Cezar STRATON

Motto. Patriotism. ”Ce altceva este patriotismul, decât amintirea duioasă a felurilor de mâncare din copilăria noastră?” (Lin Yutang)

Furculiță.” Vom asista, de-a lungul timpul – firesc – la o evoluție a modului de a lua masa (cel puțin în rândul stărilor sociale superioare). În secolul al XVI-lea, apare și furculița, la festin, dar ea este apanajul înaltei nobilimi și al curților regale. Făcută din metale prețioase (aur, argint) și împodobită, la început se aducea de acasă (căci nici măcar la curtea de la Paris nu erau atâtea furculițe câți oaspeți erau invitați la un prânz). Oricum, în lipsa furculiței, marea eleganță era de a mânca tot cu mâna, dar folosindu-te numai de trei degete (!). (Obicei – de fapt, o sclifoseală – practicat și azi de anumite ”cucoane” – n.a.) Înainte însă de apariția prețiosului instrument (pe atunci; căci azi e cât se poate de banal), în secolul al XVI-lea, banchetele erau, dacă nu elegante, atunci cu siguranță foarte bogate. Au ajuns până la noi informații despre o masă pe care comuna Parisului a dat-o în onoarea Caterinei de Medicis, în 1549. Simpla citare a meniului vă poate face o idee despre opulența acelui banchet: „30 de păuni, 66 de ciocârlii, 6 porci, 21 de lebede, 66 de curcani, 33 de iepuri de casă, 30 de căprioare, 99 de pui de găină, în oțet, 60 de găini, 90 de potârnichi, 20 de kilograme de sparanghel, 30 kg de mazăre, 10 kg de bob, 12 duzini de anghinare”. Unul dintre cronicarii vremii, vrând să sublinieze că masa a fost nu doar îmbelșugată, ci și gustoasă, notează: „reginei i-a plăcut atât de mult mâncarea, că era să crape”. Ehei, pe vremea aia, așa se măsura succesul unei mâncări!” (Simona Lazăr). Mămăligă. ”Țărănimea, în trecut, se hrănea aproape numai cu mămăligă, ajutată de plante condimentare extrem de puternice: ceapa și usturoiul și de oțet sau de lactate. Monofagia este frecvent întâlnită în alimentația țăranului sărac din secolele XVII, XVIII și chiar XIX, cu extensie chiar și în secolul al XX-lea. Mai jos am selectat – scrie documentat Cosmin Dragomir - o serie de texte aparținând călătorilor străini prin țările române. E drept că, la o analiză, să spunem, aproape exhaustivă, pâinea predomină în memoriile de călătorie, dar trebuie să ținem cont de faptul că mulți “turiști” au colindat îndeosebi centrele urbane ori că ei au fost hrăniți majoritar cu pâine, marcă a ospitalității autohtone. Cităm: ”Meiul le place românilor peste măsură și din care gătesc o mămăligă foarte bună negreșit după gustul lor, dar care pentru alții este de negustat”. “Hrana lor este tot atât de simplă, ca și îmbrăcămintea, mâncarea lor obișnuită constă, de cele mai multe ori, dintr-un fel de turtă din păsat de porumb, coaptă în spuză, pe care o numesc mălai, ceva carne, lapte, brânză, fasole și alte legume”. “Dar cum nici aici nu se putea căpăta deloc pâine, ne-am ospătat cu un fel nou de pâine moldovenească, numită pe limba lor mălai, care se face doar din făină de mei, fie fiartă sau coaptă fără drojdie în spuză sau în cuptor. Totuși, noi am plătit-o la început destul de scump și am mâncat-o ca și cum ar fi fost marțipan”. “Românii se nutresc mai ales cu grâne. Drept pâine le servește făina de mei amestecată cu apă și miere (!) și prăjită în spuză; pe aceasta o înlocuiește uneori mămăliga pe care o pregătesc terciuind încet făina de porumb în apă sărată clocotind și mestecând-o cu un bețigaș până ajunge potrivit de tare. Această mămăligă o mestecă apoi cu brânză”. “Țăranii din Basarabia și Moldova trăiesc de obicei cu un fel de mâncare zilnică numită de ei mămăligă, făcută din făină de porumb, pe care o prepară împreună cu unt, slănină sau lapte. Ei îmbunătățesc acest fel de mâncare, adăugând mici gogoloașe de mei bine fiert (păsat moldovenesc), și-l numesc atunci mălai”. “La cină am gustat mămăligă, făcută cu mălai și cu lapte; această hrană obișnuită a poporului seamănă cu polinta venețiană”. “Acest popor se hrănește cu porumb. Nu există cazuri să nu fie servită mămăligă la masa unui om de vază, a unui nobil sau dregător ori la trapeză ( așa cum la ruși se servește, ritualic, pâinea neagră”. “Îndată ce am ajuns în orașul Botoșani, ne-am lăsat de «mălaiul» cel înțepător și lipsit de gust”. “Rareori vei da de o masă la care să nu se servească, printre multe alte feluri de mâncare, și o mămăligă. Chiar la masa domnului, am mâncat în diferite rânduri acest fel favorit al românilor, cu ulei de nucă proaspăt și cu zahăr pisat; la mitropolit obișnuiau să o mestece mai des cu brânză și atunci se numește «mămăligă îmbrânzită»,,. “De asemenea felul de viață obișnuit al românilor este foarte sărăcăcios. Felurile lor de mâncare principale se numesc mămăliga, mălai și chisăliță. Acesta este așezat pe o masă, tăiat cu o sârmă subțire sau ață și fără altă pregătire, este mâncat cu cuțite și furculițe turcești, ceea ce înseamnă cu toate degetele. Nu se prezintă prost și arată chiar ispititoare ca și cea mai bună dintre prăjituri. Prima oară când am văzut-o am căpătat mare poftă s-o gust de îndată; am luat ceva din ea, dar n-am putut-o înghiți. Totuși mai târziu m-am obișnuit s-o mănânc. Chisălița este un aliment ceva mai bun. Ea este făcută din făină de grâu, peste care se toarnă ceva lapte. Aceasta se mănâncă numai duminica; carne se mănâncă numai la prilejuri deosebite,,. “Un sătean, care ne-a vândut ceva lapte, s-a arătat hotărât să-și împartă cu noi o bucată de mămăligă și, punând în mâinile noastre rămășițele bucatelor sale frugale, a adăugat cu o adevărată generozitate: «mai am câteva prune; trebuie să le luați și pe acelea.»”. “Am intrat în mica locuință. Am cerut de mâncare de la stăpân, oferindu-i bani, iar el mi-a pus în față cu bucurie o turtă de mălai și o bucată de caș moale”. „Făcea (gazda valahă) mămăligă de trei ori pe zi, o mesteca cu brațele ei puternice, apuca ceaunul abia luat de deasupra focului cu tălpile ei perfect adaptate și obișnuite cu toate asperitățile. (…). Mai întâi se pune apa în oala care atârnă deasupra focului sau e vatra din odaie, sau, dacă e vreme frumoasă, afară în curte, pe un trepied de lemn, și mălai. Apoi răstoarnă totul – fără sare, fără grăsime, fără lapte – pe o măsuță. (…) Este o mâncare foarte sănătoasă, chiar dacă străinilor li se pare fadă și fără nici un gust, dar prielnică pentru sănătate.”