Cezar STRATON

Tristețe.De când am divorțat nu mai pot dormi, și nici mânca! - Îți lipsește mult, nu-i așa?  - Nu chiar... dar a luat cu ea patul, aragazul și tigăile.

Top.– Dragul meu, se pare că pe primul loc la tine este fotbalul și abia pe locul doi sunt eu!? – Greșit, draga mea! Pe primul loc este pescuitul! P.S. Ăsta da, bărbat!

Revelație bahică.E uimitor câte sticle de vin pot încăpea într-un singur pahar!

Dilemă.– Amice, zi-mi cum reacționează soția ta atunci când vii beat acasă. – Nu sunt căsătorit. – Și atunci, de ce naiba bei...!?

Drink.Doctorul, către pacient:  - Bei? – Cum aș putea să vă refuz, dom doctor!?

Sarmale.Azi am plantat niște varză murată - de la mama - în balcon. Abia aștept - spre Crăciun - să recoltez sarmalele!...

Sec.- Chelner, sticla mea de vin este goală! - Păi, n-ați cerut un vin sec?

Birocrație.Dacă bătălia de la Podul Înalt ar avea loc astăzi: Ștefan cel Mare: „Să tragă tunurile!” Hatmanul Șendrea: „Nu le-am adus la luptă, Măria Ta! Nu le-a scos magazionerul din depozit. A zis că nu are referat de necesitate”. Ștefan: „Cum? Păi, de ce nu l-a făcut Boldur?” Șendrea: „Boierul Boldur și-a luat trei zile de medical. A zis că are un botez.” Ștefan: „Și de ce n-a lăsat un înlocuitor?” Șendrea: „A lăsat, dar n-a putut semna, pentru că era și în comisia de cenzori și se afla în conflict de interese”. Ștefan: „Bine! Atunci, izbiți cu cavaleria grea!” Șendrea: „Cavaleria grea n-a venit la luptă, Măria Ta, nu au caii potcoave!” Ștefan: „Cum? Nu v-am aprobat fonduri să-i potcoviți?” Șendrea: „Ba da, Măria Ta! Dar licitația a fost contestată în instanță de tătari. Până la vară, suntem blocați!”. Ștefan: „Bine. Încă nu e totul pierdut. Să tragă arcașii!” Șendrea: „Nici ei n-au venit. Sunt supărați că nu au primit sporul de risc”. Ștefan: „Păi, am ordonat să li se dea sporul ăsta!” Șendrea: „Da, dar nu a vrut contabilul-șef să-l dea. Când arcașii l-au cerut, contabilul a zis că să-l pupe în cur, că nu are norme de aplicare”. Ștefan: „Unde este cavaleria ușoară, a fiilor de boieri? Șendrea: ”La pensie, Măria Ta. S-a aflat că de vineri se iese cu 65% și au ieșit toți joi, afar’ de două sublocotenente…Ștefan: „ Atunci, mi-au rămas răzeșii!” Șendrea: „Așa e, Măria ta! Ei ar fi venit, dar n-am putut să-i anunț. Nu am semnat acordul căilor de comunicații cu Spania și Italia. Au zis ăia de la audit că nu am stabilit indici de performanță la protocoalele de reciprocitate”. Ștefan: „Șendrea, în afară de noi doi, cine a mai venit la lupta cu turcii !?” Șendrea: „A venit fanfara! Nu știți că vine mereu?” Ștefan: „Bine! Spune-le să cânte Imnul!”

Slănină.Multe femei sunt ca slănina: arată apetisant, miros bine și, în timp, lent... omoară bărbații.

Alcoolici(anonimi). Un tip sună la Asociația "Alcoolicii Anonimi" : -Alo, bună ziua, am auzit că dumneavoastră îi ajutați foarte mult pe bețivi! - Da, așa este! Cu ce vă putem fi de folos- Aș vrea să vin până acolo... și să îmi dați 2 lei, cu împrumut... că atât îmi mai trebuie pentru o vodcă! P.S. Subscriu!

Subterfugiu. La petrecere, soțul către soție: – Nu ți-a fost rușine să te duci de trei ori cu farfuria după mâncare? – Nu, fiindcă de fiecare dată spuneam că este pentru tine!

Dilemă.Nevastă-mea m-a sunat să cumpăr din mall o tigaie mai mare, din fontă.  Oare o să mănânc mai bine sau o să fiu mai cuminte și ascultător?  

Sfinți.Dintre toți sfinții la care m-am rugat…Sfântul Așteaptă a fost cel mai generos!

Apă.Judecată ardelenească: apa este un element esențial pentru viață… Fără apă nu poți răci serpentina de la cazanul de pălincă.

Grenouilles.”Bogate în proteine, vitamina A, potasiu și Omega-3, și cu un gust între carnea de pui și cea de pește, piciorușele de broască sunt astăzi o delicatesă servită în multe restaurante franceze, italienești, chinezești sau vietnameze. Însă, parcă nicăieri nu-și găsește mai mult locul această specialitate decât în bucătăria franțuzească. „Les Grenouilles”, servite în Hexagon, cel puțin de la începutul Evului Mediu, le-au adus francezilor renumele de mâncători de broaște (o poreclă - ușor ironică - ”furată” și de italieni, numiți și ei ”broscari”). O reputație totuși, franceză! încă actuală, dacă judecăm după cele 4500 de tone (!) importate anual în Hexagon. Departe de delicatesa care astăzi este servită cu sos provençal și acompaniată de vin alb de Savoia sau de Bugey, prepararea pulpițelor de broască este pentru prima oară menționată în analele bisericii catolice din Franța în secolul 12. Atunci, dintr-o aparentă greșeală, călugărilor din mai multe abații franceze le-au fost servite broaște, calificate drept ”pește”, în perioada unui post. Din rațiuni economice, soluția a fost rapid adoptată și de alți clerici, pentru ca într-un timp rapid să fie preluată și de țăranii francezi înfometați. În ciuda pre-concepțiilor și a aspectului nu foarte atrăgător, gustul delicat și fin al cărnii, apropiat celei de pui, avea să transforme piciorușele micilor amfibii într-un fel de mâncare preferat al multora. Ulterior, amfibiile erau tăiate în două; picioarele curățate de piele, tapetate cu făină și prăjite în ulei sau grăsime. În anii 1600, după cum remarca Alexandre Dumas în Marele Dicționar al Bucătăriei (Grand Dictionnaire de Cuisine), ”les grenouilles” ajunseseră deja o specialitate în multe din restaurantele pariziene, fiind foarte apreciate de burghezii acelei epoci. În egală măsură, ele erau recomandate a fi servite cu gălbenuș de ou, zahăr, condimente albe și acompaniate de suc de portocale, vin alb sau apă de trandafiri. Cu toate acestea, existau încă persoane reticente la a mânca broaște. Jean Bruyèrin-Champier, doctorul regilor francezi François I și Henri al II-lea, considera că el nu ar putea mânca copanele unui animal „născut și crescut în mlaștini, bălți și în alte ochiuri de apă stătută”, în ciuda popularității lor printre gurmanzi.” (turismistoric.ro).

Curiozități… despre paste. În lume, există peste 600 de feluri diferite de paste. Cele mai cunoscute sunt spaghetti, penne, tortelini, tagliatelle, fussili sau linguini. Italienii sunt cei mai mari consumatori de paste din lume. Dacă un american consumă în medie 10 kilograme de paste pe an, un italian consumă 30 de kilograme de paste la fiecare 365 de zile. Pastele nu s-au consumat cu roșii multă vreme. Roșiile au pătruns în bucătăria italiană abia la finele anilor 1600. Prima rețetă de paste cu suc de roșii datează din anul 1790.