Cezar STRATON

 Negru(Natalia). Căsătoria Nataliei Negru cu D. Anghel s-a dovedit a fi un infern, ambii fiind geloşi şi cu temperamente puternice ce nu acceptau manifestările celuilalt. Aşa cum remarca S. Puşcariu, viaţa celor doi oscila între „vorbe crude”, „bătăi”, scandaluri de neimaginat şi „orgii”. Aşa cum nu i-a fost credincioasă primului soţ, Şt. O. Iosif, la fel nici în cazul lui D. Anghel, transformându-l pe acesta din urmă într-o adevărată fiară, turbat de gelozie, neurastenic, capabil să-şi închidă soţia în casă zile de-a rândul, determinându-l finalmente la sinucidere. Iar după moartea acestuia, fără prea multe remuşcări a trăit câţiva ani cu V. Gh. Morţun, pentru ca în perioada interbelică să se recăsătorească cu G. Savin, profesor la facultatea de teologie.

Similitudini.”Pentru mai multe informații despre contextul istoric  (al ciudatei ”prietenii” germano-sovietică din anii 1939-1940 – n.a.), merită să ne întoarcem către cartea fascinantă scrisă de Julia Boyd „Călători în Al Treilea Reich”. Această carte este neobișnuită prin faptul de a discuta similitudinile extraordinare dintre comunism și național-socialism. Autoarea îl citează pe Denis de Rougemont, un scriitor și teoretician cultural elvețian creștin. De Rougemont a crezut la început că regimul lui Hitler era de dreapta. Dar în decursul unei șederi la Frankfurt, în calitate de profesor, a început să se îndoiască de această idee. „Ceea ce l-a pus pe gânduri era faptul că oamenii care se aflau de regulă la dreapta – avocați, doctori, industriași și alții – erau tocmai aceia care se opuneau cel mai puternic național-socialismului. Departe de a fi o stavilă împotriva comunismului, se plângeau ei, era de fapt comunism sub acoperire”. De Rougemont își amintește: „Ei scoteau în evidență că doar muncitorii și țăranii au beneficiat de reformele naziștilor, în timp ce valorile acestor clase sociale erau distruse sistematic prin metode necinstite. Erau taxați disproporționat, viața lor de familie a fost distrusă iremediabil, autoritatea parentală subminată, religia emasculată și educația eliminată.” Soția unui avocat i se plângea: „în fiecare seară cei doi copii îmi sunt luați de către Partid”. Această experiență nu era deloc diferită de ceea ce se întâmpla în același timp copiilor de părinți sovietici.” (Peter Hitchens).

Eugenie.”Sterilizarea obligatorie a celor presupuși incapabili mental a fost introdusă în Germania la puține luni după ce naziștii au ajuns la putere. Dar mai multe țări iluminate și libere – incluzând Canada, Suedia, Elveția și SUA – au permis această practică în diverse forme, și în anumite cazuri continuă să o facă până în zilele noastre. Era o temă progresistă, îmbrățișată de progresistul progresiștilor, H.G. Wells. Marie Stopes, marea predicatoare a contracepției din Marea Britanie interbelică era, de asemenea – ca mulți progresiști din acele vremuri – o eugenistă ardentă. În 1935 a participat la Congresul pentru Știința Populației desfășurat în Berlinul nazist. În august 1939, chiar i-a trimis lui Hitler un volum din lamentabilele sale poeme, acompaniat de o scrisoare zaharoasă despre iubire. Dar toate aceste lucruri au fost date uitării și a rămas doar o admirație crescândă, pentru că Marie Stopes a susținut ceea ce se numesc astăzi „drepturi reproductive”. Marie Stopes International, o organizație puternică și înfloritoare, încă îi poartă numele în timp ce susține și apără acele „drepturi reproductive”. (Peter Hichens).

Revoluții.”Afost remarcat adeseori că revoluțiile care proclamă libertatea sfârșesc în tiranie. Este ceea ce a prezis Edmund Burke în „Reflecții asupra Revoluției din Franța” (1790). Este mesajul central din „Ferma animalelor” (1945) de George Orwell. „Toate revoluțiile moderne au sfârșit printr-o întărire a puterii statului”, comenta Albert Camus în „Omul revoltat” (1951). „1789 îl aduce pe Napoleon. 1848 pe Napoleon al III-lea, 1917 pe Stalin, tulburările din Italia anilor 20 pe Mussolini, Republica de la Weimar pe Hitler”. Drumul spre iad este pavat cu bune intenții. Aceasta se întâmplă pentru că revoluțiile sunt motivate de dorința de putere, iar odată ce puterea este gustată, apetitul pentru ea nu poate fi niciodată satisfăcut. Mișcările care încep cu vise de eliberare sfârșesc în agresivitate și în urmărirea răzbunării. Din acest punct de vedere putem observa cu înfiorare cum lupta pentru eliberarea sexuală a comunității LGBT a deprins tendințe iliberale (…)” (Patrick West).

Timp.”Alexis Carrel, în cartea sa clasică „L’Homme, cet inconnu” („Omul, acest necunoscut”) a analizat diferența dintre timpul cronologic (timpul solar măsurat de cronometre și calendare), care este fix și exterior omului, și timpul interior care diferă de la individ la individ, și în fiecare individ de la vârstă la alta. De pildă, în copilăria timpurie, un an are o durată aproape nesfârșită, deoarece este încărcat de evenimente fiziologice (creșterea) și de evenimente psihologice (absorbția neîntreruptă de informații și impresii noi). Pe măsură ce omul îmbătrânește aceste stimulări devin mai rare – Evelyn Waugh, plângându-se de greutatea crescândă de a inventa noi subiecte pentru romanele sale spunea: „nimic din ce se întâmplă după 40 de ani nu mai lasă vreo urmă” – și produc o accelerare a timpului care zburdă prin acest gol care se cască. La vârsta de 79 de ani, Tolstoi observa în jurnalul său că doar copiii și bătrânii trăiesc o viață adevărată, primii nefiind sub iluzia timpului, iar ultimii scăpând în cele din urmă de ea. Într-adevăr, la sfârșitul vieților noastre suntem precum acel spălător de geamuri care cade de la etajul 100 al unui zgârie nori: viteza căderii accelerează necontenit; și, până să lovească pavajul, el rămâne suspendat într-un gol etern.” (Simon Leys).