Cezar STRATON

Ciocârlia.Știați că cea mai cunoscută și iubită melodie românească a fost compusă cu... boabe de fasole!? ” Fiu al lui Costache, lăutarul cu ștaif de la curtea lui Grigore Ghica Vodă, Angheluș Dinicu este cel care a compus faimoasa melodie românească ”Ciocârlia”. „Umplea naiul său cu boabe de fasole ori mazăre uscată, iar aplauzele deveneau adevărate ovațiuni”, spuneau istoricii. Participa la conferințe internaționale, cânta la curți imperiale de vază din Europa. Se stinge la 1905 și se odihnește în cimitirul „Pătrunjel”, azi, „Reînvierea”, din cartierul bucureștean Colentina. Când Dinicu, lăutarul, pornea a mângâia cea chitară a sa plămădită special de un maestru grec, paserile cerului se opreau din zbor. (...) În 1889, pe la 51 de primăveri, participă la Expozițiunea Universală de la Paris. Se lasă cu concurs puternic, lăutari din toată lumea se bat pe un loc pe podium. Angheluș și taraful lui iau medalia de aur. E 29 iunie. Ziua în care Dinicu la nai dimpreună cu Sava Pădureanu la vioară cântă ceva ce n-a auzit Parisul: „Ciocârlia!”. Chiar acolo, sub Turnul Eiffel! Unii zic că piesa e venită din Asia Centrală, dar Dinicu e cel care o „așază”, îi dă ritmul. „Când scotea Angheluș din buzunarul din dreapta al vestei lui boabele de fasole sau mazăre uscată să le împartă în țevile naiului său ca să zică o Ciocârlie, toată lumea adunată în localul unde cânta taraful lui încremenea cu paharul la gură, pentru ca apoi, la trilurile sfârșitului, să izbucnească în aplauze ce deveneau adevărate ovațiuni”, își amintește George Costescu, istoric literar român și scriitor. Parisul plânge! Dinicu și oamenii lui o reiau. De două ori!” (Minunile Terrei)

Gătit (și... iubit). „Un bărbat nu are suficiente gânduri pentru o singură femeie“, spune un proverb din tribul boșiman Kung. Adulterul și divorțul au fost modalități inventive ale acomodării cu acest fapt. Dar autorul congolez Sony Labou Tansi, care a scris că erotismul este arta de a „găti bine iubirea“, ne amintește că mai există încă un meniu vast de descoperit și că multă afecțiune va continua să fie aruncată la gunoi până atunci. Gătitul, desigur, nu implică numai simțurile, ci și interesul pentru tot ceea ce e viu, iar mâncarea are un gust mai bun dacă îi împlinește unul față de celălalt, îi reunește intim, chiar dacă vremelnic, pe cei care mănâncă împreună cu bunăvoință.” (Theodore Zeldin, ”O istorie intimă a omenirii”)

Meniuri celebre.”Sunt mulți protagoniștii istoriei care au lăsat amprenta personalității lor într-un fel de mâncare. (...) regina Victoria, de exemplu, din marele număr de rețete care îi poartă numele (să amintesc doar tradiționalul Christmas Pudding ori ”supa de împărțit săracilor”, oferită acestora de două ori pe săptămână – n.a.), trebuie să fi fost o mare gurmandă, mai ales că prefera trufele, homarii și căpșunile. Garibaldi, în schimb, ”pătează” cu roșul cămășii sale glorioase aproape toate mâncărurile frugale care-l amintesc. Nero le aprinde și Cleopatra le acoperă cu petale de trandafir. Napoleon a stat puțin și rău la masă, lăsând o urmă cu adevărat modestă în istoria gastronomiei. Deviza lui Mussolini – ce fusese un copil sărac și mereu flămând era: ”Nu este nimic mai bun ca a mânca puțin, pentru a vedea clar.” (M. Rinaldi și M. Vicini, ”Istoria e servită”)

Christmas pudding.”Exact 12.864 a fost numărul acestei budinci speciale ieșite din bucătăriile Reginei Victoria în cele 64 de Crăciunuri din îndelungata sa domnie. De fapt, la fiecare 24 decembrie erau 201, mereu egale, pregătite pentru ea după o rețetă de pe vremea lui George I. (Rețeta conținea grăsime de rinichi de bou, miez proaspăt de pâine răzuit, 3 feluri de stafide (de Smirna, Corint și Malaga), făină, prune uscate fără sâmburi, coajă de portocală confiată mărunțită, mere, zahăr brun, ouă, coajă rasă de lămâie și portocală, mirodenii, coniac, vin de Madera sau Xeres – n.a.) Două sute de budinci regale luau drumul lumii, pentru a duce urările Majestății Sale Britanice regilor, șefilor de stat și prietenilor. Cea mai mare, aureolată cu un norișor albăstrui de brandy în flăcări, trona pe încărcata masă regală. Masa de Crăciun includea și sturion din Volga, dar din partea Țarului, un pateu de foie gras, omagiul lui Napoleon al III-lea, iar la toast se gândea la Franz Josef, care trimitea cunoscutul său Tokay unguresc, vechi și inegalabil. Astfel, pudding-ul a devenit un simbol al Angliei, fiind de atunci sinonim cu sărbătoarea Crăciunului.” (M. Rinaldi și M. Vicini, ”Istoria e servită”)

Etichete.Când citești pe eticheta unui salam din supermarket că acesta conține emulgatori, conservanți, coloranți artificiali, nitrați, arome și soia, mai că-ți vine să mănânci un săpun. Pare mult mai hrănitor, atâta vreme cât de pe ambalajul lui afli că are ingrediente infinit mai sănătoase: miere, ulei de cocos și tot felul de semințe de plante.

Politețe.Într-o cârciumică de cartier: – Bună ziua! O sută de vodcă, v-aș ruga! – E 10 dimineața, domnule! – Bună dimineața! O sută de vodcă v-aș ruga!

Destine.”Industriașul Nicolae Malaxa, părintele locomotivelor românești, a fost persecutat de Ion Antonescu, apoi parțial reabilitat de comuniști, dar condamnat la moarte în contumacie după fuga în Occident din 1948. Cel care a finanțat deopotrivă Partidul Comunist Român și Garda de Fier, ajuns în SUA, va obține cetățenia americană cu sprijinul viitorului președinte Richard Nixon. În schimb, ”Regele Încălțămintei”, Dumitru Mociorniță, a refuzat să emigreze și a murit într-o închisoare comunistă.” (Dan-Silviu Boerescu, ”Marile averi și zdrobitoarele falimente ale bucureștenilor”)

Supraviețuire. ”Nu ești dacă nu îți supraviețuiești: sădind un pom, lăsând un gând.” (C. Noica)

Civilizație.Acolo unde nu a călcat încă picior de om se mai poate trăi. Civilizația este acolo unde nu-i nimeni.

Dorință."Să mă ierte lumea că am avut gura slobodă și, dacă se poate, să mă vorbească de bine când mă voi duce." (Draga Olteanu Matei, 1933-2020)