Cezar STRATON

Motto. Speranță. Am văzut, auzit la TV, cum că femeile se uită mai mult – și sunt mai ”darnice” – la/cu bărbații care au mult ”mălai”. Așa că din pensie, mi-am cumpărat și eu vreo 20 de kile. Acum...aștept....

Bou (de modă nouă). (De la prietenul meu ieșean, Liviu Antonesei).Preambul. În reţetarul publicat prima în 1841 de M. Kogălniceanu şi C. Negruzzi, reeditat de cîteva ori, de două ori chiar post-revoluţionar), există o reţetă al cărei nume – şi nu doar numele! – mă face să visez: „Bou de modă”. Reţeta se mai foloseşte azi la restaurantul de la Casa Pogor din Iaşi, chiar dacă nu întocmai cum scrie la carte. Nici reţeta pe care o voi propune eu azi nu e chiar ca la carte, de asta am şi rebotezat-o! Sigur, nu e o reţetă de criză, dar m-am decis să urmez îndemnul d-lui Nicolae Raţiu care, anul trecut la Londra, a spus că nu trebuie să te laşi copleşit de criză, ci e mult mai bine s-o sfidezi! Boul e de bază! Deci, iei nu chiar un bou, dar un muşchi de viţel de vreun kilogram, pe cît posibil fără piele, zgîrciuri, grăsime şi compact, dintr-o bucată. Nu e nevoie să-l speli, dar îl baţi oleacă, să se uniformizeze şi să rămînă înalt de 4 – 5 centimetri. Dacă e mai înalt, nu-i bai, i se pot face crestături înainte de a-l băga la cuptor. După ce l-ai bătut binişor, nu însă cum ai vrea să faci şniţele, ci mai omenos, îl împănezi cu felii de căţei de usturoi pe amândouă părţile. Îl pălmuieşti cîteva minute cu mîinile mînjite cu sare. Îl aşezi într-o oală suficient de încăpătoare să încapă relaxat, dar să mai încapă şi mulţime de ingrediente care urmează, respectiv : două cepe tăiate în sferturi, 4 – 5 cartofi tăiaţi în felii groase de un deget, două portocale feliate. Apoi, pui mărar, pătrunjel şi busuioc – sau mentă, după gust – bucăţele de usturoi şi torni deasupra o sticlă de trei sferturi de vin roşu, sec de bună seamă. Un vin care are „gust”, deci un Merlot, un Cabernet sau chiar un „producător” care, vă asigur, cade mai bine. Sigur, treaba asta cu vinul depinde mult şi de starea ficatului. Cînd eşti tînăr şi în putere, pui vinul pur. Cu vârsta, îl mai diluezi cu apă. Eu am început cu vinul ca la mama lui, dar acum am ajuns la juma-juma. Nu are însă rost să coborîţi prea mult cantitatea de vin. Dacă vă gîndiţi să puneţi sub o treime, mai bine puneţi numai apă. Va ieşi ceva, nu însă chiar acelaşi lucru! Se mai poate adăuga o linguriţă de sare. Asta, desigur, după gust şi starea aparatului digestiv! Cînd aţi terminat cu toate ingredientele, turnaţi deasupra un deget de ulei. Eu prefer de măsline, mai bine „extra virgin”. Însă nu sânt ”sectar” în ce priveşte uleiul. Puneţi şi un capac propriu-zis şi lăsaţi totul la zăcut cît mai mult, de preferinţă 8 – 10 ore, dar nu mai puţin de şase. Cînd s-a epuizat timpul zacerii, trecem la activitate! Luăm tava pentru cuptorul aragazului, o ungem bine cu o nucă de unt, luăm muşchiul de vită şi-l aşezăm, ca pe un soare, în mijlocul tăvii, apoi îl înconjurăm de armata de bucăţi de cartofi, ceapă, portocală. Feliile desprinse de ceapă şi bucăţile de usturoi le putem pune şi pe muşchi. Apoi, turnăm tot lichidul rămas în tavă. Nu e rău dacă avem la îndemînă oleacă de amestec, o cană de un sfert de litru, dacă scade prea repede la cuptor. Un sfert de oră mergem pe puterea maximă, apoi reducem puterea cam la jumătate. Ne uităm din cînd în cînd, întoarcem de vreo două ori de pe o parte pe alta, adăugăm baiţ dacă ni se pare prea scăzut şi muşchiul nu dă semne că ar fi gata…Acum, ce să spun, unora le place mai în sînge, altora medium, iar altora de-a dreptul uscat. În ce mă priveşte, opresc cuptorul cînd din tot amestecul n-a mai rămas decît uleiul. Ultimul sfert de oră focul e dat cît se poate de mic, apoi închid şi las acolo pînă pregătesc aşternutul. Aşternutul muşchiului, năzdrăvanilor, nu vă mai gîndiţi la prostii! Chestiunea aşternutului privită la rece. Cred că e limpede că boul meu nu e o mîncare chiar uşoară! Din acest motiv, alegem „aşternutul” cumpănind bine lucrurile. Dacă n-avem probleme de sănătate, diete etc., putem face aşternutul din cartofi pai. Dacă ne plac cartofii, dar ne cad greu cei prăjiţi, se poate încerca natur sau piure. Dar un aşternut bun iese şi din orez. Un aşternut bun, pentru că iese un contrast interesant de gusturi, dar şi cel mai sănătos, mi se pare cel alcătuit din legume asortate – morcovi, cartofi, broccoli etc. – gătite la abur şi doar puţin jignite cu sare şi piper. Aşezăm porţiile pe un platou larg, scoatem muşchiul şi îl feliem după puterile comesenilor, aşezînd feliile frumos peste aşternut. Apoi, cu o lingură de lemn luăm uşor bucăţile de cartofi, ceapă, portocale, usturoi etc şi le aşezăm de asemenea peste aşternut. După care nu ne mai oprim pînă n-am dat gata porţia şi servim alta, dacă n-a fost înghesuială la masă. În principiu, două persoane pot mînca pe săturate şi le mai rămîne o bucată de muşchi, pe care o pot pune la frigider şi consuma rece, tăiată în felii subţire, cu prilejul vreunei gustări. Iar era să uit! De bună seamă că merge cu un vin roşu sec, deci un Cabernet, un Merlot (dar fiţi atenţi, unii vând sub numele acesta tot felul de „demi” – vă sugerez să-l lăsaţi pentru ei, că nu are cum să fie treabă curată), un Shiraz sau oricare altul vă este pe plac, dar roşu şi sec să fie!” (Liviu Antonesei). Pește.Interesant că, la scară mondială, peștele constituie sursa principală de proteină animală pentru un om din trei!