Cezar STRATON

Atracția expoziției deschise recent la Paris, ce cuprinde imagini istorice, este varianta reală, netrucată a celebrei fotografii a soldatului ce înalță drapelul sovietic în Berlinul tocmai cucerit de Armata Roșie: militarul poartă-cum altfel?-ceasuri la ambele mâini.● Emblematic pentru acest norod amorf, de câmpie care și-a bazat, de trei secole încoace, existența pe război, oprimare și jaf. Că a fost condusă de țari, de secretari de partid ori de „democrați” manevrați de oligarhii hidrocarburilor, hoarda slavă de șerbi ori proletari a străbătut istoria ținând în mână sabia și nu plugul, trecând bezmetică, în tropăit de cizme „în sus și-n jos prin lume/ca zăcând (cazacând), ca fără turme”.

● Dacă Germania postbelică a fost în mod repetat silită să-și toarne cenușă în cap pentru un Holocaust ce i se reproșează mai nou și României (unica țară aliată lui Hitler ce nu a trimis oameni în lagărele morții), nimeni nu a cerut și probabil nu va cere socoteală Rusiei pentru că a exterminat în lagăre și pușcării mai mulți oameni - ruși și de alte nații – decât războiul, că a mutilat vreme de jumătate de veac destinul a jumătate din Europa și a multor seminții  înghițite de U.R.S.S. și rusificate forțat prin distrugerea elitelor și exploatare colonialistă.● Ca și în cazul marii trădări americano-engleze din 1945, „lumea civilizată” tace mâlc în fața mojiciei mujicului căruia îi cântă conducta și urlă să-i dansăm din buric.● În vreme ce Voronin - vorba Dinescului –  a deflorat podul de flori de la Prut și violează după bunul său plac plăpânda democrație din raionul cu pretenție de țară, Ivan s-a suit pe divan și la recentul summit U.E. din Siberia, pârând România că ar fi organizat tulburările de la Chișinău și că nu recunoaște independența Moldovei (deși am fost primul stat care a făcut-o, încă din 27 august 1991).● Tare mă tem că niciodată Kremlinul – care i-a spus cinic gingașei Europe că nu exclude o nouă criză a gazelor, de vreme ce „cel care plătește dă garanțiile”– nu va putea construi și respecta un parteneriat cu lumea democratică.

● Tot mai frecventele accese de furie ce îl cuprind, după căderea zidului Berlinului, pe cățelul flămând prins cu rața-n gură îmi evocă parafraza păunesciană la „Doina” lui Eminescu: „Hoțule, ce s-a-ntâmplat? /–Am pierdut un cal furat/ Astăzi fără el mi-e greu/ Parcă devenise-al meu...”● Și asta nu e totul: prin mimetism bulbac – precum odinioară tătarii îi însoțeau pe turci în expedițiile de jaf – ne sar simultan la beregată și ucrainienii, care definesc România ca țară inamică.● De ce, îi întreb pe acești vecini lipsiți de memorie, de istorie națională?● Poate pentru că România a semnat cu Ucraina un tratat umilitor pentru noi, fără pretenții teritoriale și care îi abandonează pe românii de acolo unei feroce deznaționalizări?●  Pentru că Bucureștiul a fost cel mai activ avocat al Kievului pe lângă N.A.T.O.?● Ori pentru că am trecut sub tăcere cazul dovedit de spionaj militar?● Cât de vizionar a fost Ștefan cel Mare când le-a poruncit urmașilor să închine țara turcilor și nicidecum rușilor, deoarece păgânul e mai fair-play decât muscalul frate de credință!● La urmă, nu avem vină că slavul e născut și va muri sclav, că stirpea rusului e pe vecie bolnavă (P.Țuțea) de cancer mintal marxist-lenininst.● Marea Neagră ne e cel mai bun vecin, iată un adevăr axiomatic, mereu confirmat.● Dar o vină pentru asemenea nedrepte atacuri există. Ea aparține exclusiv bravilor noștri politicieni, incoerenței și lipsei de fermitate a politicii lor estice, oribilului carcalete în care se amestecă prudența excesivă cu trufia calicului ce se visează lider regional și cu obediența nesilită a vasalului.  (2009). (Din cartea ”Basarabia și Bucovina” (2 volume), ediția a II-a, în curs de apariție)