Cezar STRATON

Motto. ,,Bine că țarii ruși au cucerit pentru noi atâta pământ. Acum ne e mai ușor să ne luptăm cu capitalismul”. (V.M. Molotov)

V.M. Molotov (1890-1986) a fost cel mai influent – după Stalin – dar și cel mai longeviv (atât ca durată a aflării sale la vârful Puterii, cât și ca ani de viață) dintre liderii sovietici. În 1961, Hrușciov l-a eliminat din toate funcțiile și l-a exclus din partid, unde va fi reprimit de Cernenko, în 1984. În timpul vieții lui s-au perindat la conducerea Rusiei (apoi a URSS) 11 conducători: s-a născut în timpul lui Alexandru al II-lea și a murit în timpul lui Gorbaciov. Din cei 96 de viață, 80 a fost membru de partid, investit încă din tinerețe cu funcții importante, beneficiind de încrederea lui Lenin și Stalin și supraviețuind succesivelor epurări staliniste.

Deși Stalin (căruia i-a supraviețuit cu 33 de ani!) l-a destituit în final din funcții și a deportat-o și întemnițat-o pe soția sa evreică (despre care criminalul Beria îi șoptea cinic-amabil fidelului Molotov: ,,soția ta trăiește”), omul a rămas până în ultima sa clipă un dogmatic și un admirator necondiționat al Țarului Roșu. Căruia îi justifica până și ororile, crimele (,,cred sincer că fără teroare nu am fi putut merge mai departe pe calea comunismului”). Aceste aspecte uneori paradoxale ale vieții acestui ,,stalinist până la moarte” sunt relevate în interesanta carte ,,139 de conversații cu Molotov”, cuprinzând o serie de dialoguri (fiecare de câte 4-5 ore), consemnate de poetul Feliks Ciuev la casa de la țară a fostului ministru de externe timp de 17 ani, între 1969 și 1986.

Pe noi, ca români, ne interesează mai mult culisele încheierii odiosului pact Ribentropp-Molotov (1939). După cum veți constata, bătrânul bolșevic amestecă adevăruri cu minciuni sfruntate (cum ar fi negarea existenței protocolului secret al pactului, negare înlocuită, sibilinic, spre finalul vieții sale, de scuza ,,nu-mi mai amintesc”). ,,Problema țărilor Baltice, a Ucrainei de Vest și a Basarabiei am decis-o cu Ribbentrop în anul 1939. Nemții nu au acceptat cu prea multă plăcere că am anexat Letonia, Lituania, Estonia și Basarabia. Când, peste un an, în noiembrie 1940, am fost la Berlin, Hitler m-a întrebat: <Ei, bine, îi reuniți pe ucraineni, bieloruși, ei, bine, pe moldoveni, asta se mai poate explica, dar cum explicați lumii întregi Țările Baltice?> I-am spus: <O şi explicăm!> Iar Basarabia nu am recunoscut-o ca fiind a României. Mai țineți minte, pe harta noastră fusese hașurată. Așa că, uite, când am avut nevoie de ea, îl chem pe Gafencu [de fapt, pe ambasadorul Gheorghe Davidescu – n.a.] și îi dau un termen să-și scoată armata și noi să o aducem pe a noastră. <Haideți să cădem la înțelegere>. El mi-a spus imediat: <Trebuie să-mi întreb guvernul>. Desigur, a albit de tot. <Întrebați-l și veniți cu răspunsul>. A venit după aceea. - Iar cu germanii v-ați înțeles că nu vă vor împiedica cu Basarabia? - Când Ribbentrop a venit, atunci ne-am înțeles. Am vorbit în treacăt direct despre România, de acolo i-au contactat pe  nemți. – Hitler le-a spus: <Dați-o rușilor, o să v-o dau repede înapoi!> – Ei, românii, au fost sub conducerea lui tot timpul... în anul 1939, când a venit Ribbentrop, pe atunci nu știam foarte bine geografia – spune Molotov extrem de serios –, granițele dintre state: Rusia, Germania și Austro-Ungaria. Îi prezint solicitarea: granița trebuie trasată astfel încât Cernăuțiul să vină la noi. Germanii îmi spun: <Păi niciodată Cernăuțiul n-a fost la voi, a fost mereu în Austria, cum de puteți să-l cereți?> <Ucrainenii îl cer! Acolo trăiesc ucraineni, ei ne-au dat indicația!> <Dar nu a fost niciodată în Rusia, a fost mereu o parte a Austriei, iar mai apoi a României>, spune ambasadorul Schulenburg. <Da, dar trebuie să-i unim pe ucraineni! Trebuie s-o rezolvăm! – Nu se poate așa. Cum așa?!> Cum se numește asta... A, da… Bucovina… (Ciudată amnezie a lui Molotov! – n.a.). S-a învârtit neamțul, s-a învârtit, apoi: <O să raportez guvernului>. A raportat și acela (Hitler) a acceptat. Cernăuți, care nu a aparținut niciodată Rusiei, a trecut la ruși și rămâne și acum. Dar în acel moment germanii erau astfel orientați că nu trebuie să-și strice relațiile cu noi, să le rupă definitiv. Apoi mi-au spus oameni care au fost la Cernăuți: uite, cică am fost acolo înainte, era ordine, dar acum totul e dezorganizat, e atâta harababură... Delimitarea decisivă a fost după război. Unii se mirau: ce treabă are aici Cernăuțiul cu Rusia? Niciodată nu a fost așa ceva!... Dar noi nu eram proști. Şi nimeni, cel puțin dintre adversarii și aliații noștri, nu ne-a luat de proști. Nu țin minte vreun caz.” (…)

Îl întreb pe Molotov, nu pentru prima dată: – Ce protocol secret a fost semnat în timpul tratativelor cu Ribbentrop, din anul 1939? – Nu mai țin minte (sic!). Un alt aspect interesant: sovieticii s-au oprit înainte de Siret – deși ar fi vrut să ocupe Moldova până la Carpați și cel puțin până mai jos de Iași! – numai la refuzul lui Hitler, ce a invocat existența populației germane din sudul Bucovinei. (2017)

(Din cartea ”Basarabia și Bucovina” (2 volume), ediția a II-a,  în curs de apariție)