Cezar STRATON

Motto. Dacă îți spune că te iubește (când stați izolați în casă de o săptămână) spune-i că îl iubești și tu pe el! Nu-l lăsa pe  bietul tău soț să mintă de unul singur! Fii o nevastă fair-play, ce naiba!

Izolare.Nu că m-aș plictisi acasă, în carantina autoimpusă, dar nu vi se pare ciudat că într-o pungă de 1 kg de orez sunt 7.759 de boabe, în timp ce în altă pungă – de la același producător – am numărat 7.825 de boabe!?

Înhumări. ”Nici problema spaţiilor de înhumare (e vorba de marea ciumă ce a decimat Londra anului 1665 – n.a.) nu fusese rezolvată. În schimb <puţurile de ciumă> – gropile comune – s-au înmulţit în lipsa cimitirelor. O prevedere considera că înhumările victimelor nu trebuia să se facă în gropi comune sau în biserici. Cimitirele bisericilor erau largi şi nu erau protejate, perimetrele unde trebuiau îngropaţi ciumaţii urmând să fie separate prin garduri înalte de 10 picioare. La finalul verii au fost părăsite locurile special amenajate pentru aceste decese, numărul mare de morţi obligând autorităţile să folosească gropile comune. Îngroparea morţilor se făcea de regulă noaptea. <Noaptea se petreceau toate treburile înfricoşătoare, tot ce era sinistru sau primejdios. Noaptea erau cărate cadavrele, noaptea erau îngropaţi morţii, noaptea erau arse obiectele infectate>. În noul cimitir din Bethlem au apărut gropi comune cu 48 până la 194 de cadavre. Dar Pepys era şocat să vadă şi gropi cu 150 până la 355 morţi, record atins la St. Benet. În octombrie, noul cimitir era plin, astfel că a apărut un nou <câmp> la Bunhall Fields. Aspectul hidos al morţii era ilustrat şi de modul grăbit în care cadavrele erau aruncate în stradă, luate cu cârlige lungi, sau cu funii pe la ferestre pentru a fi aruncate în carele deja supraîncărcate, fără nici o compasiune, fără nici o ceremonie. <Hidoasele tumbăraie>, cu care erau cărate în linişte, creau un sinistru spectacol al morţii (Delumeau). Nebunia –  maladivă - îi făcea pe mulţi <gură-cască> să asiste la înhumările colective nu din curiozitate, ci din <bravură>, deoarece un decret interzicea participarea la aceste procesiuni.” (Radu F. Bruja)

Memorie(perfectă). Ion Iliescu a fost întrebat despre criza coronavirusului: – Domnule Iliescu, v-a luat prin surprindere această criză? – Nu, nu! Epidemia de coronavirus îmi aduce aminte de Ciuma lui Iustinian din 541. Ce vremuri! I-am îngropat pe toți, ca de obicei!

Haralambie.Sfântul Haralambie, „Haralam de ciumă” sau „de boale” cum îi spun țăranii, a primit de la Dumnezeu putere asupra morții și a bolilor cele rele, multe dintre ele fiind fără de leac în veacurile trecute. El este sărbătorit de BOR în 10 februarie. Această sărbătoare are o ”soră” în Calendarul Popular, încă din luna ianuarie. Este vorba despre „Atanasia Ciumelor”, sărbătoare peste care s-a suprapus praznicul Sfinților Atanasie și Chiril (considerați și ei apărători de boli). Despre Sf. Haralambie circulă multe legende, toate dintre ele încercând să explice marele har cu care a fost învestit de Dumnezeu: Sfântul Haralambie, care fusese dintru-întâi cioban la oi, a învățat de la un doftor lecuirea tuturor felurilor de boli și, tămăduind oamenii fără plată, lumea l-a făcut Sfânt. Ivindu-se însă într-un rând „Ciuma”, oamenii au început să moară cu droaia și, în puțină vreme, a rămas singur, singurel. Dumnezeu i-a dat atunci Sfântului Haralambie „Ciuma” în seamă. De atunci, el ține „Ciumele” de păr, ca să nu-și mai facă de cap, cum și-au făcut cu ai lui. Câteodată le scapă, și atunci „Ciumele” se reped în lume ca lupii între oi. Deosebirea este numai că lupul omoară cât omoară și se duce, în vreme ce „Ciuma” ia de-a rândul, și pe bun, și pe rău, până bagă Sf. Haralambie de seamă, și o strânge din nou din lume, înhățând-o de păr.