Cezar STRATON

Infracţiune. „La peste un sfert de veac (iată că au trecut deja 30 de ani – n.n.) de la evenimentele din 1989, avem o ţară care se surpă încetul, o ţară dezbinată, un popor în cea mai mare parte sărăcit, disperat, amorţit şi lipsit de orice speranţă, căruia i s-a luat şi mândria identităţii naţionale. Scoatem generaţii în şir fără sentimentul de patrie. Să-ţi iubeşti ţara a devenit o infracţiune!” (Dinu C. Giurescu)

Adevăr. Un banc (trist) cu Bulă. Devenit patron, şef… se enervează, se supără pe unul dintre subalterni. Şi îl întreabă, radical: Hei, zi-mi direct… cine e prost aici, în firmă: eu sau tu!? Subalternul: Domnu şef… toată lumea ştie de mult că dumneavoastră nu angajaţi proşti! Stop.

Blocare. Mircea Dinescu, „Indulgenţă de iarnă”, 1981: „Fereşte-mă, Doamne, de cei ce-mi vor binele / fereşte-mă de băieţii simpatici / dispuşi oricând la o turnătorie voioasă / de preotul cu magnetofonul sub sutană / de plapoma sub care nu poţi intra fără a da bunăseara / de dictatorii încurcaţi în strunele harfei / de cei supăraţi pe propriile lor popoare / acum, când se apropie iarna / şi noi n-avem nici ziduri înalte / nici gâşte pe Capitoliu / doar mari provizii de îngăduinţă şi de spaimă…” Nimic nou, sub soarele românilor, după 38 de ani, nu?

Hal. „Multe oraşe are şi România Mare, dar în halul Sucevei, cred că nu vor fi aşa de multe. Un plăieş de-al lui Ştefan cel Mare, dacă ar ieşi azi din mormânt, doar toaletele cucoanelor dacă l-ar mai frapa; încolo s’ar mira şi el cum dracu’ de nu s’au schimbat prea multe. Şi, slavă Domnului, nu ne-am putea plânge că avem lipsă de intelectuali, care într’o măsură s’ar mai putea sesiza câteodată; dacă nu de cele mărunte, măcar de cele mai late. Dar nimic! Îţi scoate ochii praful pe strada principală; singura reacţiune e că scoţi batista şi te ştergi la ochi. Poate, câte odată, eşti mai apatic şi zici: păcătos târg!” („Vremea Nouă”, Anul I, nr. 7, August 1930).

Înhăţare. Un radio-ascultător, în anul 2019, către ”Radio România” (că Radio Erevan a cam dat faliment, se pare, în bancuri, cel puţin, mai nou... (un biet om naiv… ori  doar retardat... aici, calificativul, atributul e în sens temporal, de om  rupt, desprins de realitate, nu de retardat mintal – ori, la o adică... naiba ştie!?), întreabă: - Acum, în capitalismul românesc înfloritor, cum ne explică guvernanţii că trăim... mai poate fi actuală vechea deviză leninistă: „Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!”?! Răspuns: - Este evident că sunteţi un vajnic, cinstit pensionar şi vă mulţumim pentru fidelitate. Noi, fiind un post public – care nu putem face politică – vă răspundem că îndemnul, deviza leninistă este, ori ar trebui să fie – teoretic, moral – etern valabilă! Dacă, însă, ne veţi lăsa în regie numărul dvs. de telefon, vă vom oferi, în privat, devize, sfaturi de viaţă alternative, cu mult mai eficiente decât cea leninistă. Una ar fi: ”Înhăţaţi, înhăţaţi, înhăţaţi!”, a doua – salvatoare (pentru copiii dvs.): ”Emigraţi, emigraţi, emigraţi!” Vă mulţumim pentru telefon.

Epilog.Să vă dea D-zeu bogăţie, ca să scap şi eu de sărăcie. La mulţi ani şi la revedere. (Cilibi Moise)

Coroană.Ca să porţi coroana de om, trebuie să ai trei etaje: minte, obraz şi inimă.

Tudor(Vladimirescu). ”Tudor punea în jug pe aceia cari nu se duceau la biserică. Jugul era din blăni de fag, două, şi între ele erau crestături pentru cap şi pentru mâini. Punea cui pe blană, să nu poată scăpa. Îi ţinea aşa până-i judeca, douăzeci şi patru de ceasuri, apoi îi slobozea, după ce se jurau.” (I.A. Candrea şi Ovid Densuşianu, ”Din popor – Cum grăieşte şi simte poporul român”)

Înţelept. Înţelept te poţi numi atunci când ai avea o mulţime de lucruri de spus, dar preferi să rămâi tăcut în faţa proştilor.

Ovidiu.”Lectura (Artei iubirii – n.a.) nu este destinată fecioarelor sau matroanelor romane, aflate sub povara legilor moralizatoare ale împăratului Octavian August, ci mai ales curtezanelor. De aceea şi locul primei întâlniri a viitorului cuplu coincide cu spaţii frecventate de asemenea femei: teatru, circ, ospăţ, plajă…, ba şi forul roman, unde se dezbăteau şi se elaborau legile. Odată iubita aleasă, ea trebuie cucerită. Cum? Cu ochi dulci, mărturisind dorinţa arzătoare, mici daruri, scrisori şi felicitări de ziua naşterii, plimbări pe sub porticuri cu şoapte bine simţite. Dar metoda cea mai eficientă de cucerire îi pare dusul cu vorba (<Făgăduiala, ce strică să făgăduieşti câte-n lună şi-n  stele?>) şi aspectul fizic îngrijit (<Trupul să-ţi fie curat, ars de soare… / Nu fi cu părul zbârlit pe creştet>). Partea a treia a Artei iubirii se adresează femeilor. Ovidiu le dă sfaturi de cum să-şi aranjeze părul, să-şi aleagă hainele şi să le asorteze. Să înveţe jocuri de societate, să ştie să danseze – ba şi cum să meargă, ţanţoşe şi încrezătoare. Ca să atragă odată în plus bărbaţii, femeile se pot adresa poeţilor, căci ei singuri ştiu <cu adevărat să iubească>, pentru a le omagia calităţile.” (Georgeta Filitti)

Femeia.”Către ivirea zorilor, palidă / luna apune în tăcere / deschizând poarta razelor / lui Helios // Se iveşte în ochii înfriguraţi / o pasiune, un sentiment dintr-un sărut, / o sete de Cineva. // Un cuvânt, un arhetip, un nou început / Licărirea copilului din Sine / ce se apropie atent şi timid de Tine / pentru a-i da glas lui Împreună // Cântul amar al lui Împreună / dă glas venirii Lui. // În cercul viu al sentimentelor / Tu şi Femeia - cerc interiorizat / Şi Împreună / Ca la Început.” (Emanuel Iavorenciuc)