Cezar STRATON

Dilemă(esențială). ”să te lași de fumat”, ”de băut” etc. Îmi pun și vă pun această întrebare: oare provocarea asta pusă nouă, omenirii, de parșivul, invizibilul Covid-19 ne va ajuta să fim mai solidari, mai generoși, mai atenți cu semenul aflat mai în necaz, în nevoie decât noi!? Ori, dimpotrivă... ne va face și mai egoiști, mai individualiști, mai închiși în ”bârlogurile” care ne sunt casele, familiile...? După salvatoarele paradigme ”valahe” – explicabile, chiar scuzabile, după veacuri de ”supraviețuire” cu umilință... ba sub turci, austrieci, ruși, sovietici etc. Adică: ”scapă cine poate”, ”capul plecat sabia nu-l taie”, ”mi-e mai aproape cămașa decât haina” și altele asemenea...Știu că dilema mea e pur retorică... Nu prea cred că noi, românii, am putea învăța ceva din lecția Covid, mă refer la nivelul individual... Dar... dă Doamne să mă înșel! Sănătate!

Noapte. În carnetele sale, Leonardo da Vinci și-a notat, alături de numeroase schițe, studii, informații, și unele anecdote spuse prietenilor. Iată una dintre ele: Un pictor ucenic, care avea niște copii foarte urâți, fiind întrebat cum e cu putință că el, care a pictat tablouri atât de frumoase, are astfel de copii urâți, a răspuns sec: “Tablourile le-am pictat ziua, în timp ce pe copii i-am făcut noaptea!”

Adam.Mark Twain spunea: – Îl invidiez pe Adam, pentru că atunci când spunea o vorbă de duh ştia că n-a mai spus-o nimeni înaintea lui! (și nici nu era nimeni să i-o comenteze – n.a.).

Cartofi.Scriitorul german Detlev von Liliencron i-a spus unuia care-şi dădea veşnic aere cu strămoşii lui: – Dumneavoastră îmi amintiţi de cartofi! –  Cum aşa? Nu înţeleg… – Şi la cartofi partea cea mai bună se află sub pământ!

”Opere”. Pablo Picasso se afla la Paris când oraşul a fost ocupat de trupele naziste. Ofiţerii germani îl vizitau des, iar el îi primea destul de rece. La plecare le dădea cadou o reproducere a renumitei lucrări care înfăţişa distrugerea oraşului spaniol Guernica de către piloţii germani. Pictorul rostea doar un sigur cuvânt: “souvenir”. – E opera dumneavoastră? l-a întrebat unul dintre ofiţerii nemți. – Oh, nu, l-a lămurit Picasso, e opera dumneavoastră!

Umbrele.Omul politic englez Neville Chamberlain nu se despărţea niciodată de umbrela sa. Într-o zi, însă, o uită acasă. Când coborî din trenul care-l ducea la Londra, fu cât pe ce să ia umbrela unui călător. Necunoscându-l, acesta l-a apostrofat tăios. Chamberlain îşi ceru scuze şi, pentru a evita repetarea unui asemenea incident, cumpără în ziua aceea… trei umbrele. Pe când se întorcea cu trenul spre casă, nimeri din nou în acelaşi compartiment cu călătorul de dimineaţă. Văzând umbrelele, acesta spuse: – Văd că azi ţi-a mers bine! Ai făcut ciubuc... Eterna diferență dintre omul de rând... și omul politic...

Mustață.La scurtă vreme după ce îşi lăsase mustaţă, Sir Winston Churchill a fost invitat la un dineu. – Domnule, i s-a adresat o doamnă care stătea lângă el, ţin să te anunţ că nu-mi pasă cât negru sub unghie nici de politică şi nici de mustaţa dumitale. – Fiţi fără nici o grijă, doamnă, i-a răspuns Churchill, n-aveţi nici o şansă să ajungeţi vreodată în contact nici cu una, nici cu cealaltă!

Dumnezeu.Voltaire a fost întrebat în ce relaţii se află cu Dumnezeu. Filozoful şi-a formulat răspunsul astfel: – Ne salutăm, dar nu stăm de vorbă!

Oglindă.Una din cele mai galante declaraţii de dragoste este aceea pe care ducele de Villa Mediona a făcut-o reginei Elisabeta. Aceasta i-a cerut să-i trimită portretul iubitei lui. Ducele i-a trimis… o oglindă!

Sex.Ce înțelege o blondă prin ”sex protejat”? Să se încuie ușa mașinii în care și-o pune...

Paternitate.Care-i culmea paternității? Să-ți recunoști copilul... de la o poștă.

Antivaccin. Ăștia au dreptate, dușmanii vaccinării: dovada? Toți cei care au fost vaccinați de variolă în 1876 sunt morți!

Vechituri. Maria: - Ioane, te-ai bolânzât!? La rabla ta de ”Dacie”, îți iei cauciucuri și jenți noi? – Mărie... nu te supăra... dar eu nu comentez atunci când tu îți cumperi sutiene!

Paradoxuri.Iosif Stalin și Adolf Hitler – cei mai mari criminali în masă ai secolului XX – au fost nominalizați la Premiul Nobel pentru pace: Hitler în 1939, iar Stalin de două ori: în 1945 și în 1948! Incredibil... dar real! Multe dintre restaurantele bucureştene fuseseră rebotezate: „Capşa” devenise „Bucureşti”, de pildă. „Athenée Palace” îşi păstrase însă hramul şi-l păstrase şi pe Petrică Johnson, barmanul de culoare de pe vremuri. „Hai la atenepalace, unde nouă mult ne place!” La Capşa (tot aşa îi zicea lumea) şi la Athenée Palace venea noua elită intelectuală fidelă regimului aflată la loc de cinste între privilegiaţi. În cele două braserii mai puteau fi văzuţi şi scriitori interbelici, străini de grațiile noului regim, precum poetul Ion Barbu sau Păstorel Teodoreanu. Acesta din urmă, puţin grizat, într-o seară, ieşind de la Athenée Palace, a scos o bancnotă de 5 lei vrând să i-o dea portarului – credea el – galonat şi plin de fireturi, cu rugămintea: „Adu-mi, te rog, un taxi.” Poetul îl confundase pe portar cu un amiral venit la o recepţie. Indignat, acesta şi-a declinat identitatea, ameninţându-l cu arestarea pe poet. „Atunci, adu-mi un vapor”, a răspuns Păstorel… În apropiere de „Athenée Palace”, pe locul actualului Hotel „Bucureşti”, într-un imobil prăbuşit la cutremurul din 1977, îşi continua existenţa, la parter şi la primul etaj, Cofetăria „Nestor”, rebotezată „Republica”. La etaj, cofetăria avea aspectul unei braserii elegante. O frecventau domni de pe vremuri, cu părul alb sau grizonat, îmbrăcaţi pedant, unii arborând batista la buzunarul de la piept al hainei. Aici se serveau café-frapé şi Mazagrin cu pai lipit de sticla brumată a sondei, bere germană, vermut italian, coniac indigen, citron pressé şi oranjadă. Specialităţile de cofetărie erau pregătite după reţete vechi, adesea de către aceiaşi oameni din epoca anterioară instaurării comunismului. Se serveau la “Nestor” profiterol, tort şi merengue-glacé, îngheţată simplă ori asortată cu frişcă şi langue de chat”, Coupe-Jacques, Krantz, Joffre, Parfait Maréchal, prăjituri Bibescu, cărora ulterior li s-a spus Tosca, picromigdale, alune de pădure pudrate fin cu sare, cafea turcească şi cafea-filtru. La parter, pe lângă bomboanele cu vişine trase în ciocolată şi fructele confiate, se vindeau fondante. O braserie cu scaune înalte împrejurul barului fusese deschisă la parterul unui bloc interbelic de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu (noul nume) care se învecina cu Biserica Boteanu. Întrucât veneau studenţi de culoare, nu puţini în Bucureştiul epocii, i s-a spus „Katanga”, porecla substituindu-i numele. În apropiere de „Katanga”, pitit în gangul de lângă magazinul „Unic”, era faimosul băruleţ „La Chinezu”, loc frecventat de sportivii de performanţă care, după ce luau masa la cantina CNEFS, situată pe la colţul bulevardului Magheru cu strada Dem. I. Dobrescu, veneau să bea o cafea şi să mai stea la taclale.