Cezar STRATON

Vise(feminine). Ce-și doreau, ce ”visau” rusoaicele – femei mereu cochete, atente la cum arată, cum apar în public – în anii comunismului târziu (anii 970-980)? Mă inspir din site-ul ”Russia Beyond”, o sursă destul de corectă, cel puțin pe tema asta. Femeile sovietice aveau, atunci, acces extrem de limitat la moda europeană, ele neavând nici măcar revistele, cataloagele de modă ale vremii. Rafturile magazinelor universale din URSS erau în mare parte goale sau conțineau doar cele mai urâte, uniforme haine, confecționate, în serii mari, de sovietici. Din fericire, a existat o cale de ieșire, așa cum a spus odată înțeleapta Coco Chanel: „Cele mai bune lucruri din viață sunt gratuite.”

1. Parfumul ”Climat”. Deși acest parfum a fost lansat în Franța de Lancôme în 1967, vânzările sale în URSS au început pe la sfârșitul anilor 1970. O sticlă mică a costat oficial 45 de ruble, dar cumpărarea flaconului - în care se combinau bergamota, narcisa, iasomia și trandafirul - era o victorie imposibilă pentru rusoaica de rând. Deținerea acestui parfum franțuzesc devenise un test de prestigiu social. Femeile au folosit toate conexiunile posibile - și multe compromisuri, cred - pentru a poseda una dintre aceste sticluțe prețioase. „Soacra mea era un doctor celebru, căutat. Unii pacienți, neștiind cum să-i mulțumească, i-au oferit cadou, acest parfum de lux, Climat. S-a lăudat că are atât de multe sticluțe, încât ar putea umple o cadă întreagă cu Climat”, își amintește Elena, de 77 de ani. 

2. Haina din piele de oaie. ”Bundițele” iconice în stil afgan au fost lansate în Marea Britanie în 1966, când cultura asiatică a devenit un fenomen al modei, cu atât mai mult după ce Beatleșii au fost văzuți purtându-le. John Lennon era îmbrăcat într-o haină de acest fel pe platoul filmului ”The Magical Mystery Tour”. Abia la mijlocul anilor 1970, femeile și bărbații sovietici s-au aliniat ore întregi la cozi pentru a cumpăra o haină de piele de oaie în stil hippie. De regulă, femeile au optat pentru piei de oaie colorate, brodate cu modele de mătase. Aceste haine nu erau deloc ieftine și puteau costa până la 800 de ruble, aproximativ echivalentul a șapte salarii medii lunare! Asta îmi amintește ”nebunia” cojoacelor denumite ”alain delon”... de la noi...

3. Colanți din nailon. Până la finalul anilor 1960, femeile sovietice aveau acces doar la ciorapi. Ciorapii erau disponibili numai în două soiuri. Cei din lână, scurți, erau calzi, în timp ce acei din bumbac, mai înalți, erau relativ confortabili. Amândouă modelele se știa că se pliază ca un acordeon pe picior (ascunzându-l, păgubos... privirii noastre – n.a.). În Occident, apăruseră ciorapii din naylon, inițial cu o cusătură la spate... Și rusoaicele – ce minunată adaptare, prefăcătorie feminină! – vopseau cu creionul dermatograf, cu pixul etc. o dungă pe spatele ciorapilor lor, din bumbac... ca să arate că-s la curent cu moda. Colanții de nailon fabricați în URSS nu au devenit disponibili decât în ​​anii 1980. Au fost produși în Belarus și, desigur, erau disponibili doar într-o singură culoare de bază: bej murdar. Și erau destul de groși. Între timp, în restul lumii, colanții alb-negru, ori policolori... tocmai intrau la modă. Ce puteau face sărmanele femei sovietice? Cum să țină pasul cu ritmul frenetic al tendințelor modei? Trebuia să fii suficient de inventivă ...Iar femeile sovietice erau gata să facă orice pentru a fi elegante. Din lipsă de opțiuni, erau obligate să-și vopsească cu cerneală ciorapii...

Chanel 5. Ce este comun între cel mai faimos parfum occidental și aroma sovietică emblematică „Moscova roșie”? Ambele au rădăcini în istoria imperială rusă. Niciun parfum nu era mai popular în vremurile sovietice decât ”Moscova Roșie”. „Acest parfum era simțit la fiecare ocazie festivă din Uniunea Sovietică - la Conservatorul din Moscova, la Teatrul Balshoi, la ceremoniile de absolvire și la nunți”, scrie istoricul german Karl Schlögel în cartea sa, ”The Scent of Empire. Chanel No. 5 și Red Moscow”. Acest parfum era cel mai răspândit, iar câteva generații de femei sovietice - dacă își permiteau parfumul - îl foloseau doar pe acesta. În 1920, aventurista Coco Chanel a avut o scurtă relație amoroasă cu un prinț rus din familia Romanov, Dimitry Pavlovich, care a supraviețuit Revoluției bolșevice și a reușit să părăsească Rusia bolșevizată. Era un estet și un hedonist (a participat, se pare, și la uciderea lui Rasputin). El a prezentat-o pe Coco unui parfumier francez de origine rusă, Ernest Beaux. Având mult succes în timp ce trăia încă în Rusia imperială, Beaux a fost curtat pentru a crea, pentru curtea țaristă, parfumuri celebre precum ”Bouquet de Napoleon”, care a fost realizat în 1912, pentru a comemora 100 de ani de la victoria Rusiei asupra lui Napoleon. Un altul, ”Bouquet de Catherine”, a fost creat în 1913 pentru a marca 300 de ani ai dinastiei Romanov. Ulterior, Beaux a fugit în Franța, unde se spune că i-ar fi destăinuit – după o fierbinte noapte de dragoste – nepotolitei Coco Chanel, rețeta celebrului parfum, numit ulterior ”Chanel 5”. Un alt creator francez de parfumuri, Auguste Michel, a preferat să rămână în Rusia, el creând un parfum special pentru împărăteasa Maria Fedorovna, numit ”Bouquet de l'impératrice” (Buchet of the Empress). Istoria ”Moscovei Roșii” nu este 100% clară: unii istorici cred că parfumul se bazează pe ”Buchetul de impératrice” al lui Michel, alții că ”Chanel nr. 5” a apărut din talentul lui Beaux. Există chiar și o legendă urbană conform căreia ”Chanel nr. 5” și ”Moscova Roșie” – parfumul oficial al Kremlinului - sunt absolut similare. Analizând - asta mai lipsea - compoziția fiecărui parfum, cercetătorul olfactiv Daria Donina a găsit multe componente comune: bergamotă, ylang-ylang, iasomie, trandafir și vanilie. Totuși, doamna asta cu nasul fin ne bagă, la urmă, în ceață: „Chanel 5” are vreo 80 de ingrediente, în vreme ce ”Moscova roșie” are doar 50. Deși miros la fel...