Cezar STRATON

Pe la mijlocul lui ianuarie (1991), Oficiul Județean pentru Patrimoniul Cultural Național Suceava primea din partea Ministerului Culturii solicitarea de a efectua identificarea bunurilor culturale de patrimoniu care au fost ridicate de armata și autoritățile sovietice în perioada 1944-1958 din instituții de stat și particulare și din locuințele aflate pe teritoriul județului. Adresa era semnată de domnul Radu Boroianu, secretar de stat, iar termenul acordat acestor investigații era 1 martie. Așa cum mi-a spus recent domnul Pavel Blaj, directorul Muzeului Bucovinei, cu toate că acest demers a fost făcut public, au ieșit la iveală, până în prezent, puține cazuri. Și asta nu din cauză că astfel de situații nu ar fi existat. Între timp, însă, mulți din martorii direcți au dispărut, iar ceilalți se întreabă, neîncrezători, la ce bun. Cei mai mulți, prudenți – înțelegând că istoria, substantiv feminin, este capricioasă și schimbătoare – preferă să tacă. Inițiativa domnului Boroianu are însă meritul de a fi readus în atenție misterioasa dispariție a unui întreg muzeu. Este vorba de muzeul orașului – și pe atunci județului – Rădăuți. Acest subiect, până mai ieri „tabu”, a provocat surpriză și emoție în rândul locuitorilor Bucovinei.

          Muzeul din Rădăuți, primul muzeu etnografic din Moldova, a fost înființat în anul 1934, prin donația făcută de învățătorii Samuil și Eugenia Ioneț. În anul 1944, când a început trista lui odisee, colecțiile sale numărau peste zece mii de obiecte expuse în două clădiri. La 1 iunie 1941, pentru a nu cădea în mâinile rușilor, care ocupau în urma notei ultimative Nordul Bucovinei, colecțiile au fost evacuate în județul Dâmbovița, de unde au revenit la Rădăuți în luna august a aceluiași an. La 8 aprilie 1944, în oraș a intrat unitatea nr. 0025 a Armatei Roșii. Din mai până în decembrie 1944, comandant al garnizoanei sovietice din oraș a fost căpitanul Serghei Vladimirovici Tisovschi. În luna mai ocupantul a dispus evacuarea populației civile din orașul și județul Rădăuți, localnicii revenind la casele lor în octombrie același an. În acest interval, în septembrie 1944, colecțiile muzeului, împachetate în lăzi, au fost încărcate în vagoane sovietice și transportate în URSS. De atunci, nu se mai știe nimic despre acest inestimabil tezaur de cultură și civilizație bucovineană.

          În fața dezastrului pe care l-a constatat la întoarcerea din evacuare, inimosul Samuil Ioneț, directorul muzeului, nu a dezarmat. A început să caute martori și probe, a făcut toate demersurile posibile pentru a da de urma a ceea ce era de fapt, opera și țelul vieții sale. Au fost audiați, în fața justiției, peste 20 de martori, au fost adresate nenumărate memorii diferitelor ministere, președintelui Consiliului de Miniștri, regelui Mihai, Comisiei Române pentru Aplicarea Armistițiului, mareșalului sovietic Malinovschi etc. A fost primit un singur răspuns, din partea Comisiei Române pentru Aplicarea Armistițiului, care afirma că nu există date referitoare la acest episod. Datele le-a pus la dispoziție, cu amănunte, Samuil Ioneț, care arăta, în una din numeroasele sale reveniri: „Tisovschi, comandantul garnizoanei, a dat ordin soldaților sovietici să scoată din muzeu lăzile cu colecții și să le depună pe peronul gării, predându-le apoi unui inginer specialist care conducea transporturile din Bucovina și Moldova”. În altă întâmpinare, acest admirabil patriot bucovinean spunea: „Sunt convins că reprezentanții Marii Republici Sovietice în Comisia Aliată de Control dispun de toate posibilitățile de a cerceta și afla locul unde se află astăzi colecțiile acestui muzeu și au puterea de a dispune readucerea lor îndărăt la Rădăuți”. „Colecțiile muzeului județean Rădăuți – adăuga Samuil Ioneț – au fost ridicate fără nici un drept, după armistițiu, și deci ele nu pot face parte din prăzile de război. Dacă însă Marea Republică Sovietică n-ar voi să ne întoarcă colecțiile, atunci să binevoiască a ne plăti o despăgubire de un miliard lei”. Toate aceste apeluri au răsunat însă în pustiu. „Marea Republică Sovietică” – pentru a păstra limbajul folosit – nu a binevoit să facă nici una, nici alta. Din datele pe care le deține actualul director al muzeului rădăuțean, dl. Dragoș Cusiac, rezultă că în timpul războiului au fost evacuate mai multe muzee – între care și o parte a celui de la Câmpulung Moldovenesc – colecțiile acestora fiind depozitate de-a valma, fără o evidență a provenienței lor. Apoi, lăzile au fost distribuite, la întâmplare, câtorva muzee din partea vestică a fostei Uniuni Sovietice. Deocamdată, destinația colecțiilor rădăuțene și câmpulungene poate fi  doar bănuită. Nu ne rămâne decât să sperăm că autoritățile din Ucraina și Republica Moldova vor accepta să contribuie la elucidarea acestei enigme. (1991).

Din cartea ”Basarabia și Bucovina” (2 volume), ediția a II-a, în curs de apariție