Cezar STRATON

Adevăr.”Cei care critică politica României în privinţa emigrării evreilor (şi, mai târziu, a germanilor) pun problema legalităţii şi moralităţii acestei politici a statului socialist, prezentând-o ca şi când ar fi avut loc o „livrare” - o ”vânzare” - de evrei şi de germani fără voia lor, o sacrificare şi o condamnabilă vânzare a lor. Dreptul de a părăsi ţara, pe care România l-a acordat evreilor, este, în mod aberant, prezentat ca fiind o filă din istoria persecuţiei evreilor din România! Această imagine falsă este cu atât mai supărătoare cu cât etnicii români, ca şi alte minorităţi etnice conlocuitoare, nu aveau, atunci, acest drept de emigrare liberă. Acest mod de abordare nu are nimic în comun cu cercetarea ştiinţifică şi cu analiza politică imparţială. Bref: ca urmare a înţelegerilor dintre Israel şi România, ambele ţări – de fapt - şi-au atins obiectivele. Israelul a reuşit să absoarbă cetăţeni de etnie evreiască, loiali, bine pregătiţi profesional, în domenii importante. În acelaşi timp, România a avut deschisă calea colaborării cu SUA şi Israelul, în general cu Occidentul, controlat politic, în acei ani, de SUA.” (”Vitralii”).

Decont.După venirea la putere a lui Nicolae Ceauşescu, acesta a impus ca pentru fiecare emigrant evreu sau german să se achite sume de bani reprezentând o parte din cheltuielile statului pentru şcolarizarea, formarea profesională, pentru îngrijirea sănătăţii şi medicaţiei, cheltuieli pe care statul român le suportase integral. (Ceea ce nu se mai calculează azi, deloc (de ce!? – n.a.). Ceauşescu era de părere că România nu poate să ofere gratuit, unor state străine, forţă de muncă deja calificată. Plecarea specialiştilor evrei şi germani reprezenta, pentru stat, o pierdere importantă. Absorbţia forţei de muncă înalt calificate de către statele cu un standard economic mai înalt ( e vorba de fenomenul de „the brain drain” – fuga, furtul creierelor – n.a.) este o problemă care a preocupat şi preocupă și azi, în 2019, multe ţări care au investit pentru formarea acesteia. De pildă, statul român cheltuieşte aproximativ 10.000 de euro cu un tânăr până la vârsta în care ajunge să se angajeze, dacă are studii medii. Dacă urmează şi studii superioare, statul cheltuieşte 20.000 de euro pentru fiecare. Și atunci? Hulita ”vânzare” de evrei și de nemți nu era, cumva, o formă de recuperare, la buget, a unor investiții!?

Recuperare.În perioada anilor 1970 şi 1980, România a recuperat o parte din investiţia făcută în cei care se pregăteau aici şi plecau apoi în Israel sau în Germania. De altfel – deși azi nu prea se menționează - familiile care formulau cereri de plecare în străinătate aşteptau mai întâi să termine copiii studiile, întrucât costurile şcolarizării în Israel, în SUA şi în Germania erau mult mai mari. În această perioadă a anilor ’70 şi ’80 însă, numărul evreilor care emigrau în Israel era mult inferior celui din perioada deceniilor 5 şi 6. Perioadele de vârf ale emigraţiei evreieşti din România sunt 1949-1952 şi 1959-1962. Menţionăm câteva dintre cifrele de evrei emigraţi în Israel: în 1964, 26.000 de persoane, în 1968, 226, în 1970, 5.614, în 1971, 1.100, în 1972, 3.000, iar în 1973, 4.123. În total, în perioada regimului socialist au emigrat din România aproximativ 400.000 de evrei.

Organ. (Gluma e tot, cumva, legată de comandamentul păstrării ”purității”...etnice, genetice etc. ) Împăratul Verde avea trei fete. La un moment dat pleacă el la război și le spune fetelor: – Fetele mele, eu plec la război! Dacă nu o să fiți cuminți – ca în basm, mă rog! - unde vă stau picioarele, acolo vă va sta și capul! Pleacă bietul împărat la război și se întoarce după un an! O ia pe fata cea mai mare, îi arată trupul unui servitor dezbracat, și-o întreabă: – Ce este asta, fata tatii?! Răspunsul veni prompt! – Hi hi hi hi hi! – Să i se taie capu’! La fel și cu cea mijlocie! Cea mică, era foarte mirată: – Nu știu tată, ce este?! – Hai, fata mea, spune! – Dar nu știu! Te rog eu, spune-mi și mie ce este!? În fine, se lasă Împăratul înduplecat și-i spune că este un organ masculin! La care fata exclamă, mirată (încercând să-și ascundă surprinderea): – Ăsta...organ?! Să-l fi văzut, tată, pe al lui Făt-Frumos!. P.S. Nu cunoaștem finalul poveștii... Sperăm să fi fost unul cu...hapy-end!