Cezar STRATON

În 1960, apărea la celebra editură ”Collind and Harvill Press” din Londra, o carte care a făcut istorie în epocă, ”The Lost Footsteps” – ”Urme pierdute”, în care se povestesc în manieră „autobiografică”, dar foarte vie, senzațională, ca într-un roman de aventuri, faptele „extraordinare” ale unui luptător anticomunist român, Silviu Crăciunaș, scăpat doar cu câțiva ani mai înainte din ghearele temutei poliții politice din fosta Republică Populară Română. Cartea a fost imediat republicată în SUA, tradusă mai apoi în Franța, Elveția, Suedia, Finlanda, Danemarca, Norvegia, Spania și Olanda. Pentru apariția acestei cărți s-a zbătut marele exilat și om politic Ion Rațiu, cel care și-a adus și contribuția financiară neprețuită de a-l extrage pe acel pretins luptător din ”cleștele necruțător al Securității”. Spunea – ”naivul” Ion Rațiu -  în ”Jurnalul” său: „Țin foarte mult ca el să scrie cât mai mult. Să pătrundem în presă, în primul rând prin articole de actualitate, apoi prin studii pentru reviste și prin cărți” (Ion Rațiu, Jurnal, vol II, p. 232). Cartea a fost mai apoi tradusă în limba română și apărută la ”Editura Enciclopedică” în 2000 (reeditată imediat în 2003) și – inițial – s-a bucurat de aprecieri. Toate acestea – scrie, documentat, Geo Constantinescu, autor din ”demascarea” căruia voi cita în continuare - până când Marius Oprea publică un articol în revista Dosarele istoriei, nr. 4 (68), din 2002, în care dovedește că celebrul personaj a fost trimis în Occident de Serviciul Special de Informații (în 1950) iar în 1957 de temuta Securitate, Direcția I, Informații externe. Bineînțeles că articolul a stârnit ilaritate, foștii colaboratori ai lui Silviu Crăciunaș s-au arătat indignați la început nu de impostura personajului, ci de descoperirile istoricului. Sterjărel Olaru lămurește însă lucrurile în cartea sa ”Agentul nostru Victor”, apărută la Editura Polirom  recent, în 2018. Într-adevăr, Silviu Crăciunaș a fost trimis în Occident de către Servicii pentru a da informații despre activitățile diasporei românești! Cine a fost de fapt Silviu Crăciunaș? Născut în 1914 în Milurani, lângă Cluj, fecior de preot, absolvă cursurile Facultății de Drept din Cluj, în 1938, devine doctor în domeniu doi ani mai târziu și intră în Mișcarea Legionară. În 1940, devine comandant al Mișcării în județul Neamț. După 1944, se ocupă cu trecerea spre Occident a românilor care alegeau lumea liberă. În 1948, este prins de poliția politică total întâmplător, (în casa unde era găzduit de o femeie se ascunsese un fugar) închis mai apoi pentru câteva luni, unde devine informator de celulă. Acolo, le propune înscenarea fugii în Occident, pentru a pune pe tavă regimului torționar patrioții români din exil. În 1950, reușise deja să afle multe lucruri despre activitatea Comitetului Național Român din exil și luase legătura – ca ”refugiat” -  cu serviciul secret american. Comite însă imprudența să declare că din banii promiși de Serviciul Secret de Informații i-au lipsit 300 de dolari. Acest gest îi pricinuiește o nouă arestare, vreme de cinci ani, ca răzbunare. Acum cunoaște metodele de tortură pe care le-au cunoscut cei pe care el i-a trădat, fapte pe care le va prezenta într-adevăr în cartea pe care o va publica în Occident, odată cu cea de-a doua misiune (începută în 1957). După îndelungate stăruințe din partea lui Ion Rațiu și mai ales după repetate contribuții financiare dezinteresate, Silviu Crăciunaș ajunge în sfârșit la Londra, unde se amestecă în toate acțiunile organizațiilor românilor.  Care vor fi dezvăluite cu maximum de detalii Securității, mereu plusând în acapararea de stipendii și fonduri bănești din partea acesteia. Cât despre binefăcătorii săi din Occident, cu cât îl favorizau și-l acceptau pe lângă ei, cu atât mai mult îi încondeia în rapoartele din ce în ce mai voluminoase și din ce în ce mai goale de conținut. Cu banii din drepturile de autor ale cărții și din stipendiile generoase ale serviciului secret român, Silviu Crăciunaș s-a lansat în afaceri imobiliare profitabile, iar la solicitările tot mai dese ale Securității de a se întoarce în țară pentru a pune la punct noi planuri de acțiune răspunde cu eschive tot mai ”alunecoase”. Nu avea să se mai întoarcă în țara pe ai cărei torționari i-a servit cu mult sârg, dar teama lui era că va fi răpit de aceștia, cum fuseseră mulți patrioți dați pe mâinile lor de faimoasele lui rapoarte. Începuse să guste din elixirul bunăstării într-o țară liberă, iar fentele cu Securitatea începuseră să irite tot mai mult Bucureștiul. Ceea ce putea urma, cunoscuse pe propria-i piele ca simplu act de răzbunare al corifeilor SSI din 1950. Desigur, ”Urme pierdute” rămâne un „bestseller” al timpului său, un amestec de realitate și fantezie, cu multe elemente veridice. Cartea este bine scrisă, dar, cum vom afla, nu de autor (care nu avea nici un fel de experiență literară), ci de redactorii editurii care au folosit materialul lui Craciunaș - unul prolix și desuet - și i-au dat o formă narativă. Ea și-a urmat cursul ei, dezvăluind multe fațete ale totalitarismului românesc, însă personajul care pretinde că-și prezintă autobiografia este fals, ipocrit și mai ales este exemplul unui trădător abject al tuturor idealurilor omenești, politice și morale. Iar oamenii care l-au ajutat, și pe care i-a înjosit fără scrupule în rapoartele către Securitate, odată puși în fața realității personajului nu au putut crede multă vreme că a existat cu adevărat încarnat pe pământ un duplicitar perfect, un Ianus concret, dincolo de legenda imaginată în vechime, care a fermecat generații.