Cezar STRATON

Motto. ”Dresaj. Soția încearcă să dreseze, în curtea casei, câinele de vânătoare al soțului ei, un vânător pasionat. Soțul (ironic,”superior”): - Draga mea, nu cred că tu îmi vei putea dresa prepelicarul! Doar eu știu. Soția: - Fii cuminte, și cu tine mi-a luat 2-3 ani, după nuntă...”

Urși.” Sunt ocoale - spune prof. dr. Ovidiu Ionescu - în care oamenii nu mai vor să meargă în pădure de frică. Pentru că i-au alergat urșii pe toți, i-au rănit pe unii, i-au băgat în spital. Sunt acum ursoaicele cu pui mici, e plină pădurea de urși. Dacă nu dau drumul la vânătoare, nu văd soluția. Să știți că lumea își face dreptate singură. Dacă mie îmi vine în casă un urs, n-o să accept asta, o să fac ceva să nu mai vină. Sunt multe soluții. În România există antigel pe piață. Acum, la crâșmă în Harghita și Covasna se discută despre cum pot să scape de urși. Aici am ajuns. O să-i otrăvească și o să dispară urșii. În Albania au spus gata, oprim pentru trei ani vânătoarea și au dispărut toate speciile în această perioadă. Toata lumea otrăvea. Ar fi foarte grav să ajungem și noi aici.” Satrap. ” Fiindcă nu poate fi bagatelizat, de pildă, faptul că, la sfârşit de secol XX, într-o ţară europeană pretins democrată, „rezervaţiile speciale”, la care s-au adăugat ulterior şi limitrofele „zone de protecţie” sau „zone tampon”, au ajuns să ocupe un sfert din suprafaţa totală a pădurilor şi să concentreze o treime din efectivele de vânat, exclusiv la dispoziţia şefului statului, N. Ceaușescu. Plebei plătitoare de biruri îi erau destinate, cu cinism declarat, ciorile şi câinii hoinari din afara „cordonului sanitar” păzit cu străşnicie. În schimb, nesăţiosul şi mereu nemulţumitul satrap trăgea mii de cartuşe pe an, înroşind ţevile teribilului său arsenal: „7 arme cu ţevi lise, toate de calibrul 12, dintre care două «Purdey», una «Holland & Holland», două arme suedeze, o semiautomată «Remington» şi o semiautomată «Beretta». Cu glonţ, avea tot 7 arme, de diverse mărci şi calibre, astfel: 3 «Holland & Holland» calibrul 375 dublu express, o carabină «Mauser» cal. 243 Winchester, o carabină «Mauser» cal. 300 Weatherby Magnum, o carabină «Mauser» cal. 300 Holland & Holland Magnum şi o semiautomată cal. 375, fabricată în România după modelul «Holland & Holland». Toate armele cu ţevi ghintuite aveau montate lunete germane, marca «Zeiss-D», cu mărimi reglabile. În afara armelor de mai sus, Ceauşescu mai avea încă 35 de arme, de diferite tipuri şi calibre, cu ţevi lise, mixte, carabine sau dublu express-uri, unicate, de fabricaţie specială a unor firme de prestigiu mondial din Italia, Germania, Anglia, Suedia, dar şi din fosta Uniune Sovietică, Yugoslavia sau Cehoslovacia. (…) Oare unde or fi ele acum ? Pe mâna cui au ajuns ?”. (G. Cheroiu, ”Istoria literarurii cinegetice române”, 2020). Patimă. Lucrarea lui N. N. Herjeu, ”Farmecul vânătoarei”, 1912, este prima culegere de scrieri cu subiect vânătoresc din literatura română. Cele 180 de pagini ale volumului cuprind douăzeci şi cinci de titluri semnate de cincisprezece autori români şi unul american (Theodore Roosevelt), căruia îi este şi dedicată cartea: ”Hommage A.S.E. Theodore Roosevelt – son admirateur, N.N. Herjeu” . Culegerea se încheie cu o istorioară nesemnată, ce ilustrează, în registrul umoristic al pildelor populare, condiţia vânătorului subjugat de pasiunea sa, în detrimentul vieţii de familie: „Într-o seară, după obicei, mergem la han unde găsim nevestele aşteptându-ne; în timpul când ne luam aperitivele, ele începură a ne cicăli că venim târziu, că batem câmpii fără folos şi multe altele. Moş Serafim îşi sorbea litra mai la o parte şi asculta, când se adresează nouă: «Să vă spun şi eu una, boerilor. Cică era un român, avea vite, cai, nevastă şi tot restul; seara încăleca pe cal, lua pe ceilalţi din urmă şi se ducea la păscut, el se învelea în suman şi se culca, iar vitele păşteau toată nopticica; la ziuă aduna vitele şi pleca acasă de-şi vedea de treabă. Se întâmplă că moare românul; o vecină s-a dus să-l vadă şi bagă de seamă că muerea lui nu-şi bocea bărbatul./- Da bine soro, cum de nu-ţi boceşti bărbatul ?/ - Ce soro? Ce să-l bocesc? Să-l bocească caii şi vitele, că cu ele dormea toată nopticica, nu cu mine./ Aşa şi cu d-voastră, boerilor, puşca o să vă bocească” . (Gabriel Cheroiu). Amor (păsăresc). În savuroasa sa ”Călăuză a vânătorului” (1899 ) G. Caruzzy ne descrie ”amorul păsăresc”: ”cucul „este foarte sângeros, mănâncă paseri mici şi ouăle lor; (...) cucii masculi sunt adevăraţi Don Juani şi când sunt săturaţi de-o femelă, o părăsesc; este citat un autor german convins de faptul că această pasăre vorbeşte nemţeşte, de vreme ce „strigă tot de-a-una: «cuc-cuc» care va să zică în limba germană: uită-te! (…) Când se apropie de casele altora puindu-se în locul lor, strigă «cuc-cuc» adică, uită-te că am studiat şi eu faimoasa teorie a comuniştilor care atacă dreptul proprietăţei, zicând că averea unui este proprietatea tuturor, după această teorie, casa pitulicei este proprietatea legitimă  a cucului”; vrabia, acest „mic hoţ care ne fură din casă felurimi de lucruri, „este o pasăre d’o natură foarte fierbinte, mai cu seamă în punctul amorului. Chiar dacă zeci de ori şi mai bine poate să se sacrifice pe altarul amorului şi nu se simte nici de cum ostenit (…). Un lucru curios este că dama vrabie se pare că simte mai puţină plăcere în aceste petreceri interesante, de cât cavalerul ei. Din aceasta poate să provie că damele vrăbii sunt totd’auna mai raţionabile de cât cavalerul şi urmează macsima filosofică care zice: «ceia ce este prea mult, nu e sănătos». După cum se poate lesne constata, pensionarul Carussy găseşte în „amorul secselor” diferitelor sălbăticiuni un prilej de intensă desfătare intelectuală.