Cezar STRATON

Hrean.”Vin sărbătorile, trec sărbătorile, cu multe bucate din carne și, să recunoaștem, cu mai puține legume, verdețuri, care să ne asigure necesarul de vitamine și minerale, dar și de fibre. Or, nu fiecare familie își poate permite să le cumpere la prețurile iernii. Putem, însă, prepara acasă o rețetă extraordinar de benefică și gustoasă, care ne va costa puțini bănuți: hrean cu sfeclă roșie. În dependență de cât de picant ne dorim, acesta poate fi un condiment sau o salată, o garnitură la bucate din carne, pește etc. Hreanul conține de 2 ori mai multă vitamina C decât lămâia, vitaminele A, B1, B2, săruri, minerale de fier, potasiu, calciu, magneziu, glutamine, aspargină, uleiuri volatile. Are efect stimulant asupra aparatului digestiv, accelerează peristaltismul intestinal, combate atonia intestinală, având efect laxativ sau purgativ, are efect expectorant și decongestionant la nivelul căilor respiratorii superioare, este un revulsiv în aplicații externe, tonic cardiac, fortifiant în stări de debilitate, vermifug, antiparazitar, are un rol important în fiziologia sistemului nervos. Se iau câteva rădăcini de hrean, se curăță bine, se alege doar partea care nu e lemnificată. Ca să o mărunțim fără multe lacrimi, legăm o pungă de celofan la gura mașinii de tocat, trecem hreanul prin mașină, scoatem cu mișcări iuți punga și o legăm la gură, până ne ocupăm de restul ingredientelor. Hreanul poate fi dat și pe răzătoarea cu găuri mici. Partea lemnoasă o puteți pune într-o cantitate mică de oțet – cât să-l acopere și lăsați la infuzat câteva ore. Dacă nu doriți ca preparatul să fie iute, puteți să adăugați doar această infuzie în sfecla rasă și să potriviți, după gust, de sare și zahăr. Sfecla fiartă se dă pe răzătoarea cu găuri mărunte, se pune într-un vas, se adaugă hreanul, puțină sare, puțin zahăr și oțet. Se amestecă bine și se gustă, adăugând ingrediente în dependență de gustul pe care vreți să-l obțineți. O sugestie: ca să nu stricați capacele din metal, puneți sub capac o folie alimentară. Se păstrează foarte bine la rece timp îndelungat.” (Revista ”Natura”- Chișinău).

Bucătării.O tânără soție: - Iubi, cum găsești felul în care-ți gătesc? – Draga mea... e ca la mama acasă! – Vai, iubi, dar mă flatezi... – Stai, că n-am terminat. E, da, ca la mama acasă... în seara în care tata a dispărut definitiv de acasă. Nostalgie. Un român - plecat la lucru în străinătate – intră într-un restaurant și comandă: - Aș dori o friptură nițel arsă, cu cartofi mai cruzi și un vin lejer înăcrit! – Domnule, mă uimiți...De regulă, clienții noștri... – Stai să-ți explic! Mi-e tare dor de casă, de nevastă... Libidou. – Ea: - Iubiii, te rooog, hai s-o mai facem o dată, după cină! – Măi femeie, dar, oare, nu poți avea și tu o durere de cap, ca toată lumea!? Minciuni propagandistice (3).”Apa de la robinet este nocivă”. Această credință este rodul propagandei active dusă de marile companii producătoare de apă îmbuteliată. În 2004, Coca-Cola a recunoscut că apa îmbuteliată ”Dasani” - promovată drept ”apă minerală natural” - este, de fapt, apă de la robinet, iar Pepsi a recunoscut același lucru despre propriul brand ”Aquafina”. În România, această minciună a prins foarte bine după 1990. Conform datelor UE, românii consumă peste 90 de litri de apă îmbuteliată pe an și înregistrează cel mai mic consum de apă de la robinet din Europa (poate și datorită atenției mai mici acordate igienei alimentare? - n.a.). Cointreau (rețeta ”de casă”). Cointreau, după cum zice rețeta franțuzească, călugărească: - 1 borcan de 1,5 l care se închide ermetic, - 1l de vodcă sau alcool de 40° - 44 cuburi de zahăr brun, peste care se toarnă alcoolul - fără să se amestece cu zahărul, care se lasă pe fundul borcanului, ca nisipul într-un acvariu - 44 boabe de cafea prăjită, înfipte într-o portocală, care se lasă în imersie în alcool - se așteptă 44 de zile, apoi se trage băutura în sticlă, iar zahărul și portocala se aruncă. Respectați rețeta! Cointreau nu va fi  nici pe departe atât de dulce cât se poate bănui, dar e de un rafinament rar, fin. P.S. E cercată de autor - n.a. Și e delicioasă! Hot dog. În misiunile de pe Apollo, Skylab, NASA a aprobat hot dogul să fie inclus în lista alimentației obișnuite. Există peste 40 de tipuri de hot dog.  De la “Memorial Day” și până la “Ziua Muncii” în fiecare an, americanii consumă 7 miliarde de hot dog (mai exact 818 bucăți pe secundă).  Există și pizza cu Hot Dog. Ziua Naționă a Hot Dog-ului a început să fie sărbătorită din 1950.  În medie, un hot dog-ul este consumat din 6,1 mușcături. Cel mai popular topping în rândul adulților este muștarul, iar preferatul copiilor este ketchupul. În sezonul de baseball, pe stadioane se consumă peste 26 milioane de hot dog. Tafelspitz.  Nu ratați, în Austria, şansa de a gusta Tafelspitz, cunoscut drept felul preferat de mâncare al Împăratului Franz Josef (1830-1916). Tafelspitz (literal „bucată de carne pe farfurie“) se prepară dintr-o bucată de carne de vită bine aleasă. Carnea de vită este pusă la fiert împreună cu legumele şi mirodeniile. Rasolul se feliază şi se serveşte cu chifteluțe de cartof, alături de un amestec făcut din mere, hrean şi smântână. Mare amator de Tafelspitz, Împăratul Franz Josef consemna în cartea de bucate - comandate -  a Imperiului: „De pe masa Majestății sale nu va lipsi niciodată o bucată mare de rasol, felul meu favorit de mâncare“. Legenda spune că Tafelspitz a fost inventat - de fapt -  pentru faimosul hotel ”Sacher” din Viena, fiind deosebit de apreciat de cei cu ranguri înalte din armata lui Franz Josef I. Împăratul, om gospodar şi modest, mânca puțin şi pe fugă. Fiecare dintre participanții invitați la masa împărătească  putea mânca doar atâta timp cât Împăratul ținea tacâmul în mână. Astfel, militarii și demnitarii imperiali de rang înalt se duceau deseori să mănânce la hotelul ”Sacher”, atunci când rămâneau nesătui. În acele vremuri, carnea de vită era la mare căutare, rasolul fiind cel mai răspândit fel de mâncare. Cum cetățenii Vienei imitau obiceiurile culinare ale Împăratului, Tafelspitz a devenit în scurt timp mâncarea cea mai comună a clasei de mijloc şi felul cel mai cerut în restaurantele vremii. Dacă în secolul al XVIII-lea acest fel de mâncare era servit la ocazii speciale (istoricii spun că era adăugat praf de aur în untul folosit, pentru a marca festivismul perioadei), în zilele noastre Tafelspitz a devenit echivalentul austriac al felului – cel mai popular - de mâncare britanic „fish&chips“ (peşte şi cartofi prăjiți), sau al hamburgerului american.