aveau nevoie de niște vele pentru corăbii…
Prost.”Prost ca linia dreaptă: și pentru că sfârșește, și pentru că nu sfârșește.” (C. Noica)
Time.Ce repede trece timpul! Monica Lewinsky tocmai a împlinit 50 de ani... Ca să vezi... ca ieri umbla de-a bușilea, prin Casa Albă...
Coincidență.Doi mari scriitori au murit în aceeași zi, 23 aprilie 1616: Cervantes și Shakespeare.
Festivism.Cred că foarte bine ar putea ilustra acest tip de comportament fals şi găunos organizarea, în 1953, la Bucureşti, a Festivalului Mondial al Tineretului. Într-o ţară a lipsurilor, a alimentelor şi hainelor distribuite, atunci, pe cartelă, magazinele au fost umplute, momentan, pentru o lună, cu bunătăţi ieftine (părinţii mei îmi povesteau cum provincialii mergeau în Capitală, cu trenul, pentru a cumpăra, la liber, zahăr, ulei şi portocale... și chiar ei, părinții mei, au profitat de acea ”ofertă” cumpărând, pentru nunta lor imediată, câteva zeci de kg de ulei, de zahăr etc.). Librăriile ofereau ediţii de import, luxoase, din clasicii apuseni, la 2-3 lei (preţul unui kil de prune, cum scria un martor). În acest paradis provizoriu, specificul local nu lipsea: străinii, creduli, arătau, la cererea românilor „curioşi”, diferite obiecte aflate asupra lor: aparate foto, stilouri, ceasuri. Şi, deodată, unii rămâneau fără ele... Funcţionau abil şi lamele ascuţite care tăiau, pe la spate, curelele de la binocluri şi aparatele de fotografiat.... Ce mai! Era Festivalul Mondial al Tineretului! În 1953. În România. Ura!
Foc.Reîntors acasă frânt de oboseală, de pe şantier, un bărbat (26 ani) din oraşul croat Seget nu a găsit altceva mai bun de făcut decât să-şi dea foc casei. Noul Nero a explicat pompierilor că nu a mai putut suporta insistenţele „nesătulei” sale soţii, care îi cerea să facă amor cu el în regim non-stop. Băietani, nu vă jucaţi cu foc(oasele)! Când te gândeşti că, de regulă, bărbaţii ce-şi surprind nevestele în flagrant dau, uneori, aiurea, foc patului conjugal, casei... Probabil că, dimpotrivă, sleitul croat şi-ar fi invitat, în acest caz, „înlocuitorul” la o friptură, la un şpriţ, urându-i, sincer, sănătate, putere de muncă şi... fir întins. Naiba știe... La vita e bella!? Ori e... rebela..?