Cezar STRATON

Mânz.”A fi peste seninul verii/ Sedus de viaţă ca de-un dor/ Mânz tânăr degustând lumina/ Sălbatic şi ne-ncrezător” – zice Mircea Micu într-una dintre poeziile sale. Mult s-au gâlcevit lingviştii pe obârşia incertă a vorbei ”mânz”, unii socotind că vine spre noi, prin veac, din substratul traco-iliric, fără dovezi certe însă despre prezenţa lui în graiurile daco-getice. O apropiere s-a făcut şi cu albanezul mëz, mës (dialectele gheg şi tosc), mânzul iepei, considerat cuvânt autohton de sorginte iliră, în timp ce alţi lingvişti propun latinescul ”mandius” (pui care suge, al iepei, al vacii etc.), predominant în spaţiul italic şi în cel carpato-balcanic. Românii i-au găsit loc în expresia „a se ţine ca mânzul după iapă”, Zaharia Stancu preluând-o în scrierile sale: „Mergem. Ei doi înainte, eu după ei, mânz.” Viţelului înţărcat, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, între câteva luni şi doi ani, îi zicem mânzat, dicţionarele etimologice îndemnându-ne să-l comparăm tot cu un albanez: mëzat. Zice Marin Preda: ”Veneau... cu cefile lor ca de mânzaţi.” (C. Voinescu). Oişte. ” După sfaturile date lui Ion, Titu Herdelea îi atrage atenţia acestuia, la despărţire: „Ia seama, Ioane, să nu dai cu oiştea în gard!” Ion, personajul central din romanul lui Rebreanu, îi ia locul, de astă-dată, lui Ieremia din faimoasa expresie populară, al cărui nume este atestat de o veche sărbătoare creştină de pe vremea când în biserica românească se boscorodea în slavonă: Ieremiinŭ dĭnĭ, ziua (prorocului) Ieremia, suprapusă, cred specialiştii, peste Eurymene-Dan, o altă sărbătoare, dar geto-dacă, de unde ar veni şi Arminden. Carul e latinesc (carrus), dar ”oiştea” e bulgărească (oište), cu sens de proţap. Și proţapul, şi jalba, înfiptă în vârful acestuia spre a fi văzută mai bine de domnitor, şi rogojina aprinsă în cap, sunt slave (bulgăreşti) - procĕpŭ, procep – žalĭba, žalba – rogožĭna. Zice Scriban în Dicţionarul său, de la 1939: ”Cu rogojina’n cap şi cu jalba’n proţap.” (C. Voinescu).Psalm. ”Ce-ai făcut din mine?/un cireş înflorit/un tâlhar mai dulce/ca vinul sfinţit//un tâlhar mai dulce/ca vinul cu miere/un pustnic ce duce/luna-n ciubere//ce-ai făcut din mine?/un lup şi-o pădure/îmi baţi în inimă/cu o secure//îmi baţi în inimă/îmi baţi în tâmple/atâta primavară/n-am crezut c-o să se-ntâmple//ce-ai făcut din mine?/un sfânt fugit din icoane/îmi baţi în palme/(din flori) cele mai frumoase piroane//ce-ai făcut, dragostea mea/ce-ai făcut?/m-ai blestemat să-ţi fiu/dumbravă-n aşternut//m-ai blestemat să-ţi fiu/un cireş înflorit/un lup care noaptea/bate toaca la schit.” (Constantin Preda). Totuna. Un evreu „uitase” să-şi plătească impozitele, aşa că fiscul i-a trimis o citaţie care îl obliga să se prezinte la o întrevedere pentru a lămuri lucrurile. Omul era destul de îngrijorat. Aşa că i-a cerut sfatul celui mai bun prieten, iar acesta i-a spus: ” Nu prea mă pricep, dar cred că cel mai bine ar fi să te îmbraci jalnic, să te duci nebărbierit, cu hainele rupte. Astfel, li se va face milă de tine şi, poate, te vor lăsa în pace”. Apoi, evreul şi-a întrebat avocatul, iar acesta i-a spus tocmai invers: ” Te îmbraci la ultima fiţă, îţi iei ceasul de aur, Rolls-ul – trebuie să îi impresionezi. Li se va face frică de tine, de bogăţia şi influenţa ta (vor crede că eşti parlamentar, ministru – ştii doar că toţi se orientează politic azi) şi sigur te vor lăsa în pace, cu scuze”. Fiind în continuare nehotărât evreul se decide să-l viziteze pe rabin. Îi spune povestea lui, iar rabinul îi răspunde: ” Fiule, îţi voi istorisi una din pildele noastre străvechi, iar asta cred că va arunca puţină lumină asupra problemei tale. Se spune că era odată o fată frumoasă, care urma să se mărite. Neştiind ce să poarte în noaptea nunţii, şi-a întrebat mama, iar aceasta i-a recomandat rochia neagră a bunicii, încheiată până în gât, şi o eşarfă, astfel încât să i se vadă numai chipul. <Iar în patul nupţial te prezinţi purtând chiloţi!> Prietena ei cea mai bună, pe de altă parte, a sfătuit-o să se îmbrace cât mai sexy, cu lenjerie modernă şi incitantă. <Iar în patul nupţial te prezinţi, musai, fără chiloţii pe tine>. Evreul rămase încurcat: „Îţi mulţumesc mult, rabi, dar… ce legătură are povestea asta cu mine şi cu fiscul?” „Fiule, continuă rabinul înţelegător, nu contează cum te prezinţi, oricum te vor...regula!”.Fălticeni. George Călinescu situa Fălticeniul între cele mai bogate tezaure spirituale ale poporului român, după Bucureşti şi Iaşi. Fălticeni este al treilea oraş din ţară ca număr de scriitori autohtoni, după aceleaşi importante centre culturale Bucureşti şi Iaşi. Raportat, însă, la numărul de locuitori, Fălticeni se situează pe primul loc în România. Oraşul a dat României zeci de oameni ai literelor de talie naţională şi recunoaştere mondială. Oraşul a dat 16 academicieni, 12 generali şi 60 de doctori în cultură şi ştiinţă. Perle. Un discipol dintr-un templu Shaolin îşi întreabă mentorul spiritual:  – Înţelepte şi onorabile Maestre, aţi putea să-mi spuneţi care este diferenţa dintre o perlă şi o femeie? Maestrul îi răspunde: – Diferenţa, mic şi neştiutor scarabeu, este că perla poate fi înşirată din două părţi, iar femeia dintr-o singură parte!…Discipolul, confuz, insistă: – Dar, Maestre, cu toată ruşinea pentru a fi îndrăznit să contrazic înţelepciunea dumneavoastră fără margini, trebuie să vă spun că am auzit vorbindu-se despre femei care se lasă înşirate de pe ambele părţi!…Cu un mic surâs misterios, Maestrul îi răspunde:  – Atunci avem de-a face cu adevărate perle!