Cezar STRATON

Iată, după Dumitru Hurubă, descrierea împrejurărilor – dar și declarația inedită a tinerei soții, de numai 15 ani, a profesorului Micle, despre ”purtarea scandaloasă” a încă junelui Titu Maiorescu, acuzat atunci de vina pe care azi o numim ”abuz sexual”. Tânăra nevastă Veronica a scris, atunci, o declarație – veți vedea – extrem de ponderată și de onestă. Dar se pare că ”Jupiter” – adică viitorul mare om politic care va deveni T.M. – nu o va uita... și nici ierta. Dovadă ”bețele în toate” pe care Maiorescu le va pune, mereu, împlinirii – prin căsătorie - iubirii dintre Mihai și Veronica (devenită – e drept și asta – o văduvă (cam) ...veselă – vezi episodul amoros cu I.L. Caragiale... și nu numai). Citez: Însă anul respectiv, adică 1864, aduce în viaţa proaspetei căsătorite un eveniment cu totul inedit: participarea în calitate de martor la procesul intentat lui Titu Maiorescu în care acesta este acuzat de „fapte scandaloase şi imorale”. Participarea în cauză, în timp, avea să-i aducă Veronicăi necazuri greu de bănuit în acea zi de întâi noiembrie 1864, cu atât mai mult că, după numai zece zile, în data de 11 noiembrie, acum doamna Veronica Micle este chemată să dea declaraţie, la proces, în calitate de martoră unică la rușinosul incident (deci importantă - n.a.)… Simpaticul şi relativ naivul conţinut suna aşa: „Mă numesc Veronica Câmpanul, acum Miclea, în vârstă sunt de 15 ani, în Sâmbăta Pascilor viitoare. Meseria mea: sînt măritată şi locuiesc în despărţirea a III-a din Iaşi, în casele din Cublic. Mărturisesc în cuget curat şi fără vreo părtinire la întrebările ce mi se fac că ştiinţa mea este aceasta: eu eram în pensionatu şi-am văzutu cu ochii mei că într-o zi a venit Domnul Maiorescul. Şi au intrat în odaia domnişoarei Emilia. Şi nu zăbovind mult, a venitu şi soţia Domnului Maiorescul. Şi bătând şi clănţănind la uşa domnişoarei Emilia nu i s-a deschisu. Căci uşa era închisă. Atuncea Doamna Maiorescul s-au dus peste sală la uşa directoarei şi bătând la uşă – numai ce s-au auzit trăgându-se zăvorul de la uşa Domnişoarei Emilia şi-au ieşit în uşă, poftind-o la Domnia sa în casă. Domnul Maiorescul era în odaie acolo, la D-ra Emilia Rickertu. Ce vor fi făcând după asta nu ştiu, căci nu m-am interesat. Când s-au pitrecutu toate acestea eu eram în uşa repetitoarei, ocupată a pregăti buretile destinat pentru Domnul Maiorescu. Ştiu că Domnul Maiorescu şidea în odaie la Domnişoara Emilia, încuiată, până la 9 şi 10 oare şi mai mult. Şi asta o ştiu şi din gura directoarii, care ne obliga să ne culcăm pe la 10 oare, căci nu ar fi fost frumos ca să ne audă Domnul Maiorescu vorbind.”

Cu toate-acestea, la 27 aprilie 1865, Curtea de Apel procedează la achitarea numitului inculpat Titu Maiorescu, deoarece procesul ar fi fost declanşat de Eufrosina Cobălcescu, care ar fi vrut să ocupe ea funcţia de director al şcolii… Urmează un mariaj. Salutar pentru mamă și fiică (dar... nepotrivit, cum se va dovedi în timp).

Citez tot din excelentul ”serial” consacrat de Dumitru Hurubă  ”necunoscutei” Veronica: ”Lăsând imaginaţia în voia ei, să încercăm o pătrundere în sufletul şi mintea Veronicăi Micle, soţia în vârstă de doar 15 ani trăindu-şi adolescenţa alături de un soţ cu mult mai în vârstă şi bolnav, care, culmea nenorocirii, prin Decretul nr. 199/1866, este înlocuit la catedra de Fizică şi Chimie de la Liceul Academiei cu Petru Poni, acest fapt petrecându-se după 10 ani de ocupare a catedrei, respectiv din 1856. Două luni mai târziu, după punerea în aplicare a Decretului, familia Micle îşi cumpără o casă cu 384 de galbeni pe str. Buţu nr. 14, casă bătrânească din cărămidă şi vălătuci pe zid înalt, care cuprindea un cerdac, patru odăi şi o mică terasă, adică o casă potrivită cu pretenţiile capului de familie, profesorul Micle. În acelaşi an, 1866, lucrurile par să se precipite: în 10 noiembrie, ora 4 şi 50 de minute, Veronica Micle, în vârstă de 16 ani, naşte o fetiţă care va fi botezată cu numele de Valeria, iar după un 1 an, 4 luni şi 25 de zile, la vârsta de nici 18 ani împliniţi, Veronica dă naştere celei de-a doua fiice, Virginia-Livia. În 1868, când tatăl fetiţei, Ştefan Micle, avea vârsta de 47 de ani. Dar, la data de 20 octombrie 1867, el este ales rector, iar după câteva luni, în vara anului 1868, este ales de către profesori senator, fapt care contribuia la majorarea veniturilor şi, implicit, la bunăstarea familiei… De reţinut un amănunt nu lipsit de importanţă: noua locuinţă a soţilor Micle avea şi o curte în care se găseau două camere-anexă locuite de Ana Câmpeanu, mama Veronicăi, care contribuise şi ea financiar la cumpărarea imobilului. Ea, probabil simţindu-se în sinea ei „vinovată” că forţase căsătoria Veronicăi, o ajută foarte mult pe aceasta atât la treburile gospodăriei, cât şi la îngrijirea şi creşterea celor două fetiţe, alintate Greieraşul şi Fluturele. Acest lucru o eliberează pe Veronica de obligaţiile familiale, creându-i posibilitatea participării la diferite acţiuni şi activităţi cu caracter obştesc. De exemplu, în 1869, ea participă efectiv la înfiinţarea şi îndrumarea pentru bunul mers al unor şcoli de fete din Iaşi, în timp ce statutul său de <soţie de profesor universitar> îi asigură şi un loc în <Reuniunea Femeilor Române>, funcţie stabilită în ziua de 8 noiembrie 1869, după care, chiar de Sfinţii Arhangheli, Veronica este aleasă secretara Comitetului Reuniunii... Din păcate, aproape tot anul 1869, viaţa familiei este umbrită de îmbolnăvirea lui Ştefan Micle de friguri şi <gălbinare>, motiv pentru care el chiar cere concediu medical, fiindcă nu mai poate ţine cursurile la universitate.”