Cezar STRATON

Scriitor(tânăr). ”Vedeți, tinerii scriitori trebuie să se lovească de noi, cu noi, la începuturi. Alte condiții, alt sistem social-politic. Ei au şi şansa şi datoria de a schimba ceva. În vechiul regim, intelectualul avea un privilegiu. Nu era vorba de favoruri. Puterea încerca să-i linguşească, să-i confişte de partea sa. Era o soluție pentru unii. Dacă făceau opoziție, deveneau cunoscuți, simpatizați de concetățeni, căpătau stima lor. Alt fel de privilegii. Cultura a jucat totdeauna un rol subversiv. Scriitorilor tineri le va fi greu, căci un scriitor adevărat nu face compromisuri. Din scris nu se poate azi trăi. Unii vor face rabat la morală sau la calitatea scrisului. Intervine şi un alt aspect: literatura de consum. Literatura care să placă momentului. Romanele polițiste vor avea trecere în continuare. Aşadar, cei care vor vrea să scrie literatură adevărată vor avea un drum greu. Vor fi nevoiți să renunțe la altele, chiar....din traiul zilnic.” (Octavian Paler).

Timp.” Între percepția timpului specifică țăranului român arhaic și percepția noastră a timpului există o esențială deosebire de calitate, de structură și de sens. Pentru strămoșii noștri timpul era dictat, condus de anotimpuri, de regulile legate de muncile câmpului... de posturile religioase. De asta, probabil, pentru țăranul arhaic, ”a trăi în lume” înseamnă – după lingvistul Gh. Colțun – a fi, a trăi în timp, dar a fi, totodată, conștient că ești un trecător prin timp...Citez din inegalabilul Ernest Bernea (”Cadre ale gândirii populare românești”, București, 1985): ”Faci o haină și se trece. Faci o casă...și se trece. Toate se trec, chiar dacă faci o împărăție... și ea se trece. Începe o zi, și se trece, apoi o lună, un an, trec și ele, cum trec toate: ăsta e Timpul!”

Masa moldovenilor.1.Ca nănași: “Dragii noștri, din puținu’ care-l avem vă dăm și vouă: din partea nănașilor 5000 de euro, un holodilnik Indezit, o vacanță la Turcia ș’ v’o zăși sote di livadă!”. 2. Când se întorc în august de la zarabotkă: “Dacă vrei să’ mă crez’,:wăi cumătru’, am pus kapikă la kapikă, de la gura copchilulu’ am luat ș-am adunat, cu chiu cu vai, de un BMW- au semiorka și două apartamente în novostroikă la Ciocana.” 3. Și la masa de Paști: “Poftim la masă, dragilor, nu prea ne-am gătit, da’ de-amu’ credeț’ și voi din ce este!..” “Ce este” înseamnă, de obicei, toate felurile de mâncăruri din carne, inventate din neolitic până în prezent, plus cighiri. Pe fiecare a treia farfurie stă cârnaț, de toate culorile, felurile și formele. De el toți îs sătui, dar el oricum stă — ca socialiștii în parlament. Și pentru că asta e puțin, gospodinele moldovence păstrează mereu un as în mânecă: seliodka afumată! “Cumătru, ia ajiunje și niște învârtită cu verdeață, că n-am prea avut când să coc, am dov’dit numa zăci feliuri de plăcinte, trii feliuri de ‘nvârtită, un huliard de hulubași și o păscuță”. “Ooof da’ di răcituri nici nu v-aț’ atins, ori îi cam așa ceva... tăioasă pasărea? Am ținut-o la fiert doar tri’șopt de ore, d’ap dacă n-am avut deloc timp să mă gătesc... Doamne, da’ și ni-i di rușinee!..” Între carne, răcituri, șubă, murături și legume poți găsi toate felurile de sălături cu maioneză inventate până acum de omenire: olivie, rusească, mimoza, limba soacrei, capra-n grădină, de crabi...De crabi, Carl!? Unde se mai poate întâlni crabul, seliodka și oaia, dacă nu pe masa moldoveanului, de Paști? Crabii au tot atâta legătură cu masa de Paști, cât are masca partidului lui Dodon cu politica. Cu o masă moldovenească “modestă” de Paști, poți hrăni întregul Parlament European la ședințele plenare, și încă mai rămâne de un cofibreak. Și asta este doar o masă! Dar ce moldovean stă de Paști doar la o masă? După ce te-ai ghiftuit cu carne, ouă, pască, pește și maioneză la 9 dimineața, începe sărbătoarea adevărată: mersul în ospeție. Dacă ai măcar cât de cât oleac’ de stimă, trebuie să intri neapărat pe la părinți, bunei, nănași, fini, cumetri, frați/surori...neapărat și la vecini! Și peste tot sunt aceleași mese: maioneză, carne, pește, ouă și pască. Plus cighiri! La sfârșitul zilei de Paști, nu mai știi care nasture să apuci să-l mai deschei ca să răsufli un pic mai ușor... ai desfăcut până și nasturii de la mâneci și ai dezlegat șireturile, dar oricum ai senzația că decolezi în cosmos, iaca-iaca. Și când crezi că ți-ai împlinit datoria și poți pleca, gospodina își cere scuze că mai mult n-are cu ce te primi, dar a copt în grabă, la 3 noaptea, un tort mic, de vreo zece kile, cu cremă de smântână și nuci. Burta e plină până la refuz, dar nimeni nu-și permite păcatul de a refuza gazda în ziua de Sfintele Paști, de asta ticsești tortul în esofag, în gât și-n cavitatea bucală. Cu toți nasturii descheiați, mergi în grabă spre ușă, sperând să te lase acasă. Doar îi îmbrățișezi, pe toți, pentru că gura n-o poți deschide — acolo stă tortul, te măiestrești să încalți pantofii fără mâini — că dacă te apleci it’s gonna blow, iar când deschizi ușa, auzi: “Oof, da n-aț’ mâncat nimica, poate să vă pun ceva la pachet, cu voi?”