Cezar STRATON

Motto. ”Stăpâni să-mi fie cei doi români, / Dor și Neliniște.”(Emil Botta, ”Ciclu”)

Datorii.„La 1807, situaţia rămâne neschimbată, însă capătă mai multă concreteţe contabilă, în accepţiunea că între 71% şi 79% din veniturile colectate anual la vistieria valahă luau drumul Constantinopolului (pe cale oficială sau neoficială), potrivit unui raport asupra Ţării Româneşti şi Moldovei întocmit de către Charles Frédéric Reinhard, consulul general al Franţei în Ţările Române, la solicitarea împăratului Napoleon I Bonaparte. La 1807, veniturile Ţării Româneşti erau evaluate de către diplomatul francez undeva la 5.000.000 – 5.500.000 de piaştri. Obligaţiile şi cheltuielile oficiale datorate Porţii otomane de către Ţara Românească (în virtutea hatişerifurilor sultanale) erau la acea dată: 1. tributul sultanului, în valoare de 619 pungi (309.500 de piaştri), 2. ploconul de Bairam, în valoare de 90.000 de piaştri şi: 3. Richiabia, în valoare de 40.000 de piaştri, totalizând 439.500 de piaştri (adică mai puţin de 10% din volumul veniturilor colectate anual de către vistieria valahă). La aceste cheltuieli oficiale se adăugau însă cele neoficiale, cum erau darurile obişnuite, în cuantum de 760.000 de piaştri, cheltuieli anuale pentru păstrarea tronului (pentru menţinerea în domnie), în cuantum de 750.000 de piaştri şi cheltuielile de numire ale unui nou domn (adică avansurile şi darurile pe care este obligat să le facă pretendentul fanariot la domnie spre a-i înlătura pe ceilalţi competitori la tron), în cuantum de 2.000.000 de piaştri, totalizând 3.510.000 de piaştri (adică între 63% şi 70% din volumul veniturilor colectate anual de către vistieria valahă). Totalul obligaţiilor fiscale datorate de către Ţara Românească, pe cale oficială sau neoficială, vistieriei otomane şi demnitarilor otomani la 1807 erau în cuantum de 3.949.500 de piaştri (ceea ce reprezintă între 71% şi 79% din veniturile anuale. Dacă luăm în consideraţie şi faptul că administraţia internă a Ţării Româneşti (pentru plata salariilor dregătorilor şi ale perceptorilor fiscali însărcinaţi tocmai cu încasarea dărilor) cheltuia anual aproximativ 800.000 de piaştri, este evident în acest caz că „investiţiile pentru dezvoltare”, dezvoltarea infrastructurii sau oricare alte îmbunătăţiri aduse calităţii vieţii „lăcuitorilor” erau „pe ultimul plan şi aproape nule” de-a lungul secolului al XVIII-lea, în timpul domniilor fanariote.

Zaiafet.Un alt eveniment („un zeefet domnesc”), prilejuit de prezenţa capitala valahă a unor înalţi demnitari şi dregători otomani, în calitatea de oaspeţi ai domnului Gheorghe Hangerli (1797-1799), şi în centrul căruia se găsesc „femeile publice” ale Bucureştilor (care încântă simţurile paşalelor şi agalelor otomane în calitate de presupuse „cocoane ale boerilor veliţi”), este menţionat de către Dionisie Eclesiarhul, în ”Cronograful Ţerei Rumâneşti”: ”Deci într’acea vreme a venit căpitan-paşa cu agalele lui la Bucureşti, şi acolo petrecând doauă săptămâni, făcutu-i-a vodă zeefeturi, şi a zâs căpitan-paşa lui vodă, să cheme pe boerii cei mari cu cocoanele lor la zeefet, şi chemând vodă boerii, a venit după poruncă, dar fără cocoane. Vodă văzând că n’au venit cu muerile lor, nu i-a silit, ci a trimis pe postelnicul cel mare şi pe cămăraşi de au adus mueri podărese curve, şi cârciumărese, însă au ales mueri mai chipeşe şi mai frumoase, şi le-a îmbrăcat cu haine frumoase din cămara lui vodă, făgăduindu-le daruri domneşti, numai să facă toată voia lui căpitan-paşa şi a agalelor lui, şi să se sloboază la chefuri. Deci la vremea mesii le-a poftit la masă să şează cu boerii, şi aducându-le velpostelnicul, le-a numit că sunt cocoanele boerilor, arătând: eată aceasta e Brâncoveanca, aceasta Goleasca, aceasta e Corneasca, aceasta e cutare, şi aceasta e cutare Filipeasca. Căpitan-paşa văzându-le s’a bucurat şi şezând toate la masă cu boerii şi vodă şi căpitan-paşa cu agalele, zicându-le musicile la masă, şi după de au mâncat s’a sculat, şi ridicând masa a poruncit căpitan-paşa să joace boerii cu cocoanele lor, şi au şi jucat, şi ţiiând jocuri până seara, şi earăşi, după masă jucând până în puterea nopţii şi încetând, a zâs căpitan-paşa lui vodă, să-i oprească pe una mai aleasă pentru culcare, că ştie el cum sunt bucureştencele iubitoare de împreunări, şi aşa s’a şi făcut, şi celelalte le-a dat la paturile agalelor. Şi boerii s’au dus la casele lor, poruncind vodă postelnicului să spue muerilor să le fie cu voie. Ear dimineaţa a dăruit Turcii pe mueri bine, socotind că sunt cocoanele boerilor, şi le-au slobozât. Apoi cămăraşu le-a desbrăcat de hainele cu care le-a fost îmbrăcat şi le-a dat drumu.

Provocare.Lumea se confruntă cu cea mai gravă provocare după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Este afirmația care se aude de cele mai multe ori atunci când se vorbește despre amploarea crizei provocate de noul coronavirus. Epidemiologii s-au temut de foarte mult timp de izbucnirea unei asemenea pandemii, problema care s-a pus fiind nu „dacă”, ci „când”. Istoria cunoaște numeroase crize, unele transformându-se în momente de inflexiune care schimbă cursul evenimentelor. Cât de mult se va schimba lumea noastră după încheierea crizei medicale? Și cum se va încheia ea? Vom relua lucrurile exact de unde le-am lăsat? Vom continua să facem lucrurile în același fel ca înaintea izbucnirii pandemiei, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat? Sau vom încerca să găsim soluții pentru criza globală în care omenirea se află? Modificările climatice pot ridica și alte probleme, mult mai mari, în scurt timp. Rupturile și disfuncțiile economice venite ca efecte colaterale ale pandemiei pot deveni mult mai frecvente, aducând și mai multă incertitudine în societățile noastre. Dar virusul a produs și un alt efect colateral, la care cei care au crezut că a venit prilejul pentru a reîmpărți puterea și influența la nivel mondial nu s-au gândit. Criza s-a dovedit la fel pentru toți. Virusul nu cunoaște granițe, ideologii, propagandă. Mari sau mici, din Asia până în America, virusul îi tratează pe toți la fel. Și toți suntem în aceeași barcă. Reașezarea lumii, după coronavirus, ar putea însemna nu altceva decât acceptarea gândului că nu ne putem salva separat, ci numai cu toată barca. Și ar fi o schimbare majoră.” (Ion. M. Ioniță).

Motto.PCR. Unui fost activist de partid: ”Prin PCR (testul covid – n.a.) urmează-a se testa / Și umblă ca suveica la statíve: / E pentru prima oară când ar vrea / Ca rezultatele să-i fie ... negative.” (după N. Mătcaș)