Cezar STRATON

Motto. Ghicitoare. Ce intră tare și uscat, și iese umed și foarte moale... aproape irecuperabil!? Un biscuit în ceaiul unei contese englezoaice în vârstă.

Român.Românul care călătoreşte în Occident s-a uimit de aspectele superficiale, dar n-a intrat în substanţa lucrurilor şi n-a căutat să le imite. Oraşul (şi satul, n.n.) românesc există ca o abstracţiune administrativă, nu în spiritul de cetate. Cetatea e bizuită pe comunitate, adică pe un colectivism moderat care se cheamă spirit civic. Zidurile au căzut de mult în jurul oraşelor din Occident, dar spiritul de cetate a rămas. Parizianul locuieşte întâi în Paris, apoi în cartier şi într-un mod cu totul superficial în apartament. Oraşul este locuit realmente, iar locuinţele sunt simple cuiburi de noapte. De aceea nimeni nu fură scaune, bănci, statui, dar ţine să le folosească. În România oraşele (şi satele, n.n.) sunt nişte tabere în care fiecare aduce casa lui proprie... Bisericile, neavând scaune şi bănci, nu vor fi niciodată un refugiu. De unde dezinteresul total pentru viaţa cetăţii şi individualismul. Ce­tatea (la noi, n.a.) nu are un palat comunal. Palatul ar trebui să fie un monument colectiv. Poate în jurul lui ar fi prispe de piatră pe care am putea sta, poate ar reprezenta un monument capabil să ne liniştească spiritul şi să ne dea mulţumirea de a fi locuitori ai cetăţii...Când autoritatea însăşi plănuieşte acest monument, sare cetăţeanul: „Tichie de mărgăritar! Ce ne trebuie nouă, oameni săraci, primărie!?!”. Fireşte, el are cortul lui de ziduri, cu pivniţă şi bucătărie, şi asta îi ajunge. Cetăţeanul român te cheamă la el acasă să-ţi arate mândru „gospodăria”, adică produsele lui alimentare. Când a tras vin din pivniţă străinului, el crede că l-a dat gata. (G. Călinescu, ”Sentimentul cetății”).

Pârjoale(bucovinene?). Cum se făceau pârjoalele bucovinene acum 150 de ani, adică pe la văleat 1880? „Astăzi, cu pioasă amintire se aduce în faţa domniilor voastre numele înțeleptului evreu Cilibi Moise, ce îşi avea taraba pe Podul Calicilor, lângă Tribunalul cel Mare, în faţa bisericii Bălaşei. Fără mirare, iubea un fel de mâncare numit <pârjoale din Bucovina>, feliu de saţiu care cerea timp de lucru şi grijă fără greş. Din Piaţa Bibescu, vis-a-vis de Tribunalul Mare cumpăra 1 kg de carne de porc împănată, adecă fleică, 1 kg de pulpă de vită, 8 ouă, 4 cepe albe nevătămate, o căpăţână de usturoi vânjoasă, 3 legături de mărar, 3 legături de pătrunjel, 400 ml ulei de floarea-soarelui, 300 grame pesmet, o jumătate pâine albă şi 300 ml lapte. Dar cazul cel mai interesant era atunci când le pregătea tocând încet, răbdător, carnea, ceapa şi usturoiul, amestecându-le agale cu sarea şi piperiul. Pătrunjelul şi mărarul fărâmițate la satâr mici cât boaba de coriandru erau împestriţate cu 5 ouă bătute bine, cu pâinea înmuiată în lapte şi stoarsă, toate se corceau cu primul aluat. Potolit stătea pe scaun şi forma pârjoalele în mâini, le dădea întâi prin făină, după aceea în ou şi la sfârşit în pesmetul zgrumţuros, prăjindu-le blând, îngăduitor cu soarta sa şi cu cei zece copii şi nepoţi ai săi. Pentru deşteptăciunea lui i s-a spus Cilibiul, şi noi astăzi îi ştim numele Cilibi Moise; nu ştim când s-a născut şi nu ştim când a murit, dar îi ştim faptele şi zicerile duse de suflul colectiv al oraşului, din gură în gură, până la urechile domniilor voastre. (Kera Caliţa)

Banchet(regal). În epoca, poate, cea mai frumoasă a țării, cea a României Mari (1918-1939), s-a mâncat frumos la noi, ba chiar cu subțirime boerească și rafinament regal. Fie că era vorba de un dejun frugal cu delicatese luate din galantarele băcăniei de lux a lui Dragomir Niculescu, fie că obrazele subțiri erau invitate la un banchet în toată regula, eticheta culinară tindea să se situeze la cel mai înalt nivel. Pe 15 octombrie 1922, Regele Ferdinand şi Regina Maria au fost încoronaţi la Alba Iulia, ca Suverani ai României Mari. Evenimentul a fost unul fastuos şi la el au participat, potrivit istoricilor, aproximativ 80.000 de suflete. Chiar în prima zi a ceremoniilor, Regele şi Regina au oferit un dineu regal, care a fost servit invitaţilor în Sala Unirii din Cetate. Aproximativ 400 de invitați au participat la masă. (Şi oamenii simpli, veniţi din toate provinciile româneşti, au fost poftiţi la o masă populară, cu friptură la proţap, fiind pregătite peste 30.000 de porţii de mâncare.) Meniul amănunțit al dejunului încoronării îl ştim şi astăzi, fiind păstrat în arhive. Masa a început cu caviar şi „oeufs brouillés forestiere“, adică ouă fierte și asezonate cu ciuperci de pădure sotate în unt, şuncă tăiată fin şi pătrunjel. A continuat cu „esturgeon du Danube a la parissiene“, adică morun gătit în stil franţuzesc, file de vită în stil Dauphine şi sos remoulade. Au urmat un aspic de foie gras (din ficat de raţă) decorat „en belle-vue“ şi o salată de sezon. La desert, s-au servit parfait de praline, trufe de ciocolată, gofre, bomboane, fructe şi cafea. Masa de inspiraţie franţuzească a fost stropită numai cu licori româneşti: vin de Drăgăşani, vin de Dealu Mare din 1907, spumant Capşa Brut şi spumant Rhein Extra, făcută în pivnițele supraterane de la Azuga. Doar coniacurile au făcut excepţie, fiind aduse Cointreau şi Martell. Meniul a fost pregătit cu migală de Casa Capşa şi avizat de Generalul Berthelot…