Cezar STRATON

Scriam în articolul precedent despre nevoia de a „inventa”, de a îmbogăți și colora oferta turistică a Bucovinei, dincolo de afinată, mititei, tochitură. Constantin Butnariu – „Turism Life” – caută, încearcă, propune noutăți. Ca dovadă, voi prelua și dezvolta aici, din frumoasa revistă, un text interesant, stabilind - în fine!? - “adevărul despre chipul lui Ștefan cel Mare”. Statuia ecvestră a lui Ștefan, amplasată în fața Palatului Culturii din Iași, a fost modelată de sculptorul francez Emanuel Frémiet și a fost inaugurată la data de 5 iunie 1883. Dosarul de documentare pus la dispoziția artistului a utilizat cea mai răspândită imagine, cea realizată de Gheorghe Asachi în anul 1822. De fapt, era o litografie fantezistă, executată la sfârșitul sec. XVIII, după o copie de pe tabloul votiv al bisericii de la Bădeuți. Statuia în bronz realizată de Frémiet după litografia lui Asachi se baza, deci, pe surse istorice apocrife: cel amintit, din scena votivă de la Bădeuți, restaurat total greșit, mural, din imaginație, de pictorul cernăuțean Constantin Lecca. Interesant și chiar – atenție! - extrem de actual: în 1881, când statuia era gata, Episcopul Melchisedec, cu ocazia unei călătorii făcute în 1881 în Bucovina ocupată de austrieci, descoperă, la Mitropolia din Cernăuți, Tetraevanghelul de la Humor. Cel care are, la fila 266, verso, miniatura voievodului, reprezentat în calitate de donator al Tetraevanghelului. Acesta este primul – dacă nu cumva și singurul? - manuscris ce conține adevăratul portret. Pictat, cu fața rotundă, fără barbă, numai cu mustață, tânăr, total diferit de imaginea popularizată masiv, anterior. Tetraevanghelul a fost caligrafiat în anul 1473, la porunca lui Ștefan cel Mare pentru mănăstirea Humor. Din pictură lipsește, inexplicabil, soția domnitorului. Ambițiosul Melchisedec a informat Academia că-l însărcinase pe pictorul Epaminonda Bucevschi să reproducă câteva facsimile, împreună cu portretul lui Ștefan din manuscrisul amintit. S-a cerut să se ajungă repede la o înțelegere, pentru a-l informa pe Frémiet, care se apropia de sfârșitul lucrării, căci modificarea figurii voievodului ridica – vai, iată eterna provocare românească! – prețul lucrării comandate francezului cu încă 12. 000 lei. Și atunci a început – ca și cum ar fi azi – scandalul! În ședințele Academiei, B. P. Hașdeu a fost un adversar al opiniei lui Melchisedec, susținând că portretul din Tetraevanghel e de fapt portretul lui Petru Rareș, nu al lui Ștefan. În fine, la ședința Academiei din 24 ianuarie 1882 a participat și pictorul Epaminonda Bucevschi, care a prezentat toate copiile făcute de el, după tablourile votive din bisericile lui Ștefan cel Mare din Bucovina. Astfel s-a putut constata că în tablourile votive de la Voroneț, Sf. Ilie și Pătrăuți, Ștefan a fost pictat fără barbă! Tot în cadrul acestei ședințe, Grigore Tocilescu a adus epitrahilul, fost al mănăstirii Dobrovăț, pe care sunt brodate chipurile lui Ștefan cel Mare și al ultimei sale soții, prea juna Maria Voichița. Bombă: chipul domnului de pe epitrahil este asemănător cu portretul din Tetraevanghel: e și acesta tot fără barbă! Tot acum – iată un fair-play azi uitat! - pictorul Bucevschi a recunoscut că portretul lui Ștefan din biserica de la Bădeuți fusese repictat, în timp…și că – mai mult! - chiar el făcuse, pentru bani, copia „falsului”. Pe care i-o trimisese, ca fiind o copie după original, lui B.P. Hașdeu, …din motive pecuniare, avea el să recunoască, spășit.

Astfel că s-a admis, fără nicio obiecție academică, faptul că Ștefan cel Mare nu avea, totuși, barbă! Și că chipul voievodului din Tetraevanghelul de la Humor este cel adevărat.

Propunându-i-se, în compensație, pictorului Bucevschi realizarea unui album care să cuprindă toate portretele domnului. O fi realizat ori ba pictorul numit comanda – bine plătită, evident, de Academie!? Greu de spus, albumul acela ar fi, azi, oricum, o comoară iconografică! Discuțiile din ședințele Academiei și din presa timpului nu au mai putut duce însă la modificarea chipului statuii lui Ștefan. Deși Frèmiet a fost informat din vreme de această descoperire, el a cerut, inflexibil, pentru modificarea chipului bărbos al statuii, „cei 12.000 de lei” suplimentari, pentru „bărbierirea bărbii” voievodului. Sumă pe care „comitetul statuii” nu o avea. Astfel, presați și de timp - deja inaugurarea statuii fusese amânată cu un an - comanditarii ieșeni au fost nevoiți să accepte statuia cu chipul unui Ștefan cel Mare bărbos. Așa se scrie istoria… artei! Și a bărbilor, pe de altă parte…

(2015) (Din cartea ”Basarabia și Bucovina” (2 volume), ediția a II-a, în curs de apariție)