Cezar STRATON

Infidelitate.Cum tratau rușii infidelitatea conjugală înainte de timpul lui Petru cel Mare? Care a fost poziția lor cu privire la avorturi? Și cât de liberă era viața sexuală a unei femei în acel moment? Una dintre cele mai crude condamnări la moarte din țaratul rus de înainte de Petru cel Mare a fost aplicată femeilor care și-au ucis copiii. Din cele mai vechi timpuri, rușii au căutat să reducă sau să elimine posibilitatea de a naște copii nelegitimi. Biserica Ortodoxă a implementat astfel diferite interdicții și sancțiuni pentru ”aventurile” extraconjugale. Aceasta nu înseamnă, desigur, că rușii din epoca medievală nu au făcut sex în afara căsătoriei sau chiar înainte de căsătorie. În sursele istorice nu există prea multe mărturii despre viața sexuală a rușilor înainte de secolul al XVIII-lea, în principal pentru că Biserica Ortodoxă considera acest tip de informație ca fiind obscenă. Preoții auzeau o mulțime de lucruri în spovedanii, dar evident că nu le-au înregistrat, nu le-au scris. Prin urmare, istoricii ruși – mai ales după un veac de ateism comunist – au o muncă grea de făcut. Iată o ”scrisoare de iubire”, descoperită, recent: „Cum îmi arde inima, la fel și trupul meu, și sufletul meu se consumă pentru tine, pentru trupul tău și privirea ta!” O femeie necunoscută din secolul al XIV-lea a scris aceasta, într-o scrisoare de dragoste privată. În secolul al XVII-lea, în literatura populară apăruseră, deci, descrieri timide ale dorinței sexuale. Istoricul Natalia Pușkareva citează ”Romanul celor șapte înțelepți”, un ciclu de povești (i)morale, de origine ebraică, care a apărut în Rusia într-o adaptare din limba poloneză, în secolul al XVII-lea: „O draga mea, fă ce vrei, de cine ți-e tot rușine? (...) Și atunci, ea și-a descoperit sânii și mi i-a arătat, spunând: <Vezi, privește-i... și iubește-mă, sorbește-mi cu totul frumosul corp!>” Natalia Pușkareva scrie că există o mulțime de informații despre cazurile de penitență aplicate femeilor ”păcătoase”. Cu toate acestea, utilizarea contraceptivelor botanice a fost, de asemenea, condamnată. Documentele din 1656 arată că pentru contracepție Biserica a prescris șapte ani de pocăință și post - la fel ca și pentru avortul unui copil. În ceea ce privește sexul, în mod normal, acesta era permis numai în căsătorie și numai în anumite zile. Sexul a fost „interzis” în timpul a patru posturi ortodoxe: 50 de zile primăvara, 8 până la 42 de zile vara, 13 în august și aproximativ 40 iarna. În plus, relațiile sexuale erau interzise miercurea, vinerea, sâmbăta și duminica, precum și în timpul sărbătorilor religioase. Drept urmare, au rămas abia 50 de zile pe an pentru a face sex. Este evident că aceste interdicții au fost încălcate mereu, în mod constant. În secolul al XVII-lea, și mai ales sub domnia foarte evlaviosului țar Alexis I (1629-1676), Biserica a interzis orice mențiune despre viața sexuală și a interzis toate formele de nuditate. Femeile nobile și-au petrecut viața în palatele lor, păzite de prejudecăți și reguli (Russia Beyond). P.S. Interdicții pe care doamnele rusoaice se pricepeau să le încalce, cu grație... Firesc.

Cuc. ”În Calendarul popular, Blagoveștenia, ziua echinocțiului de primăvară, este sinonimă cu Ziua Cucului. Se spune că acum se dezleagă limba păsărilor și începe să cânte cucul. Dintre toate păsările care înfruntă rigorile iernii specifice climatului nostru temperat-continental, sau care poposesc aici pentru vărat, cucul ocupă în tradițiile populare un loc cu totul privilegiat. Nu există altă pasăre (poate, totuși, cu excepția ciocârliei – n.a.) căreia poporul nostru să-i fi dedicat atâtea legende, povestiri, cântece și proverbe. Cucul nu este o pasăre cântătoare și nici măcar nu ne încântă prin coloritul penelor sale. Fiind o pasăre mică, aportul ei la distrugerea insectelor este neglijabil. Își depune ouăle prin cuiburile altor păsări, iar puii săi, mai robuști, își răstoarnă din cuib frații vitregi, pentru a profita de un surplus de hrană și a se dezvolta mai rapid. Cucul nu-și face cuib, nu-și clocește ouăle și nu-și hrănește puii. Fiind simbolul primăverii, al timpului frumos și al dragostei pătimașe, poporul îi iartă totul. În povestiri populare de o rară frumusețe, cucul apare antropomorfizat: argat, slugă, tâlhar, haiduc, părinte, soț, amant, șef etc... În unele povestiri, cucul este o pasăre miraculoasă, cu pene de aur, metal prețios și strălucitor simbolizând Soarele. Aflând de infidelitatea soției, pornește în altă lume, spunându-i acesteia să-l caute și să-l strige între Blagoveștenie și Sânziene. Recunoscându-și greșelile, soția îl caută în fiecare an între 25 martie și 24 iunie, zburând din creangă în creangă și strigând: Cucu, Cucu! Cu siguranță că această pasăre ar fi rămas necunoscută în folclorul românesc, dacă prin comportamentul său, începutul și sfârșitul cântecului la date fixe, nu ar marca succesiunea a două fenomene astronomice: echinocțiul de primăvară (la Blagoveștenie) și solstițiul de vară (la Sânziene sau Sânpetru). Cucul prevestește prin cântecul său nu numai venirea primăverii, ci și norocul omului pe acel an. Primul cântec al cucului era întâmpinat de țărani prin cuvinte care implorau avuția, fericirea, sănătatea, norocul: „Mulți ani buni cu sănătate / Și noroc să am la toate, / Să fii oricând voios / fericit și bucuros!”. Oamenii aveau grijă să nu iasă din casă înainte de a mânca ceva, ca să nu-i spurce cucul și să le meargă rău tot anul. La auzul primului cântec al cucului, toți doreau să fie veseli, curat îmbrăcați, bine hrăniți și cu bani în buzunar, ca să aibă noroc tot anul. În credința populară cucul este și o pasăre prezicătoare. Supremul ei simbol este scurgerea neîntreruptă a timpului și repetarea anuală a scenariului din ciclul vieții: nașterea (primul cântec al cucului) și moartea (ultimul cântat). El are tainice legături cu viața omului: locul de unde se aude prima dată cântecul (în spate, în față, în stânga, în dreapta) sau unde este așezat (pe o ramură uscată, pe o movilă, pe o grămadă de gunoi), aproape sau departe de casă, repetabilitatea cântecului etc. reprezintă semne bune sau rele pentru om: noroc, sănătate... sau boală, moarte, căsătorie. Tot în legătură cu păsările, dacă vedeai în ziua de Buna Vestire barza în zbor se credea că vei fi sănătos și ușor, iar dacă era așezată pe pământ, vei fi obosit și bolnav tot anul. Dacă un om vede mai multe berze în această zi, va face multe care cu porumb, iar cei care văd o singură barză vor rămâne singuri sau necăsătoriți în anul respectiv. Toate acestea sunt datini și credințe moștenite din bătrâni, adevărate acte de identitate ale etnicității noastre, care uneori umplu goluri ce nu pot fi suplinite de sute de documentele scrise.” (Claudia Balaș)

P.S. Excelent acest ”excurs” în simbolistica multiplă, asociată acestei păsări – cucul – de către tradițiile noastre. Mai ales că – citez - ”el nu este o pasăre cântătoare și nici măcar nu ne încântă prin coloritul penelor sale.” Atunci, de ce cucul? Care este, evident, prin biologia lui, doar un impostor, un șmecher, un uzurpator de cuiburi piratate... E o întrebare pentru mine... Și aș îndrăzni să ”speculez” nițel, pe ideea că românii au invidiat, dar și admirat mereu pe cei care ”se descurcă”... precum cucul... Fără obligații, doar cu drepturi... Mutadis-mutandis... cam toți politicienii noștri de după 1990... au fost... niște cuci... (egoiști și eficienți pentru ei, doar).