Cezar STRATON

Europa.Noi, toți românii, ne îndreptăm, pas cu pas, spre Europa, ca spirit și civilizație, civilitate. Doar că unii cu avionul, alții cu trenul, alții cu căruța (plină de fier vechi)...Patrie.”Niciun popor nu e atât de decăzut ori de păcătos ca să nu fie vrednic să te jertfești pentru el, dacă îi aparții.” (Lucian Blaga) P.S. Ce să mai adaug? Poate, doar...o adâncă plecăciune...Rugăciune.Singura rugăciune salvatoare, cred, pentru orice om viu: ”Doamne, nu mă lăsa să fiu mulțumit, satisfăcut cu/de mine însumi!” Epigon. Un om, mărunt, născut de o statuie, de o carte, de un tablou, de o partitură...Pădure.”Un adevărat filosof, când se plimbă printr-o pădure, nu se plimbă printre trunchiuri, ramuri și frunze. El se plimbă printr-o pădure de rădăcini.” (Lucian Blaga). Bărbieri. ”Despre asemenea oameni care se învârt cu sumedenie de vorbe goale în jurul unei lipse totale de idei și de sentimente, se poate spune că fac ca acei bărbieri care țăcănesc prea mult din foarfece, la capul chelului.” (M. Sadoveanu). Poveste (adevărată). Franța. În timpul ocupației germane, un ofițer SS  - dintr-o brigadă specializată în ”purificare etnică” - se prezintă la poarta unui orfelinat cu un ordin clar: să identifice o fetiță evreică ce fusese ”ascunsă” acolo și să o aducă în Germania. În cele patru zile de mers cu trenul, bărbatul îi spune povești, îi descrie peisajul și îi cumpără, din fiecare gară mai mare, dulciuri și răcoritoare. Fetița e fericită, îi zâmbește și îl sărută. Ajunși în lagărul de exterminare, copilul e condus direct în camera de gazare, iar ofițerul primește o altă misiune, identică. Omul face un raport scris, în care solicită insistent să i se acorde o permisie de câteva zile, pentru a-și vedea și îmbrățișa cei doi copii mici, rămași acasă, în Vaterland. Nu știm dacă cererea i-a fost aprobată. Gripă. Doi soți înăcriți, sictiriți de prea lunga lor conviețuire, se privesc, tăcuți, la fel ca doi colegi atinși de gripă, fiecare fiind convins că nu el, ci celălalt a adus și i-a transmis virusul...Putrezire. Poți putrezi – ca și fructele – în două feluri: din interior ori din exterior. Invidie. Un scriitor cu notorietate, citind manuscrisul unui tânăr, ne(re)cunoscut: ce noroc că nu-l știe nimeni! Puștanul ăsta are mai mult talent decât mine! Posesiuni (și posesii). Cel care miroase o floare nu-l fură pe stăpânul grădinii. Cel care manâncă, pe scuns, un frunct, o face. Această evidență ar trebui să reglementeze – la modul ideal – raporturile oricărui bărbat cu femeia altuia. Vin. ”Deși în Franța alcoolul face 41.000 de victime anual (locul doi după fumat), în 800 de școli, de la cele primare și până la licee, se predau "lecții" despre virtuțile vinului fără ca instituțiile sanitare să fie informate. Totul se petrece sub bagheta lobbyștilor, gata să sacrifice sănătatea generațiilor viitoare pentru a păstra tradiția viticolă a țării. Anual, Franța exportă vinuri în valoare de 22 miliarde euro iar în viticultură lucrează 500.000 de oameni.” (France)Soli. Tiranii antichității îi executau pe aducătorii veștilor proaste. Dar, alergătorul care a adus în Cetate vestea victoriei de la Maraton, a murit de epuizare, de exces de zel. Ce simboluri diferite, dar convergente! Solule, nu te grăbii, fii prudent! Plăcerea vulgului spectator ori mândria conducătorilor și generalilor, nu valoarează niciodată cât o viață de om. Arbore. Un arbore ne poate povesti mai multe despre Cer, decât Cerul însuși. Văr (de serviciu...). – Vecine, ți-l prezint pe vărul soției mele. – Îl știu! Anul trecut era vărul soției mele! Danger. – Mami, cred că tati vrea să omoare bona! – De ce crezi asta, puișor!? – L-am auzit zicându-i: ”În noaptea asta, nu mai scapi!”. Ipocrizie (?). ”Pentru a înfrâna, trebuie legi. Dar trebuie și oameni care să împlinească legile.” ”Eroismul comportă o jertfă necesară și fecundă.” ”Putem adopta toate progresele vieții materiale, însă în ceea ce privește sufletul, adică scânteia divină care ne-a fost hărăzită, trebuie să ne întoarcem către morminte, dând seamă părinților noștri de depozitul sacru pe care ni l-au lăsat. Progresul umanității nu se poate întemeia pe minciună, ci numai pe sinceritate și adevăr.” ”Căci nu forța, nici realizările brutale (iarăși și iarăși trebuie să spunem același lucru!), nu bogățiile, nu combinațiile vieții, nu mânuirea mulțimilor și specularea naivității și ignoranței valorează în fața celui etern, ci jertfa pură a sufletului nostru.” ”Libertatea este mai ales forța de a înlătura înrâurirea altora, de a înlătura interesul egoist și instinctul puterii, și de a întrebuința inteligența ta singur și demn, în chip nobil.”Nimic din firea noastră, din peisajul pământului nostru, din rodnicia țării, din ușurința relativă a vieții, nu poate îngădui la noi sisteme politice de imitație și atitudini crâncene. Sufletul nostru le respinge și cere dezvoltarea normală, progres pacific potrivit cu natura noastră intimă. Educația îndeosebi și cultura nu se pot dobândi nici prin imitație, nici prin explozie.” ”Popoarele fără libertate rămân la instincte.” Citind aceste frumoase ziceri – ce îndeamnă la demnitate umană, libertate, eroism, refuzul minciunii și supunerii unor modele străine – ai putea fi tentat să crezi că ele au fost rostite sau scrise de un vajnic luptător neîngenunchiat, de un martir al binelui poporului său. Nu! Ele aparțin marelui nostru scriitor Mihail Sadoveanu (un autor pe nedrept, cred eu, intrat în ultimele decenii într-un nemeritat con de umbră). Ținând seama de deriva morală, de compromisurile majore ce i-au marcat apogeul vieții și carierei, l-am putea acuza de ipocrizie pe cel numit ”Ceahlăul prozei românești”? Ori poate că el a uitat să menționeze, taman, o altă vorbă de duh populară: ”Fă ce spune popa, nu ce face el!” ? Vă las pe fiecare dintre dumneavoastră să-(l) judecați.