Cezar STRATON

Salvare.Un banc pseudo-vânătoresc, discutabil, știu... dar delicios, din ”vremurile apuse”. După nostalgia și preferința fiecărui cititor, cele 3 naționalități ”vânate” de canibalii cu wi-fi... pot fi reprezentate de către liderii politici ai vremii (evident, unul, desigur că cel ”deștept”, era... Ceaușescu!). Vasăzică: un englez, un american și un român, rătăciți în junglă, sunt prinși de canibali. Tam-tam-uri, dansuri ritualice în jurul lor... mă rog, tot ritualul aferent.  Șeful tribului – ca să vezi la ce nivel a ajuns azi globalizarea, social-media etc.! – îl recunoaște personal pe englez, un roșcovan cu care fusese, în junețe, coleg la... Cambridge! Fac o paranteză: salut ambiția șefului canibalilor de a nu-și abandona tradițiile, obiceiurile moștenite! Parc-ar fi Ștefan Bănică, Sofia și Grigore Leșe într-un singur trup... Enfin. Șeful glăsuiește: - Singurul lucru pe care – trec peste faptul că 90% dintre politicienii români ar fi sărit peste particula inutilă pentru ei... ”pe”, scriind ”singurul lucru care” – pot să-l fac pentru voi, zise șeful, e să cer să vă exprimați, fiecare, o dorință. Dacă eu nu o să pot să v-o satisfac în câteva zile, scăpați. Începe englezul: - Vreau ediția legată în piele verde a operelor lui Shakespeare, din 1687! Peste câteva zile, i se aduce ediția cerută, apoi este tăiat și băgat în cazan. Americanul: - Vreau un Ford bleu, cu picățele, precum cel al lui Elvis. Același final. Românul: - Vreau să vorbesc, să-mi apăr viața și drepturile mele, în fața secretarului vostru de partid! Șeful: - N-avem! Ești liber. Românul (încă prudent, diplomat): - Păi, dacă n-aveți, cine dracu v-a învățat să-i tot ”fierbeți” pe oameni, înainte de a-i mânca...!?

Cincinat.Un text prea puțin cunoscut al marelui epigramist. Și chiar îmi place mult ”replica”, scrisă cu peniță fină, a scriitorului, artistului, vs puternicului zilei. E super: Cincinat, în cupeu de tren spre Sinaia, cu marele șef politic Take Ionescu și cu o domnișoară... (ok, o fi fost, fătuca, o nepoată, o colaboratoare, nu musai.. .o amantă). Dar mai bine citez din Cincinat: ”În tren spre Sinaia, dl Take Ionescu mă întreabă dacă i-am scris ceva grațioasei d-șoare care-l însoțea! Răspunzându-i eu negativ, el m-a rugat imperativ să-i improvizez, pe loc, 4 versuri. Imediat! Iată-le: ”Dacă ți-aș face-o epigramă / Tu ai citi-o orișicui... / Deci, hai să-ți fac, doar eu, duduie / Ceva, să nu spui nimănui!” P.S. Fain.

Revelion.Parastasul anual al timpului nostru, mort.

Femei.Femeile nu înțeleg că noi le putem iubi, numai... la plural. (T. Mușatescu)

Vârste.”La 60 de ani, când vezi o femeie goală, prima dată ți-e frică să nu răcească!” (Tudor Mușatescu)

Vânători.Primele ființe umane, cu un stil de viață nomad, au introdus carnea în dieta lor acum aproximativ 3 milioane de ani. Se hrăneau în primul rând cu corpurile animalelor proaspăt moarte și cu plante ori cu insecte. Apoi încep să caute prada și să implementeze tehnici de vânătoare folosind arme și stratageme rudimentare. Agricultura apare în neolitic și creșterea animalelor retrogradează vânătoarea, în fundal. Pe de o parte, vânătoarea devine o practică defensivă, menită să protejeze culturile populațiilor agricole de animalele devastatoare. Pe de altă parte, vânătoarea – ca o necesitate de supraviețuire -  rămâne și până astăzi în rândul anumitor grupuri etnice din sudul Africii, în Thailanda sau în Indonezia, ori Amazonia, ca una esențială pentru supraviețuirea tribului.

Diavol. Îmi amintesc de o ”urare” a regretatului nostru prieten, coregraful, - noi îl ”alintam”, la o vodcă, cu titlul de ”dl academician” - că el chiar era distins cu titlul de ”academician al culturii populare” - mă refer la dl Aurelian Ciornei. Care avea acest salut, pentru prieteni: ”Pupa-te-ar dracul cel alb!”. Deci există și un drăcușor bun, prietenos. Opus celui consacrat, ca fiind prin definiție dracul cel clasic, cel negru!? PS Nu mai adaug că acuma, ca să fim corecți politic... Nu avem voie să spunem că dracul e negru! E de altă culoare! Ca să vezi ce premoniție (corect) politică, de fapt, a avut nenea Aurică Ciornei, cu diavolul lui... alb! RIP, nene Aurel!

Virginitate.”Nici în mediul rural morala tradițională nu era atât de puternică, după cum demonstrează cercetările conduse de Dimitrie Gusti în satul Cornova din Basarabia, în 1931. O țărancă de 26 de ani din localitate le-a povestit sociologilor de la București cum se desfășurau relațiile dintre tineri: ”Trăiesc fetele, cam tăte cu flăcăi de pe aici, că dacă n-or avea ibovnic, cum să se mărite? ... Apoi merg ibovnicii la ele acasă; știu și părinții, că dacă n-or știe apoi cum să trăiască ei?... Părinții știu că fata trăiește cu flăcăul și nu zic nimic, dacă se potrivesc, la toamnă se ia, da când flăcăul lasă fata cu copchil, atunci o bat. Flăcăii merg la fete acasă, sa fetele nu merg la flăcăi... Satul când știe, apoi le spune să se ieie, și toamna, când ajung, fac nunta”. Relațiile sexuale dintre tineri nu conduceau de fiecare dată la căsătorie. Imaginea idilică despre mediul rural, consolidată în perioada interbelică, nu este plauzibilă. De multe ori problema căsătoriei era soluționată pragmatic, în funcție de zestrea fetei. Scriitoarea Henriette Yvonne Stahl, sora sociologului Henri H. Stahl, povestește într-un roman cu multe elemente autobiografice (”Voica”, din 1920) o scenă care ilustrează cum era tratat faptul că mireasa nu era fată mare, în lumea satului: ”-Domnișoară, nu e fată mare mireasa. - De unde știi? - Știe tot satu’. Da’ tot o ia ăstălaltu, că i-a mai dat tat-su o vacă peste ce se învoise. Așa, ca să se șteargă rușinea. - Câți ani are? E urâtă? - Optsprezece și nu e urâtă, bat-o pustia. - Și unde e băiatul acela? De ce n-a luat-o el? - E la armată. Dar tot n-o lua, nici când se libera, căci e cel mai cu stare din sat... și frumos...” Textul arată că virginitatea viitoarei mirese nu mai era o obligație nici măcar în lumea rurală, ci mai degrabă o aspirație. Și în cazul în care tradiția era încălcată, fata putea să se mărite, dacă tatăl suplimenta zestrea.” (historia.ro)