Cezar STRATON

Motto. Mașini. Între noi, băieții: singura diferență dintre o mașină cu volan pe dreapta și una cu volan pe stânga este că, la cea cu volanul pe dreapta, femeia te va bate la cap din partea stângă…

Arestați.”Lista celelor arestaţi pentru cauze politice. Domnii, cari au stat din cauze politice în temniţele austriace, sunt rugaţi să trimită, urgent adresa lor prezentă şi anume: numele, pronumele, starea, domiciliul, la adresa jd-lui Nicu Flondor, Palatul Țării. Totodată să se arate şi crima pentru care s'a fost pornit perchiziţia contra D-lor, precum şi tribunalul, care a condus perchiziţia şi restimpul prin care el a stat în temniţă. Domnul Flondor posedă o listă alcătuită de prof. Palamarciuc din Suceava, care nefiind completă, ar fi bine de întregit.” (”Glasul Bucovinei”, Cernăuți, 13 dec. 1918).

Mahărul, bibicul și mangafaua. Scria Camil Petrescu undeva: „Cu două zile înainte de alegeri, numai ce dă sfoară să se prezinte la club toți mahării sectoarelor”. Caragiale zice și el: „Bibicule, mangafaua pleacă mâine, miercuri, la Ploiești!” Cu mahăr ne-au ajutat nemții (Macher): personaj ridicat la o situație socială prin procedee lăturalnice, subterfugii, relații dubioase și care se pricepe să-și aranjeze diversele afaceri prin șmecherii; (ironic) șef. Cu mangafaua (mankafa), ne-au pricopsit turcii: om care nu merită nicio considerație; om mărginit, bleg, prost, nătâng. Bibicul e de la unguri (bibic): nagâț; pasăre migratoare de baltă, de talie mică, cu moț și cu penaj colorat; termen de dezmierdare adresat unei persoane iubite, dar și amant, jupân, șef. S-ar părea că stâlpii de ieri și de azi ai politicii românești sunt mahărul, bibicul și mangafaua. Zice Andrei Pleșu: Atenţie! Marele mahăr sunt eu! Eu fac jocurile! (C. Voinescu).

Politică....o istorioară. De data aceasta una aparţinând folclorului-umoristic legat de politică, fiindcă ne ajută, iar politica a ajuns un artifact umoristic. Istorioara ține de un Congres al C.C. al P.C.R. Oh, de neuitatele congrese! După cele trei ore ale discursului lui Ceaușescu, un bătrânel din primele rânduri tot încearcă să se ridice de pe scaun și să spună ceva. „Șefii de rând” îl împing, nu tocmai discret, înapoi pe scaun. Ceaușescu vede ce se întâmplă și după o vreme cere ca omul să fie lăsat să spună ce are de spus. Și omul spune: „Tovarășe Ceaușescu, mă cunoașteți. V-am adus în partid. V-am deschis calea.” „Așa este.” „Știți că de la mine ați auzit prima oară că astăzi ne este mai greu, dar numai ca să ne fie mai bine în viitor. Tocmai am împlinit 100 ani, nu știu cât voi mai trăi, așa că vreau să vă întreb: totuși, când o să fie mai bine?” Ceaușescu: „Apăi... a și fost!” (Dorin Tudoran)

Evita(Peron). Ea a căutat - și a și reușit - să fie singura femeie din viața lui Juan Perón. Emblematica și controversata Primă Doamnă a Argentinei și-a început viața într-un oraș mic, în 1919, sub numele de Eva Duarte, fiind un copil din flori, dar cu visuri ambițioase. Deși puțini o consideră o mare actriță, a avansat în carieră suficient de mult încât să proiecteze în jur iluzia succesului. Deși ascensiunea ei în lumea vedetelor nu a fost chiar atât de scandaloasă pe cât susține Andrew Lloyd Webber în „Evita” (musicalul cu Madonna, n.a. - evident ”tezist”, e un film tipic american, pentru ”box office”. Cert este că ea a avut doar de câștigat întâlnindu-l, în 1944, pe politicianul Juan Perón, de care s-a „lipit” fără prea multe menajamente. În noaptea primei lor întâlniri, Evita a dat-o afară din casă pe amanta lui Juan Perón, demonstrând că, în ceea ce o privea, în viața politicianului era loc pentru o singură femeie. Perón a început să-i finanțeze compania de producție de filme, iar ea îi susținea agenda politică și era o ambasadoare charismatică a acestuia. Eva și Juan s-au căsătorit în 1945 și s-au mutat în Casa Rosada anul următor, ca președinte și primă doamnă a Argentinei. Datorită influenței Evei, femeile din Argentina au beneficiat de pe urma reformelor inițiate de Perón. Criticii acestuia, în schimb, au descalificat-o, susținând că ”o fostă prostituată, nu avea ce căuta în politică”. Cu toate acestea, influența Evitei nu a scăzut niciodată cu adevărat și de atunci a fost considerată o figură feminină influentă în politica secolului XX. Mandatul Evitei Perón ca primă doamnă a fost scurt: bolnavă de cancer de col uterin, a murit la vârsta de doar 33 de ani. Deși, ulterior – nu știusem! -  cea de-a treia soție a lui Perón, Isabel Martínez de Perón, va deveni în cele din urmă prima femeie președinte al Argentinei în 1974, imaginea Evitei Perón – întâi ca amantă, apoi ca soție – i-au conferit neuitarea posterității. P.S. Se pare că ”demarajul” spre putere conjugală totală a Elenei Ceaușescu (”cum poate, Nicolae, o curvă din Argentina să conducă țara... iar eu nu pot!?”) a fost declanșat de exemplul a trei ”prime doamne”: Evita, Imelda Marcos – Filipine (”doamna cu o mie de perechi de pantofi”) – și frumoasa Împărăteasă Farah, a Iranului). Frumoase exemple de doamne, dar prea proastă ucenică, ”elevă”...