Cezar STRATON

Alcool.Suntem pe locul cinci în Europa la consumul de alcool. Nu ne trebuie o regenerare spirituală, ci o regenerare a ficatului. (Jandre Drmic).

Bond(James Bond). De-a lungul filmelor din franciză, James Bond este un personaj destul de conservator cu alegerile culinare. Daca există un fel preferat de mâncare, acela este omleta cu bacon sau cârnați. Astfel, dacă vă bate gândul să țineți dieta celui mai celebru spion, iat-o: Micul-dejun. Bond începe ziua cu o rutină care include ziarul "The Times", două cești de cafea foarte tare, un ou fiert moale (3 minute și jumătate), pâine integrală prăjită, unt, gem de căpșune și miere. Un mic dejun tipic include cafea, pâine prăjită și ouă. Singura excepție a fost în Istanbul, în "Din Rusia, cu dragoste", unde Bond s-a delectat cu iaurt, smochine și cafea turcească. Prânz. Aici, în general, Bond alege crab sau potârniche friptă și bea șampanie. În Istanbul, de exemplu, Bond degustă sardine și își face de cap cu un Doner Kebab (cu carne de miel și multă ceapă), adică un fel de șaorma. Cina. De multe ori, Bond încheie ziua cu friptură de vițel și cartofi prăjiți sau cu vită cu salată de cartofi. În "Moonraker" (un clasic al francizei, din 1979), Bond ia cina în Londra la clubul Blades, unde consumă sparanghel cu sos olandez, cotlet de miel cu mazăre și cartofi noi și, la desert, o felie de ananas. Când se află în misiune, spionul alege cina și în funcție de cultura țării: languste în Franța, tagliatele în Italia, crab în Statele Unite. În "Diamante pentru totdeauna" Bond se află în New York și ia masa de seară la restaurantul 21 Club, unde se înfruptă cu caviar și cotlete cu sparanghel. În seara următoare își face de cap la Voisin cu două pahare de vodcă martini, ouă benedict și căpșune. Rămâne de văzut dacă dieta lui Bond se schimbă în vreun fel în cel mai recent film din franciză: Spectre. Tafelspitz. Mâncarea preferata a Împăratului Franz Josef era una destul de simplă. Pe limba noastră, Tafelspitz înseamnă "carne fiartă de vită" și, chiar dacă nu este o mâncare extravagantă, poate fi considerată o delicatesă, pentru că este făcută din carne foarte proaspătă, dintre baza cozii și pulpa vacii. Măcelarii noștri îi spun mai simplu: rasol. Există și o legendă care spune că Tafelspitz a fost inventat pentru faimosul hotel Meissl&Schadn din Viena, fiind deosebit de apreciat de cei cu rang mare în armata lui Franz Josef I. Hotelul a ars în timpul bombardamentelor din anul 1945. Pentru că cetățenii din capitala Austriei obișnuiau să imite obiceiurile culinare ale Împăratului, Tafelspitz a devenit rapid mâncarea cea mai populară din meniurile restaurantelor vremii. Istoricii mai spun că în acest tip de mâncare se adăuga și praf de aur, atunci când era comandat de Împărat. Praful de aur se amesteca în untul folosit în prepararea Tafelspitz. Totuși, în zilele noastre, Tafelspitz a devenit o mâncare destul de comună, echivalentul hamburgerului american, în Viena fiind servit chiar și într-un lanț de restaurante de tipul fast-food.

În continuare, câteva incursiuni culinar-etimologice, datorate remarcabilului lingvist slătinean Constantin Voinescu.

Rahat.Negustorii din Levant și Constantinopol, dar și Fanarioții, au adus în secolele XVII-XVIII, în Țările Române, la un loc cu nugaua, braga, baclavaua, și rahatul, vorbă asupra căreia DOOM2 ne atrage atenția că formele sale duble de plural, rahaturi și rahați, au noime diferite. Turcescul rahat lokum, produs încă de prin secolul al XV-lea din miere, melasă și făină, azi foarte popular în Balcani, în diversele sale variante moderne, cu fistic, migdale sau nuci, este rânduit, la masă, după cafeaua la ibric. Cuvântul și-a schimbat tâlcul într-o zicere neaoșă, când din el vrem să facem bici, de pildă, sau când, pentru a exprima zădărnicia unui lucru, îl facem praf. De aceea rahaturi e pluralul și pentru produsul de cofetărie, și pentru sensul de lucruri lipsite de importanță, în timp ce rahați înseamnă urmele insalubre de pe trotuare, ale câinilor plimbați în lesă de stăpâni nepăsători. Cu sensul său propriu îl întâlnim la Nicolae Gane: Mă duse în camera cu merinde unde ședeau grămădite pe polițe cutii cu rahat, șiraguri de smochine.

Must.E vremea strugurilor copți, a mustului (ce fierbe, vorba lui Goga), a mustăriilor, a pastramei sfârâind pe jărăgai și a amintirilor cu lăutari zicând din gură pe la mese: Să beau must de poamă coarnă... Dacă pentru struguri etimonul a rămas necunoscut, podgoria, care îi produce, vine din slavonul podugorije, iar via, mustul și vinul, din latineștile vinea, mustum și vinum. Precum și punerea în mișcare, spre gură, a paharului, bibere – a bea, sau mai pe românește – a trage la măsea. Nestând locului, mustul a mai îmbogățit vocabularul, prin derivare, cu verbul a musti și cu substantivul colectiv mustărie, după tipicul lapte – lăptărie. Teascul e slavon (tĕskŭ) și, bine înrudit cu el, crama e sârbească (krama). De tot balcanică e pastrama, contribuția grecilor și a turcilor fiind incontestabilă: pastramás, pastirma. Zice Demostene Botez: Și prin teascul ca un urs,/ Ridicat în două labe,/ Mustul rubiniu s-a scurs,/ Ca un sânge gros, din boabe.