Cezar STRATON

Motto. Pe planetă sunt crescuți peste 50 de miliarde de pui vii (7 pui pentru un om). În cursul vieții, un occidental obișnuit consumă 1200 de pui.

Drob de miel(Dămuc). Măruntaiele de miel se spală sub un jet de apă rece. Într-un ceaun călim o ceapă tocată mărunt în 5/6 linguri de untdelemn, apoi adăugăm plămânii tăiați în bucăți mici, rinichii tăiați în jumătăți, o linguriță cu sare, condimente (piper, ienibahar). Se prăjesc toate la foc mic, acoperite, până când scade apa care o lasă. După ce s-au răcit, se dau prin mașina de tocat, împreună cu ficatul crud și franzela muiată în apă rece și bine stoarsă. La această tocătură se adaugă 3-4 ouă crude, smântână, câteva frunze de ceapă verde tăiate în felii subțiri, mărar, pătrunjel, tarhon frunze tocate, apoi, se amestecă bine (aceeași compoziție ca la drob de miel în prapor). Într-o tavă îngustă, tapetată cu unt și făină, se așază compoziția de mai sus, iar din loc în loc se pun ouă fierte tari, se unge cu ou bătut spumă și apoi se dă la cuptorul bine încins 30 – 40 minute. Drobul se lasă să se răcească în tavă și se servește cu ceapă verde, ridichi, etc.

Pastramă de oaie.(Vânători Neamț) .Carnea de oaie se ține 2 zile într-un baiț format din: usturoi, piper, pătrunjel, leuștean, morcov, vin. Se întoarce din când în când. Se afumă la fum cald cu lemn de esență tare, fără coajă. La urmă se adaugă un lemn de prun sau cireș, pentru ca pastrama să aibă o culoare frumoasă.

Miel la ceaun de tuci(Măn. Agapia). Se iau 7-8 bucăți de carne crudă de miel, se spală bine, apoi se opăresc în apă fierbinte pentru ca mirosul de oaie să dispară. Se spală iar și se lasă 2-3 ore într-un vas cu apă și două pahare de oțet, apoi se spală iar, foarte bine. Încingem focul, se pune ceaunul cu grăsime la încălzit. Se presară carnea cu sare și se adaugă în ceaun. După ce se rumenește, se adaugă 1 pahar de vin alb, foi de dafin și la final piper. Se servește caldă. Tocăniță din carne de miel (Măn. Agapia). Carnea de miel se spală, se taie cubulețe de 3-4 cm. Se înăbușă în grăsime, după care se adaugă ceapă tăiată solzișori și usturoi tocat fin. După rumenirea cepei, se adaugă treptat 1\2 litri de apă caldă, bulion, pastă de ardei, sare și piper. Spre sfârșit se lasă cuptor 15 minute. De preferință se servește caldă cu mămăliguță.

Băbească.”În “Amintiri despre Eminescu” de Teodor V. Ștefanelli, în secvența “Eminescu și Serbarea de la Putna 1871”, pot fi citite și aceste rânduri: “A treia zi am fost invitați în beciul mânăstiresc, vechi ca și mânăstirea, ca să gustăm vinurile mânăstirii și să facem un mic dejun. Era și Eminescu de față. Își poate fiecare închipui cât de impresionați eram când ne văzurăm în pivnița aceasta sub niște bolți minunate și atât de bine conservate, ca și când ar fi fost nu de mult zidite. Am dejunat cu toții și egumenul mănăstirii, Arcadie Ciupercovici, ne-a dat să gustăm din toate butoaiele care erau acolo, până ce ne-am oprit la un minunat vin de Nicorești.” Acel grozav vin nu putea fi decât “Băbească neagră” sau, cum i se mai spunea, “Crăcană de Nicorești”. Mai este cunoscută și cu alte denumiri: Căldărușă, Rășchirată, Crăcănată sau, precum în Basarabia, Rară neagră. Cum spuneam și altădată, moldovenii legând cam tot ce este trainic și izbutit de Ștefan cel Mare sau de vremurile lui, nici “Băbeasca neagră” n-a scăpat de umbra faimosului Domnitor. O legendă povestește că, trecând prin podgoria Nicorești, Ștefan cel Mare ar fi cunoscut harurile acestui vin grație unei bătrâne, care i l-ar fi înmânat într-o bardacă dintre acelea ce aveau să se bucure de o nemăsurată fală pe vremea lui Eustatie Dabija, “Moș Istrate Voevod” din celebrul poem al lui Eminescu. Se prea poate și asta, cu toate că “părintelui Moldovei” - și nu numai lui - îi plăceau prin preajmă “vârstele” mai puțin coapte. Ceva în felul nemaipomenitului Păstorel Teodoreanu: “Sfrijită ca o Sfânta Vineri/Mi-a spus o babă: la români/ Băbeasca place mult la tineri,/ Pe când, Feteasca, la bătrâni”... (Mihai Ogrinji).

Junimiști.”Firi luminate și vesele, atinse în egală măsură de aripa geniului și de adierea boemei, junimiștii își continuau de fiecare dată reuniunile literare cu nesfârșite agape acasă la Maiorescu ori la Vasile Pogor. După aceea, se mutau la Bolta Rece, unde mâncau preparate tradiționale, sărmăluțe „ochioase” și plăcinte „poale’n brâu” și nu se sfiau să dea cep feluritelor butoiașe bine meșteșugite cu burțile pline de vin sau țuică, fiindcă – spuneau ei, și spusa a rămas până astăzi, ca vorbă de duh și comandament de viață – „mâncarea-i fudulie, iar băutura-i temelie”! Când aveau chef să-și arate „obrazele subțiri” înapoi în lumea bună și scorțoasă, se adunau la Hotelul Binder, unde se găseau cele mai fine băuturi din „dulcele târg al Ieșilor”, iar „alivancele” cu belșug de brânză frământată „țărănește” cu gălbenușuri și smântână erau înlocuite cu sofisticata prăjitură cu ciocolată și nuci „guguluf” (adecă Kugluf la mama ei prusiană) sau alte plăcinte și ștrudele din patiseria germană, vieneză sau pariziană. Alt loc frecventat de junimiști era Bolta Rece, preferata lui Eminescu și Creangă, o crâșmă adâncă, rece și cu mult vin roze. Cele mai cuminți serate aveau loc acasă la Titu Maiorescu, acolo unde se servea, englezește, tradiționalul ceai. Momentul cel mai așteptat de junimiști ca să petreacă era banchetul anual de aniversare al Societății.” (bucatarescu.ro)