Cezar STRATON

Motorfest.Nu frate, eu nu sforăi! Doar că, după reușitul ”Motorfest” sucevean – felicitări organizatorilor – am început să mă visez... motocicletă!

Cafea. – Doriți o cafea cu rom? – Nu. – Fără rom? – Nu, fără cafea!

Semne. Iată câteva semne că ar cam fi timpul să slăbești: 1. Centura de siguranță te cuprinde cu greu. 2. În vizită la bunica, aceasta a pus, discret, înapoi în frigider platoul cu șnițele, improvizând repede o salată. 3. În timpul sexului – tot mai căznit – încerci să-ți imaginezi că ai alături o altă parteneră. 4. La hotel, găsești pe pat, în locul ciocolatei, o coardă de sport. 5. Între ”colăceii” de pe burtă, descoperi telecomanda pe care o credeai căzută sub pat. Etc...

”Specialități” culinare sovietice. Site-ul ”Russia Beyond” – care încearcă să prezinte o altă imagine a Rusiei istorice, fiind, destul de ”corect”, cred eu, din punct vedere culinar, istoric – ne propune o listă de ”preparate populare”... Ei zic că ar fi exclusiv sovietice...Mă îndoiesc...Cel puțin câteva din preparatele astea...le-am halit și noi. Volens-nolens...Bref: clătite din cartofi din Belarus, găluște siberiene, grătar caucazian, acoperit imperativ cu maioneză: astfel de feluri de mâncare se puteau găsi în orice cantină a URSS. Ca rezultat al unui astfel de „melting pot” culinar, au apărut specialități tipic sovietice. 1. Baikal: o băutură carbogazoasă făcută din plante medicinale. Băutura Baikal, inventată în 1973, urma să devină analogul, concurentul sovietic al Pepsi-ului american. Cu toate acestea, era similar cu Pepsi doar în ceea ce privește culoarea și proprietățile tonice. Creatorii băuturii au dezvoltat un extract pe bază de sunătoare, rădăcină de lemn dulce și ulei de brad, care i-a conferit ”Baikalului”, aroma delicată și gustul de neegalat. Ulterior, s-a dovedit că sunătoarea nu a fost suficientă pentru producția industrială a băuturii, așa că a fost înlocuită cu ceai negru, iar apoi cu extract de păducel și frasin de munte. 2. Hematogen: un baton îndulcit cu sânge de bovină. Inițial, hematogenul era un amestec de sânge de bovină și gălbenuș de ou, inventat în Elveția la sfârșitul secolului al XIX-lea. În această formă a apărut în Rusia și a fost vândut în farmacii ca un medicament care trebuia să crească nivelul hemoglobinei din sânge. În timpul Marelui Război Patriotic al lui Stalin, hematogenul a fost dat soldaților pentru a-și îmbogăți dieta, iar la sfârșitul anilor 1940 a început să fie produs sub formă de batoane dulci pentru copii. În anii de deficit de carne, hematogenul a fost cel mai accesibil mod de a suplini lipsa de fier din organism și, în plus, a fost un excelent acompaniament pentru ceai. 3. Cârnatul Doctorului. Cârnatul fiert preferat al poporului sovietic a apărut în 1936 la inițiativa comisarului poporului pentru industria alimentară, Anastas Mikoyan. Populația avea lipsă de hrană și țara avea nevoie de un produs din carne ieftin pentru a-și hrăni oamenii. Rețeta includea un amestec – neștiut - de carne de vită, porc, lapte, ouă și condimente – mulți medici chiar au recomandat ca acest cârnat să fie inclus în dieta copiilor. Ulterior, în cârnați au apărut organe. Este, totuși, încă popular în rândul rușilor - este gustul copilăriei lor! 6. Seva de mesteacăn. Seva este recoltată în multe țări, dar numai URSS a reușit să ridice producția de seva de mesteacăn la scară industrială. Asemenea brichetelor, seva de mesteacăn încă înfrumuseța rafturile magazinelor pentru că e ieftină și naturală. 7. Pastă oceanică. E vorba de un soi de pateu de pește. 8. Conservele de pește oceanic. Preferate, în ulei ori în sos de tomate, de omul de rând, de studenți, de militari, pentru că erau foarte ieftine. Și URSS... și România, aveau flote oceanice puternice. Nu mai știu ce mai au rușii. Că la noi...Știți voi bine. P.S. Cu multă mândrie patriotică, trebuie să remarc: ne-am dedat, involuntar,  la ”fruits de mer”, prin acele scrâjele coreene de creveți, de care erau pline alimentarele noastre. Rușii nu cred că le aveau. ”Mulțumim”, nea Nicu!

Plachie de peşte.(Rețetă veche din 1934). Ingrediente: crap ori alt peşte, untdelemn pentru prăjit, încă alt untdelemn pentru sos, 3 cepe felii, 3 linguri bulion de roşii, ceva pătrunjel verde tocat, sare, piper, puțină apă, măsline, rotocoale subțiri de lămâie. Mod de preparare: peştele curăţat, spălat, tăiat bucăţi, pe care le sărăm, se lasă să stea la odihnă o oră. Zvântăm feliile de peşte, dăm prin făină şi le frigem în untdelemn încins. Le scoatem. În untdelemnul rămas şi încă puţin untdelemn încins facem sos într’o cratiţă: rumenim cepele felii şi adăugăm vreo 3 linguri de bulion de roşii, ceva pătrunjel verde tocat, sare, piper şi puţină apă să dea câteva clocote; adăugăm peştele fript şi trecem cratiţa la cuptor, să fiarbă peştele cam 1/4 oră, să nu se fărâme, dar să fie fiert. Mâncarea trebuie scăzută. O dăm la masă rece, garnisită cu măsline şi rotocoale subţiri de lămâie.” (Simona Racoviță - Meniuri pentru tot anul, 1934). Câteva lucruri sunt esențiale la acest fel de mâncare de inspirație grecească dar atât de popular la noi în Lunca Dunării: peștele să fie proaspăt (eu prefer carasul mare, de 800-900 de grame, cu carnea dulceagă), sosul să fie cât mai bogat (nu făcut din economie!), iar alături să-și răspândească aburii ademenitori o mămăliguță „dodoloață” ca harta țării! Ce-ar fi, însă, dacă, în chip de garnitură, am face și un „ghiveci călugăresc” înnobilat cu câteva fire de șofran? (Și să nu vă tremure mâna când presărați prețiosul condiment, auziți?) (D. S. Boerescu)

Dăruire.”Spune întotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândeşti. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aş îmbrăţişa foarte strâns şi l-aş ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieşind pe uşă, ţi-aş da o îmbrăţişare, un sărut şi te-aş chema înapoi să-ţi dau mai multe. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aş înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată şi încă o dată până la infinit. Dacă aş şti că acestea ar fi ultimele minute în care te-aş vedea, aş spune «te iubesc» şi nu mi-aş asuma, în mod prostesc, gândul că deja ştii.” (Gabriel Garcia Marquez)