Cezar STRATON

Motto. Viermi.Doi viermi se întâlnesc în interiorul unui măr (ecologic!? desigur): - Salut, prietene, nu știusem că de vreo trei luni suntem vecini!

Bețișoare.Greta Thunberg – activistă de mediu suedeză care încearcă să oprească defrișările, i-a somat pe chinezi să renunțe la modul tradițional de a mânca cu bețișoare, pentru că distrug arborii! Chinezii au invitat-o pe Greta Thumberg să se întoarcă la școală pentru a învăța că bețișoarele sunt fabricate pe bază de bambus, care este o iarbă, nu copac. Chinezii au contrat-o pe Greta: să nu se mai șteargă la fund cu hârtie de toaletă, pentru că aceasta provine chiar din lemn, deci i-au sugerat să folosească bețișoarele…Crap. – Şi zici că ai prins un crap de peste 11 kilograme, fără exagerare? – Fără. – Şi cu exagerare? – Nu ştiu, că nu l-am cântărit… Exces. Așa cum corect a explicat profesorul Ovidiu Ionescu, prodecanul Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere din cadrul Universității Transilvania Brașov, nici interzicerea totală, nici excesul cinegetic – ci doar selecția și vânătoarea controlată, pentru păstrarea efectivelor optime în raport cu biotopul respectiv – nu sunt benefice. Cu secole în urmă – și, desigur, din alte rațiuni (decât cele ecologice), motive pe care azi le-am numi ”sociale” - însuși Domnitorul Cantemir sesizează că ”excesul” de vânători domnești ar putea dăuna grav stabilității politice a țării... Prin invidiile create între subalterni (e exact ca azi, prieteni!) - adică pe mine de ce nu m-o fi chemat Domnul la ultima vânătoare!? – dar și pentru a mulțumi sutele de supuși chemați ca gonaci, Cantemir - care, clar, nu era un fan al vânătorii, cum nici eu, subsemnatul, nu sunt - a instituit o plată... un ”bacșiș” pentru bieții gonaci, și a lăsat pielea/blana animalelor necomestibile exclusiv ”pălmașilor”. Frumos exemplu iluminist, de plată—cât de cât! - a anonimilor servitori! Precauție. Nu este o idee bună să aveți o operație chirurgicală în ziua de naștere a chirurgului. Un studiu interesant, ce a cuprins un milion de proceduri chirurgicale și peste 40.000 de chirurgi din SUA arată că mortalitatea și complicațiile post-operatorii sunt mai mari pentru operațiile din ziua de naștere a chirurgului. De ce? Sms-uri de felicitări, telefoane, emailuri, planuri pentru seară.... toate sunt surse de distragere a atenției. Înainte să aveți o operație, întrebați-vă chirurgul în ce dată este născut. Bere. În secolul XVII, Anglia era cea mai mare producătoare de bere din lume. Curții imperiale a Rusiei (și, în special, Împărătesei Ecaterina a II-a, 1729-1796), îi cam plăcea berea (neagră) engleză, astfel încât comanda multe butoaie conținând băutura de hamei. Dar, din pricina tangajului corăbiilor, multe butoaie ”explodau”, pe traseul maritim. Ca urmare, producătorii englezi au crescut conținutul de alcool al produsului și au micșorat volumul poloboacelor cu bere pentru Rusia! Astfel se explică faptul că berea ”rusească” – vezi, azi, marca ”Baltika” – este cu câteva grade alcoolice deasupra berii europene! P.S. O explicație ar putea fi și preferința rușilor pentru băuturi tari (vodcă). (Culmea, povestea asta am extras-o de pe un site oficial de prezentare a Rusiei). Capre negre. ”În felul acesta e de înţeles că pe la începutul veacului XIX capra neagră era vânată aproape exclusiv de românii ţărani, locuitori în comunele dela poalele munţilor stâncoşi. În anul 1844 se face amintire despre un vânător ţăran român, din Zărneşti, Ion Gherniţă, numit „cel mai vestit vânător al ţinutului", care a împuşcat pe Piatra Craiului mai bine de 120 capre negre în cursul carierei sale de vânător. Gherniţă era vestit şi ca vânător de fiare mari, întrucât a împuşcat 27 urşi, peste 70 mistreţi şi un râs. Mitropolitul din Blaj, Alexandru Şterca Şuluţiu, care în tinereţele lui a fost un excelent vânător, descrie în anul 1870 pe un pădurar din Bran. Acesta era „o apariţie imposantă, de sigur unul dintre cei mai buni vânători de munte ai Ardealului. împuşcând numeroşi cocoşi de munte, căprioare, cerbi, lupi, mistreţi, urşi şi capre negre, pe coastele Bucegilor. Era de necrezut siguranţa şi îndrăzneala, cu care acest vânător şi după ce a ajuns vârsta de 80 de ani, urca şi cobora cele mai primejdioase locuri ale munţilor”. Sunt amintiţi vânători excelenţi pe la începutul veacului XIX şi unii locuitori ţărani români din Cârţişoara, dela poalele Munţilor Făgăraşului. Aceştia urmăreau urşii şi căprioarele prin anii 30, 40 ai veacului trecut, întovărăşindu-se cu Nemţii dela fabricele de sticlă („glăjăriile") din acea regiune . Toţi aceşti vânători de munte, alăturea de vestiţii vânători de urşi ai provinciei noastre, erau reprezentanţi tipici ai lumei vânătoreşti străvechi ardeleneşti. Cu neîntrecutele lor calităţi — curaj bărbătesc, lipsă de pretenţiuni, resistenţă — ei erau nu numai vânători de prim rang, dar erau oameni întregi, plini de putere, de voinţă şi de realizare, de încredere în sine, capabili de cele mai dificile prestaţiuni.” (Ing. Otto Witting, revista ”Carpații” nr. 5, 1941). Lostrița. ” Fiindcă lostriţa are într'adevăr nevoie de ocrotire. Bistriţa e singura apă din ţara noastră în care ea trăieşte. Sălbătecia cu care câteva bestii o nimicesc, combinată cu neputinţa în care e Statul de a organiza şi menţine o pază serioasă, mă umplu de temeri cu privire la conservarea speciei. Astăzi, după şase ani dela legiuirea pescuitului în apele de munte, Statul, prevenit în repeţite rânduri, prin rapoarte care au înfăţişat adevărata situaţie, asistă cu braţe îmbrobodite în forme administrative la dinamitarea şi pustiirea nemiloasă a Bistriţei. Pleava satelor, 2 - 3 indivizi de fiecare comună, trăieşte din peşte de furat, pe care-1 duce cu sacul la oraş spre vânzare. Şi aceşti 40—50 de bandiţi se pricep de minune să arate că opreliştea pescuitului lipseşte pe locuitorii băştinaşi de un aliment preţios, atunci când adevărul e că nici unul dintr'o mie de săteni nu se îndeletniceşte cu pescuitul. (...)Ani vor trece şi apele tumultoase ale Bistriţei vor curge la vale, brăzdând tot mai adânc albia ei de piatră. Ecourile furtunii demente care însângerează si pustieşte lumea se vor fi stins de mult, dar pe valea minunată vor dăinui încă poveşti din bătrâni despre un peşte mare şi viteaz, cu nume lostriţa, care se va fi prăpădit nebăgat în seamă, pe vremea frământărilor din mijlocul veacului XX-lea. ” (Al. I. Brătescu – Voinești, ”Lostrția”, 1941)