Cezar STRATON

Arbori.”Arborii sunt, aparent numai, ca noi, fiinţe verticale, înălţându-se dinspre pământ spre cer, sprijinite şi întemeiate pe pământ, însă cu trupul lor puternic urcând drept, cu fruntea sus. Tot ca şi noi, arborii fac legătura între cele din adânc şi cele din înalt, între ceea ce trăieşte nedezvăluit în bezna fiinţei şi ceea ce răzbate şi urcă spre lumină, spre înaltul lumii. Sunt însă făpturi nemişcate, veşnic legate de locul înălţării lor, captive întâmplării care i-a născut aici şi nu altunde. Dar nu le doare, par nu numai mulţumite, ci şi mândre de statornicia lor, lăsând să treacă, în cercuri mai largi, fiinţe, râuri, nori, stele şi vânturi. Doar în deşertăciunea unui gând mărunt antropomorf - te poţi gândi că se zbuciumă şi se frământă pădurea în vânt ca şi când ar vrea să se smulgă şi să plece după norii trecători. Dar arborilor nu le pasă, ei se lasă străbătuţi, ei  rămân la locul lor sub treceri, cresc dar nu se duc în lună: aşteaptă doar ca luna să le treacă printre ramuri. Nimic nu are seamăn pe pământ cu arborii cei mari, cu tarile lor triunchiuri, greu ştirbite chiar de fier, avântate şi înalte cât să le întreacă numai zborurile, munţii; trăiesc, ramificându-se la capete, în două lumi: astfel, au ramuri neclintite şi tăcute, ferecate în pământ, în largul şi adâncul întuneric din pământul umed şi amar, sărat şi bun, de unde-şi trag o jumătate din viaţă şi putere: au ramuri sus, spre cer, în hrănitorul aer, în lumină şi eter, supuse vânturilor blânde şi  acelor viforoase, ploilor calde şi ploilor reci, foşnind din zeci de mii de aripi verzi sub cerurile schimbătoare, primind în grelele cununi trecerea stelelor,a norilor şi-a lunii, fulgere, raze, păsări, zăpezi. Şi apoi arborii nu sunt numai statornici, nepribegi nici chiar în visul lor, arborii sunt şi în alte chipuri altfel decât noi. Sunt fără ochi (cine a privit un arbore în ochi?) şi fără glas (cine a auzit, de la copaci, alte şoapte decât ale vântului în ei, harfe eoliene ale unor zei mai vechi decât freamătul lumii?)” (Petru Creția). Arbore. Uneori, este nevoie de foarte puțin pentru ca lumea, esența din noi, din fiecare în parte, să se schimbe:/ Ne ajunge o iubire, ori – mă rog... de unde iubire, azi? – ba chiar ne-ar salva măcar o privire frumoasă, o vorbă tandră, un zâmbet adresat nouă...ar fi... terapeutic...ca trecerea, ca plutirea deasupra noastră, a unui înger salvator/ Prin viața noastră, cea banală și cenușie, plină de ratări, remușcări și regrete./ Copilul, vedeți, fiind pur... el știe să se bucure, să se joace, să râdă... Nu a învățat - încă- să mintă...să se prefacă... / De ce oare, devenind adulți/ Ne prefacem în statui rigide de marmoră, de beton...de fapt , de zgură.../Prin cerul nostru cel de jos, minor, cotidian.. plin de regrete, de orgolii, de neputințe...nu mai trece, iată... îngerul cel salvator/ cel care sărută pe creștet copilul nou născut/ sperând și el, cred.. îngerul... că oamenii vor învăța, cândva... să se iubească, tolereze, accepte, ajute.. / Pentru că, uite, nu uitați: toate păsările cerului se închină, zilnic și fără prefăcătorie, copacului în care ele trăiesc, viețuiesc... Păsările știu că fără copacul matern, protector.. ar muri...Oamenii încă nu pricep.. ei vor - habar nu am de ce - să moară singuri...Beat. Într-o zi, Ceauşescu se duce în vizită pe la ţigani din Oltenia. - Hai noroc, bine v-am găsit! - Să trăiască tovarăşu'. - Mă, ce aţi zice voi dacă v-aş da la toţi case! - O, pupati-aş tălpile, ia un pahar de vin să bem. - Dar ce aţi zice dacă v-aş oferi cele mai tari maşini din lume? - Ce bine ar fi! - Mai ia un pahar de vin de, că tare ne bucurăm. - Şi vă voi găsi la toţi locuri de muncă! Ţiganul îi luă paharul din mână şi zise: - Ce ai, tovarăşe,  deja te-mbătaşi? Inspecție. Un elev ţigan stătea în penultima bancă. Inspectorii veniți inopinat în control, se aşează în spatele lui, în ultima bancă. Profesoara pune întrebări, ţiganul tot cu mâna pe sus. Într-un sfârşit, îl pune şi pe el să răspundă. - Ia răspunde şi tu, Praleo! - Doamnă, să mor io ce picioare şi ţâţe mişto haveţi. - Nesimţitule, cum îţi permiţi? Ai nota 2 şi ieşi afară, măgarule! În timp ce se ridică din bancă, Pralea se întoarce supărat spre inspectori: - Bă, ăştia cu inspecţia, nu mai şoptiţi mânca-v-aş, dacă nu ştiţi! Comandă. Un țigan intră într-un bar. – Chelner, un rom aici! – Te-am văzut, lua-te-ar dracu! Pariu. Un evreu şi un român au ajuns în finala "Vrei să fii milionar". La casele de pariuri 547.046 de oameni pariază pe evreu şi unul pariază pe român. Vine finala, scorul e foarte strâns şi la ultima întrebare se blochează evreul, românul câştigă. După aceea, ziariştii îl întreabă pe evreu: - Cum vă simţiţi după ce dvs. şi atâţia oameni aţi pierdut aşa mulţi bani? - Ca un bun afacerist. - Cum mai puteţi spune aşa ceva? - Eu ştiam întrebarea, dar cine credeţi că a pariat pe român?Abstinență (totală). – Ce puteți să spuneți despre părinții voștri, copii?, întreabă învățătoarea. – Părinții mei, zice Bulă, sunt o culme a abstinenței: nu beau, nu fumează, iar noi copiii, suntem adoptați… Meniu.  – Măi Gheorghe! Plăcutu-ț-o mâncarea? – No, Rozi, așe o porcărie n-am mâncat în viața me’! – Na, bine mă, dar ți-ai pus de două ori în farfurie! – Tu, prima dată nu mi-o venit a crede! Contracepție.  El: – Cum vine asta, contracepție orală?  Ea: – Simplu. Tu mă întrebi dacă vreau, iar eu îți răspund: nu!