Cezar STRATON

Insomnie.Aseară, pe la ora 23, m-am pus în pat, bucuros că mă culc devreme! S-a făcut ora 5 și eu nu încetasem să mă bucur!

Nuntă.Nu există nuntă la români fără să întrebe vreun dobitoc: ”Voi cât dați la masă?”... ca soția să nu se uite urât la bărbat că bea prea mult... ca mătușile pe care nu le-ai văzut niciodată în viața ta să se mire: ”Cât de mare ai crescut!”

Hegemonie.Hegemonia are o definiție clară și verificată istoric. Hegemonul este un stat care conduce restul statelor prin mijloace implicite ale puterii politice, economice, militare și informaționale. Marele profesor Joseph S. Nye Jr. în cărțile sale a analizat puterea și a ajuns la concluzia că există două tipuri de putere clasică și una non clasică. ”Soft power” este tipul de putere clasică care semnifică puterea cu mijloace economice, culturale și informaționale de a influența decizia altui stat. ”Hard power” este un alt tip de putere clasică în care instrumentul de putere principal este cel militar și tot ce decurge din acesta. În cartea sa Viitorul Puterii (The Future of Power), Joseph S. Nye Jr. a descris o putere non-clasică și de mare actualitate, puterea smart, Smart Power. Puterea de tip nou este o putere în care elemente ale puterii soft și hard se împletesc pentru ca un stat să-și atingă un scop, un țel și să-și impună voința. Statele Unite ale Americii, actualul hegemon al lumii uni-multipolare, și-a etalat cele trei tipuri de putere în varii contexte și împrejurări. Combinând aceste elemente a reușit să-și mențină hegemonia și în secolul în care trăim. În lumea plină de incertitudine și de disruptivitate în care trăim se naște un nou tip de putere care folosește la maximum resursa intelectuală și științifică. Dacă puterea soft a Statelor Unite este reprezentată de economia și cultura sa, iar puterea hard de forța militară conjugată la nivel aerian, terestru și maritim, puterea isteață (Brainy Power) este un tip de putere care s-a bazat pe brain gain, câștigarea de creiere pentru dezvoltarea unor noi instrumente de putere. În bătălia uriașă pentru hegemonia lumii între Statele Unite ale Americii și Republica Populară Chineză s-a insinuat un nou tip de putere și capabilitate, puterea de inova și de a tehnologiza și capabilitatea de a câştigă noi domenii ce țin de visul omenirii de milenii, spațiul. Republica Populară Chineză se apropie de Uniunea Europeană prin acorduri cadru comerciale și economice, iar blocul comercial format împreună cu Asean-ul sau Tratatul comercial al Pacificului de Sud este o încercare a Chinei de rebalansare economică pe Marea Tablă de Șah a lumii. Statele Unite ale Americii pentru a stopa formarea acestor acorduri comerciale și economice își vor concentra instrumentele de putere și resursele pe cucerirea spațiului și stăpânirea liniei Kármán, ceea ce va reprezenta stăpânirea atmosferei și a exosferei. Astfel Statele Unite ale Americii în următorii ani vor ținti hegemonia spațială prin instrumentul militar al Forței Spațiale a Statelor Unite (United States Space Force). O nouă structură de forțe armate în Departamentul Apărării va conlucra cu toate instituțiile americane pentru a atinge țelul și anume hegemonia spațială. (Dr. Alexandru Cristian, ”Jurnal israelian”)

Haralambie(Nicolae). În memoriile sale, Constantin Argetoianu, înrudit prin mamă cu familia Haralambie, a schiţat un portret sincer al generalului complotist, ce a condus conspirația împotriva lui Cuza: „Pe generalul Haralambie l-am cunoscut bine. Trăia în Bucureşti, unde a jucat rolul istoric ştiut la detronarea lui Cuza... Îmi aduc aminte de dânsul ca un om îmbătrânit înainte de vreme, ca de un om ros de remuşcare: conştiinţa nu l-a absolvit niciodată pe deplin pentru actul de trădare faţă de prietenul şi binevoitorul lui”. A murit în București, la 8 aprilie 1908, iar la înmormântarea sa în cimitirul Bellu au vorbit generalul Coandă (din partea Armatei), Dimitrie A. Sturza (din partea guvernului) şi Costescu Comăneanu (vicepreşedinte al Senatului). Aceștia au încercat să-l apere de acuzaţia potrivit căreia şi-a călcat jurământul militar şi a contribuit la detronarea lui Cuza (din pasiune pentru o doamnă liberală).” (dr. Aurel V. David)

Gaudi.1905, Barcelona. Bogătașul spaniol Milà are o comandă fermă pentru arhitectul Antoni Gaudí, ce tocmai se afirma: vrea să construiască o clădire de lux: cu un apartament, la parter, de peste o mie de metri pătrați pentru proprietari și, la etaje, apartamente confortabile pentru chiriași. Și, într-adevăr, arhitectul își ia misiunea în serios. Doar că... după mintea lui... nu după cea a bogătașului... Fiecare apartament în sine... și chiar fiecare tavan are o formă unică. Pe acoperișuri, pe terase și pe balcoane, apar statui, construcții ciudate: de fapt, sunt coșurile șemineelor, și alte elemente utilitare pe care Gaudí le transformă/maschează în decorațiuni. Dar ceea ce șochează cel mai mult pe trecătorii din fața șantierului este fațada: nu există, acolo, nicio o singură linie dreaptă, rectangulară: totul se ondulează, totul este curb, nu geometric, drept! Evident, o astfel de clădire nu este pe gustul nimănui. Unii locuitori, batjocoritori, îi găsesc și o poreclă: Casa Milà devine „La Pedrera”, adică „cariera de piatră”. Mai grav: ”nebunia” lui Gaudi nu îi place nici Primăriei. Clădirea era prea înaltă și nu respecta standardele de securitate ale vremii. Gaudi nu permite replică: dacă e să redimensionăm clădirea pentru a o aduce la standard, el sugerează instalarea unei plăci acolo, pentru a reaminti tuturor că administrația - nu arhitectul - este vinovată de această amputare! Pe scurt, face ce vrea... nu-și schimbă proiectul, chiar dacă proprietarul a trebuit să plătească o amendă consistentă și era îngrijorat de ceea ce se va întâmpla în continuare. Viziunile celor doi bărbați diverg, relația lor se deteriorează, iar Gaudi este forțat să-și tempereze fantezia, pe viitor, pentru alte proiecte. Acest lucru nu împiedică Casa Milà să fie considerată, și azi, una dintre capodoperele sale! Și să devină, în timp, una dintre emblemele orașului Barcelona.