Cezar STRATON

Motto. Mâncare (scuze, dar zău că traducerea ar știrbi din ”savoare”). ”Le Chateaubriand est un filet tellement exquis qu’il a donné son nom à un grand écrivain.” (Henri Rochefort)

Glorie.”După Marele Război (1914-1918), cîrciumile româneşti ajung la deplina maturitate. Fiecare dintre ele – mai ales cele ce contează – au deja tradiţie. Viaţa politică & ziaristică & culturală a ţării freamătă la Capşa, în Bucureşti. Marile oraşe au cîteva hoteluri după modă franţuzească, cu restaurante la parter. Funcţionarul tînăr, cu un venit stabil, îşi scoate logodnica sîmbăta seara în centru (toate oraşele ţării au un Corso al lor) sau la Şosea, în Bucureşti, într-una dintre multele terase de acolo (vezi romanţa „Vrei să ne-ntîlnim sîmbătă seara…?“). Hanurile aproape au dispărut – dar clienţii au fost preluaţi de cîrciumi şi restaurante. Lumea se distrează, ieşirea în oraş la sfîrşitul săptămînii devine normă, băutura alcoolică cît de cît fină rămîne la noi mai scumpă decît mîncarea (hrana este accesibilă oricărui om cu serviciu sau ceva venit – de unde zicala de secol XIX „Mîncarea-i temelie, băutura-i fudulie“), în spaţiul urban berea concurează decis vinul (o altă dovadă a contagiunii central-europene!), terasele propun momente artistice (de la trupe ambulante străine pînă la voci neaoşe gen Maria Tănase, Fărămiţă Lambru etc.).” (Adrian Cioroianu)

Organe(genitale). Oricât de ciudat ne-ar părea consumul acestor organe, la Beijing un patron și-a făcut din asta un brand. Penisul și testicolele diverselor animale sunt acolo specialitatea casei. Pot fi savurate cele de câine, berbec, cal, căprior, focă, măgar etc. Preparatul vedetă? Penisul de iac, botezat pompos ”Dragonul arzând de dorință”. În meniul tipărit, se recomandă doamnelor să guste fără reținere carnea penisurilor, dar să evite testicolele, ale căror hormoni le-ar putea viriliza – o afirmație contestabilă, în opinia medicilor. Localurile de acest tip sunt interzise copiilor cu vârste sub 15 ani. Pe tejghelele magazinelor asiatice se găsesc sticle cu alcool de orez în care plutesc penisuri de animale diverse. De fapt, organele reproducătoare a numeroase animale fac parte din meniul multor popoare. ”Rocky mountain oysters”, servite în Statele Unite, nu au nimic de-a face cu stridiile: este vorba despre testicole de taur, date prin făină. La fel și ”prairie oysters”, care sunt uneori cele ale unui berbec, alteori ale unui câine de preerie, mică rozătoare nord-americană înrudită cu marmota. Testicolele de berbec, numite ”fudulii prăjite” sau ”rinichi albi” sunt apreciate și în Franța ori Spania (unde sunt numite ”criadillas”). În Japonia se poate consuma ”shirako”, adică săculețul ce conține lapții – sperma – codului, preparat la aburi sau prăjit în ulei. Uterul de scroafă – numit kobukuru în Japonia – la fel ca și anusul aceluiași animal se consumă și în Namibia, preparate ”al dente”.

Sânge. Suferiți de anemie? Clătitele umplute cu o pastă pe bază de sânge de porc specifice țărilor scandinave v-ar putea ajuta să vă îmbogățiți hemoglobina. În Asia, un păhărel de sânge de cobră sacrificată în fața clientului costă 100 dolari în cazul cobrei regale și doar 10 dolari dacă e vorba de cobră albă sau neagră. Pentru masaii din Africa de Est, laptele de vacă amestecat cu sângele ei este un aliment despre care se spune că ar spori vigoarea fizică. După muls, sângele se recoltează prin efectuarea unei incizii superficiale în vena jugulară a vacii, cu vârful unei săgeți. Rana este rapid astupată cu baliga aceluiași animal. Europenii prepară cu sânge coagulat un cârnat (numit în Franța ”boudin noir”, iar în România, ”sângerete”). Mulți oameni ezită să consume sânge ori preparate ce conțin sânge. Explicația stă fie în rezerva față de un comportament blamat de tradiții, vampirismul. Dar ea ar putea fi găsită și în concepțiile iudeo-creștine, deoarece în Biblie este scris că sângele aparține lui Dumnezeu, iar cartea sfântă interzice multe ritualuri legate de sânge.

Foie gras.Producerea acestei delicatese este un supliciu pentru rațe și gâște. Palmipedele sunt închise în cotețe, apoi, de două ori pe zi, li se introduce un tub în esofag, pentru a înghiți forțat între 400 și 500 g dintr-o fiertură densă. Ficatul păsărilor va crește de la 60 g la 600 g în 12 zile, provocând o respirație îngreunată, leziuni ale osaturii, diaree.

Risipă.În Europa, în fiecare an, 89 de milioane de tone de alimente ajung la gunoi, echivalentul a aproximativ 180 kg per individ. Doar în America de Nord, dacă toată lumea s-ar abține să consume carne, fie și doar o singură zi pe săptămână, teoretic s-ar putea hrăni 25 de milioane de persoane defavorizate, pe durata unui an întreg.

Țipar.Țiparul sau chișcarul (Misgurnus fossilis) este un pește dulcicol, din apele stătătoare sau lent curgătoare, cu funduri mâloase și cu vegetație. Trăiește, de obicei, pe fund, îngropându-se deseori în acesta. Este răspândit în Europa și Asia: Europa centrală și sud-estică; iar spre răsărit, până la Volga. Are o talie obișnuită de 20–25 cm, rareori atinge 32 cm. Trăind în ape puțin oxigenate, iese din când în când la suprafața apei și înghite aer, pe care-l elimină imediat prin orificiul anal. Dacă este scos brusc din apă, peștele elimină aerul din intestin prin anus, producând un țipăt slab: de aici i s-e trage numele de "țipar". Este foarte sensibil la schimbările de presiune atmosferică, ridicându-se la suprafața apei înaintea furtunilor; din această cauză, deseori este ținut în borcane cu apă pentru anunțarea timpului rău. Depune icrele pe plante din martie până în iunie. Importanță economică este foarte redusă. Carnea este mediocră, mai ales că uneori miroase a baltă. Se folosește și ca nadă la pescuitul sportiv. “Ţiparul a dispărut din bălţile poluate ale României, iar singura şansă de a-l întâlni și cumpăra este aceea de a-i accesa imaginea virtuală pe internet. În Ungaria preţul unei oale de ciorbă de ţipari ajunge la 100.000 de forinţi, având în vedere că preţul unui ţipar este apreciat la 2.000 de forinţi (cca. 30 lei). Iată la ce mare cinste (şi preţ) a ajuns, din păcate, cel mai banal şi mai hulit sortiment de mâncare al sătmărenilor săraci!”, povesteşte Liviu Marta. 

Ţipete. (Că tot suntem la litera ”Ț”) 1. – De ce are femeia orgasm? – E doar un pretext să mai ţipe o dată la bărbat! 2. Ţipătul unei femei care este surprinsă goală se explică nu atât prin pudoare, ci mai degrabă prin teama de a nu arăta destul de bine în această ipostază. (Otto Weininger). 3. Excitat de ţipetele de plăcere ale protagonistei filmului porno pe care îl urmărea, bărbatul îşi îndeamnă soţia să procedeze la fel – să țipe - cu ocazia următoarei lor nopţi de dragoste. Cu prima ocazie, femeia se opreşte din „acţiune” şi-l întreabă pe ”regizor”... dacă poate să înceapă. La confirmarea bărbatului („Daaaa, te rog, țipă!”), femeia începe să urle: – N-ai dus gunoiul! Nu ridici colacul de la WC și nici măcar nu-l ștergi de pipi! Etc… Tare mă tem că orgasmul – bănuit? - nu a fost reciproc împărtăşit…